eSursa - Dictionar de sinonimeas



Definiție armonie


PROPOZIȚIIEXPRESIISINONIMEANTONIME DIMINUTIVE PLURALGRAMATICĂSILABE
Armonie [ ar-mo-ni-e ]
VEZI SINONIME PENTRU armonie PE ESINONIME.COM


Cautăm definiția cuvântului armonie în mai multe dicționare

Definițiile pentru armonie din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române:
ARMONIE
   
Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru ARMONIE:
ARMONÍE1, armonii, substantiv feminin

1. Potrivire desăvîrșită a elementelor unui întreg; concordanță, acord. vezi proporționalitate. Toate spectacolele lui [Stanislavski] au o armonie desăvîrșită între cîntec și mișcarea de pe scenă: SAHIA, U.R.S.S. 151. Armonia asta este marele secret al artei. CARAGIALE, O. III 251. Peste-a nopții feerie Se ridică mîndră lună, Totu-i vis și armonie, Noapte bună! EMINESCU, O. I 207.
       • Armonie între fond și formă = concordanță între conținutul de idei și sentimente care stau la baza unei opere de artă și mijloacele de expresie. Armonie vocalică = fenomen fonetic existent în unele limbi (de exemplu în limbile fino-ugrice) potrivit căruia diferitele vocale ale aceluiași cuvînt își orientează în general timbrul după cel al vocalei din silaba inițială.
♦ Bună-învoire, înțelegere, concordie. Ne-am despărțit ca să ne întîlnim a doua zi. Mă miram singur cum am putut ajunge să stabilim, in armonie, atîtea puncte importante. GALACTION, O. I 232.
       • Expresia: A trăi în (perfectă) armonie (cu cineva) = a trăi în bună înțelegere, în concordie (cu cineva).
♦ Îmbinare melodioasă a mai multor sunete (în muzică sau în poezie), care impresionează plăcut urechea. vezi melodie. Degetele... deșirate calcă clapele sonore... Armonia se deșteaptă, lenevoasă la-nceput. MACEDONSKI, O. I 86. În toată acea armonie de sunete se simțea perfect tehnica maestrului. VLAHUȚĂ, O. A. 395. Răpită de armonia acestor suave versuri, ciripite în dulcea limbă toscană, inima se avîntă și dînsa pe urmele amoroase ale păsării ușoare. ODOBESCU, S. III 35.
       • (Poetic) Adormind de armonia Codrului bătut de gînduri, Flori de tei deasupra noastră Or să cadă rînduri-rînduri. EMINESCU, O. I 75.
       • (Ironic) Atunci [măgarul] începu cu bucurie Un cîntec jalnic și necioplit, Încît de aspra lui armonie Toată pădurea s-a îngrozit. ALEXANDRESCU, P. 75.
       • Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin alăturarea unor cuvinte ale căror sunete evocă un sunet din natură. Versul lui Alecsandri «Un tropot de copite, potop ropotitor» este un exemplu de armonie imitativă.

2. Concordanță fonică între sunetele unui acord.
♦ Parte a teoriei muzicii care se ocupă cu formarea și înlănțuirea acordurilor în compoziții, după anumite reguli.

Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane



armonie
Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru armonie:
armoníe1 substantiv feminin [Atestat: DOSOFTEI, vezi S. 119/ S: (înv) h- / Plural: armonieii / Etimologie: fr, it armonia, lat harmonia] 1 Potrivire desăvârșită a părților unui întreg. 2 Bună înțelegere între două persoane, două colectivități etc. 3 (Fiz; la Leibniz; îs) armonie prestabilită Raport mutual între monade, care nu rezultă din acțiunea uneia asupra celeilalte, ci din dezvoltarea lor paralelă, stabilită mai dinainte de puterea divină. 4 (Spc; muz) Consonanța sunetelor concomitente și în succesiune produse de voci sau de instrumente muzicale. 5 (Îvr) Concert de orchestră. 6 Parte a teoriei muzicale care studiază acordurile în compoziție. 7 (Fon; îs) armonie vocalică Fenomen fonetic de potrivire a timbrului vocalelor din elementele alcătuitoare ale unui cuvânt. 8 Succesiune de unități prozodice care produc un efect armonios Si: cadență. 9 Eufonie. 10 (Îs) armonie imitativă Frază, vers care, printr-o anumită eufonie, sugerează un zgomot din natură, un obiect V: onomatopee. 11 (Îvr; fig; îs) armonieiile trupului Echilibru organic.
Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a

ARMONIE
Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru ARMONIE:
ARMONÍE substantiv feminin

1. Combinare simultană a mai multor sunete în conformitate cu anumite legi.
♦ Îmbinare melodioasă a mai multor sunete (muzicale sau vorbite).
♦ Parte a teoriei muzicii care se ocupă cu studiul acordurilor în compoziție.
       • Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură sau chiar printr-un singur cuvânt onomatopeic.

2. Potrivire a elementelor componente care alcătuiesc un întreg; concordanță, acord

– vezi proporționalitate.
       • (lingvistică) Armonie vocalică = acomodare, prin asimilare, a unei vocale cu altă vocală din același cuvânt.
♦ Bună înțelegere. [Gen. -iei. / < limba franceza harmonie, italiana armonia < latina, greacă harmonia].

Definiție sursă: Dicționar de neologisme

ARMONIE
Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru ARMONIE:
ARMONÍE1, armonii, substantiv feminin Potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg.
♦ Bună înțelegere în relațiile dintre două persoane, două colectivități etc.
♦ Îmbinare melodioasă a mai multor sunete (în muzică sau în poezie); specializare (muzică) concordanță fonică între sunete.
       • Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin alăturarea unor cuvinte ale căror sunete imită sau sugerează un sunet din natură. Armonie vocalică = fenomen fonetic care constă în potrivirea de timbru a vocalelor din elementele alcătuitoare ale unui cuvânt.
♦ Parte a teoriei muzicale care studiază acordurile în compoziție.

– Din limba franceza harmonie, latina harmonia.

Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a



ARMONIE
DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru ARMONIE:
ARMONÍE1, armonii, substantiv feminin Potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg.
♦ Bună înțelegere în relațiile dintre două persoane, două colectivități etc.
♦ Îmbinare melodioasă a mai multor sunete (în muzică sau în poezie); specializare (muzică) concordanță fonică între sunete.
       • Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin alăturarea unor cuvinte ale căror sunete imită sau sugerează un sunet din natură. Armonie vocalică = fenomen fonetic care constă în potrivirea de timbru a vocalelor din elementele alcătuitoare ale unui cuvânt.
♦ Parte a teoriei muzicale care studiază acordurile în compoziție.

– Din limba franceza harmonie, latina harmonia.

Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ARMONIE
Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru ARMONIE:
ARMONÍE substantiv feminin

1. combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi.
       • parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relațiile dintre ele, legile înlănțuirii lor.

2. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanță, acord, consens.
armonie imitativă = efect stilistic obținut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; armonie vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare.

3. înțelegere deplină între persoane, colectivități etc. (< limba franceza harmonie, latina harmonia)

Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme

ARMONIE
Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru ARMONIE:
ARMONÍE substantiv feminin

1. Combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi.
♦ Parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relațiile dintre ele, legile înlănțuirii lor.

2. Potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanță, acord, consens.
       • armonie imitativă = efect stilistic obținut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; armonie vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare.

3. Înțelegere deplină între persoane, colectivități etc. (< limba franceza harmonie, latina harmonia)

Definiție sursă: Dicționar de neologisme

ARMONIE
Dicționarul limbii române moderne dă următoarea definitie pentru ARMONIE:
ARMONÍE1, armonii, substantiv feminin

1. Potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg; acord, concordanță.
♦ Bună înțelegere.
♦ Îmbinare melodioasă a mai multor sunete (în muzică sau în poezie).
       • Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin alăturarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură.

2. Concordanță fonică între sunetele unui acord.
♦ Parte a teoriei muzicii care studiază acordurile în compoziție.

– în franceză harmonie (neologism din limba latină harmonia).

Definiție sursă: Dicționarul limbii române moderne

ARMONIE
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru ARMONIE:
ARMONIE s.

1. acord, împăciuire, înțelegere, pace, unire, (livresc) concert, concordie, (popular) potriveală. (armonie ce domnea între ei.)

2. concordanță, echilibru, potrivire, proporție, proporționalitate, simetrie, (figurat) simfonie. (O perfectă armonie a elementelor unui ansamblu.)

3. (muzică) acord, consonanță, unisonanță.

4. melodie, muzicalitate, sonoritate. (armonie interioară a versului.)

5. (fonetică) armonie vocalică = sinarmonie, sinarmonism.

Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

armonie
Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru armonie:
armoníe (-íi), substantiv feminin

– Potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg.

– Mr. armunie. greacă ἀρμονία (secolul XVII), și modern din limba franceza harmonie.

– derivat armonic, adjectiv; armonică, substantiv feminin (acordeon; argotic, portofel), din germana Armonika; armonios, adjectiv; armonist, substantiv masculin (acordeonist); armoniza, verb; dezarmonie, substantiv feminin (dezacord, neînțelegere); inarmonic, adjectiv (nearmonios).
Forme diferite ale cuvantului armonie: armonie-íi

Definiție sursă: Dicționarul etimologic român

armonie
Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru armonie:
armonie forme

1. șir de sunete plăcute: armonie imitativă, dispozițiunea vorbelor spre a imita obiectele prin sunetele lor; ex. vâjăind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie EM. un tropot de copite, potop rotopitor AL.;

2. muzică succesiune de acorduri;

3. știința de a le afla și combina;

4. figurat unire, bună-înțelegere: a trăi in armonie.

Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ARMONI/E
Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru ARMONI/E:
ARMONÍ/E armoni/ei forme

1) Potrivire perfectă a elementelor unui întreg; acord.

2) Înțelegere bună între două persoane sau colectivități.

3) muzică Ramură a teoriei muzicii care se ocupă cu studiul acordurilor în compoziție. 4): armoni/e vocalică potrivire de timbru a vocalelor dintr-un cuvânt. [G.-D. armoniei] /<lat. harmonia, limba franceza harmonie
Forme diferite ale cuvantului armoni/e: armoni/ei

Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române

armonie
Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru armonie:
armónie (muzicuță) substantiv feminin (silabe -ni-e), articulat armónia (silabe -ni-a), genitiv dativ articulat armóniei; plural armónii, articulat armóniile (silabe -ni-i-)
Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române

armonie
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru armonie:
armónie2 (regional) (muzicuță) (-ni-e) substantiv feminin, articulat armónia (-ni-a), genitiv dativ articulat armóniei; plural armónii, articulat armóniile (-ni-i-)
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat

armonie
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru armonie:
armoníe1 (combinare de sunete, înțelegere) substantiv feminin, articulat armonía, genitiv dativ articulat armoníei; plural armoníi, articulat armoníile
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat

armonie
Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru armonie:
armoníe (abstract) substantiv feminin, articulat armonía, genitiv dativ articulat armoníei; plural armoníi, articulat armoníile
Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române

ARMÓNIE
Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru ARMÓNIE:
ARMÓNIE2, armonii, substantiv feminin (regional) Armonică.

– conform armonică, armonie1.

Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a

ARMÓNIE
DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru ARMÓNIE:
ARMÓNIE2, armonii, substantiv feminin (regional) Armonică.

– conform armonică, armonie1.

Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Armonie
Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru Armonie:
Armonie ≠ cacofonie, dezacord, dezarmonie, discordanță, discordie
Definiție sursă: Dicționar de antonime

ARMÓNIE
Dicționarul limbii române moderne dă următoarea definitie pentru ARMÓNIE:
ARMÓNIE2, armonii, substantiv feminin (regional) Armonică (1).
Definiție sursă: Dicționarul limbii române moderne

ARMÓNIE
Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru ARMÓNIE:
ARMÓNIE2, armonii, substantiv feminin (Regional) Armonică.
Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane

ARMONIE
Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru ARMONIE:
ARMONÍE substantiv verbal articulație, încheietură.
Definiție sursă: Dicționar de sinonime

armonie
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru armonie:
armonie substantiv verbal ARTICULAȚIE. ÎNCHEIETURĂ.
Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

armonie
Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru armonie:
*armónie forme Moldova popular Armonică.
Definiție sursă: Dicționaru limbii românești

armonie
Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru armonie:
armónie2 substantiv feminin vezi armonică
Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a


CUVINTE APROPIATE DE 'ARMONIE'
armonia sferelorarmoniábilARMÓNICARMÓNICĂARMONÍEARMONIÓSarmoniruíARMONÍSMARMONÍST

EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL armonie
Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului armonie dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii
119/ S: înv h- / Plural: armonieii / Etimologie: fr, it armonia, lat harmonia] 1 Potrivire desăvârșită a părților unui întreg.
3 Fiz; la Leibniz; îs armonie prestabilită Raport mutual între monade, care nu rezultă din acțiunea uneia asupra celeilalte, ci din dezvoltarea lor paralelă, stabilită mai dinainte de puterea divină.
7 Fon; îs armonie vocalică Fenomen fonetic de potrivire a timbrului vocalelor din elementele alcătuitoare ale unui cuvânt.
10 Îs armonie imitativă Frază, vers care, printr-o anumită eufonie, sugerează un zgomot din natură, un obiect V: onomatopee.
11 Îvr; fig; îs armonieiile trupului Echilibru organic.
Armonie ce domnea între ei.
O perfectă armonie a elementelor unui ansamblu.
Armonie interioară a versului.
Armonie ce domnea între ei.
O perfectă armonie a elementelor unui ansamblu.
Armonie interioară a versului.
ARMONÍ/E armoniei forme 1 Potrivire perfectă a elementelor unui întreg; acord.
4: armonie vocalică potrivire de timbru a vocalelor dintr-un cuvânt.

GRAMATICA cuvântului armonie?
Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului armonie.
Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice.
Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul armonie poate fi: substantiv, adjectiv,
  • Partea de vorbire împreună cu genul gramatical prin care se grupează părţile de propoziţie fac ca cuvantul armonie sa indeplinească rolul de: substantiv feminin, substantiv masculin,
  • Formarea singularului şi pluralului substantivului se face prin adăugarea numeralelor un / doi
  • group icon La plural substantivul armonie are forma: armónii
    VEZI PLURALUL pentru armonie la mai multe forme împreună cu EXERCIȚII

CUM DESPART ÎN SILABE armonie?
Vezi cuvântul armonie desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul armonie?
[ ar-mo-ni-e ]
Se pare că cuvântul armonie are patru silabe

EXPRESII CU CUVÂNTUL armonie
Inţelegi mai uşor cuvântul armonie dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe
Armonie între fond și formă = concordanță între conținutul de idei și sentimente care stau la baza unei opere de artă și mijloacele de expresie
Armonie vocalică = fenomen fonetic existent în unele limbi de exemplu în limbile fino-ugrice potrivit căruia diferitele vocale ale aceluiași cuvînt își orientează în general timbrul după cel al vocalei din silaba inițială
A trăi în perfectă armonie cu cineva = a trăi în bună înțelegere, în concordie cu cineva
Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin alăturarea unor cuvinte ale căror sunete evocă un sunet din natură
Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură sau chiar printr-un singur cuvânt onomatopeic
lingvistică Armonie vocalică = acomodare, prin asimilare, a unei vocale cu altă vocală din același cuvânt
Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin alăturarea unor cuvinte ale căror sunete imită sau sugerează un sunet din natură
Armonie vocalică = fenomen fonetic care constă în potrivirea de timbru a vocalelor din elementele alcătuitoare ale unui cuvânt
Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin alăturarea unor cuvinte ale căror sunete imită sau sugerează un sunet din natură
Armonie vocalică = fenomen fonetic care constă în potrivirea de timbru a vocalelor din elementele alcătuitoare ale unui cuvânt
♦ armonie imitativă = efect stilistic obținut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; armonie vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare
armonie imitativă = efect stilistic obținut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; armonie vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare
Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin alăturarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură
Fonetică armonie vocalică = sinarmonie, sinarmonism
Fonetică armonie vocalică = sinarmonie, sinarmonism



© 2022 qDictionar.com


SINONIME PENTRU CUVÂNTUL armonie

Eşti tare la limba română?

Ce înseamnă expresia: Transformațional, -ă, transformaționali, -e, adjectiv lingvistică; în sintagma gramatică transformațională?

Apasă click pe răspunsul corect.
corectgreşit
a colinda în noaptea de 23 spre 24 decembrie
maeander
gramatică ce își propune găsirea unor structuri de adâncime care, prin transformări succesive, să permită obținerea tuturor construcțiilor corecte posibile într-o limbă
trop, învechit shimă
VEZI RĂSPUNSUL CORECT




Știi care e înțelesul următoarelor expresii?