 | as |
|
| Binevoitor [ bi-ne-vo-i-tor ] VEZI SINONIME PENTRU binevoitor PE ESINONIME.COM definiția cuvântului binevoitor în mai multe dicționareDefinițiile pentru binevoitor din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru BINEVOITOR: BINEVOITOR adjectiv, adverb 1. adjectiv afectuos, amabil, cordial, prietenesc, prietenos, (livresc) afabil, (figurat) cald, călduros. (O primire binevoitor.) 2. adverb cordial, prietenește, prietenos. (I-a vorbit binevoitor.) 3. adjectiv amabil, îndatoritor, serviabil, (livresc) complezent, (rar) prevenitor, (familial) săritor. (S-a arătat extrem de binevoitor cu noi.) 4. adjectiv compătimitor, îngăduitor, înțelegător, mărinimos, milos, milostiv, (învechit) milosîrd, priincios, priitor. (A fost binevoitor cu nevoile lor.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru BINEVOITÓR: BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adjectiv (Despre oameni, prin extensie despre manifestările lor) Care arată bunăvoință, care are bunăvoință, plin de bunăvoință față de cineva. Tata a tăcut, cu același zîmbet binevoitor pe față. SADOVEANU, N. forme 185. • (Substantivat) Compuse o anonimă către Neagu, din partea unei binevoitoare. BART, E. 241. Nu știu cum să-i mulțumesc binevoitorului meu critic. CARAGIALE, O. III 25. – Pronunțat: -vo-i-. Forme diferite ale cuvantului binevoitor: -oÁre Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru BINEVOITÓR: BINEVOITÓR binevoitoroáre (binevoitoróri, binevoitoroáre) și substantival (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește bunăvoință (față de cineva sau de ceva); predispus să înțeleagă situația grea în care se află cineva; înțelegător; amabil. Atitudine binevoitoroare. [silabe -vo-i-] /a binevoi + sufix binevoitortor Forme diferite ale cuvantului binevoitor: binevoitoroáre binevoitoróri binevoitor Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru BINEVOITÓR: BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adjectiv, substantiv masculin și forme (Om) care are sau arată bunăvoință; amiabil. ♦ (Om) amabil, prietenos. [ pronunție: -vo-i-] – Binevoi + sufix -tor. Forme diferite ale cuvantului binevoitor: -oÁre Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru BINEVOITÓR: BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adjectiv (Adesea substantivat) Care are bunăvoință; amiabil. ♦ prin extensie Amabil, prietenos. [ pronunție: -vo-i-] – Binevoi + sufix -tor. Forme diferite ale cuvantului binevoitor: -oÁre Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru binevoitor: binevoitór, -oáre adjectiv Care-ți verb reflexiv:ea bine, voitor de bine, care arată bunăvoință. Concurs binevoitor, gratuit. – adverb Cu bunăvoință. – Și bine-voitor. Forme diferite ale cuvantului binevoitor: -oáre gîlbá Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru binevoitor: binevoitor, binevoitoroare [Atestat: SADOVEANU, N. forme 185 / Plural: binevoitori, binevoitoroare / Etimologie: binevoi + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care are bunăvoință. 3 a (Pex) Amabil. Forme diferite ale cuvantului binevoitor: binevoitoroare Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| Dicționarul limbii române moderne dă următoarea definitie pentru BINEVOITÓR: BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adjectiv (Adesea substantivat) Care are bunăvoință față de cineva. – Din binevoi + sufix -tor. Forme diferite ale cuvantului binevoitor: -oÁre Definiție sursă: Dicționarul limbii române moderne |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru binevoitor: binevoitór (-vo-i-) adjectiv masculin, substantiv masculin, plural binevoitóri; adjectiv feminin, substantiv feminin singular și plural binevoitoáre Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru binevoitor: binevoitor a. voitor de bine, care are bunăvoință. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru Binevoitor: Binevoitor ≠ răuvoitor, malițios Definiție sursă: Dicționar de antonime |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru binevoitor: binevoitór adjectiv, substantiv masculin → voitor Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
CUVINTE APROPIATE DE 'BINEVOITOR' BINEVOÍbinevoínțăbinevoírebinevoítBinevoitorBINEVREÁbinevrérebinevrútbing |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL binevoitor Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului binevoitor dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii O primire binevoitor. I-a vorbit binevoitor. S-a arătat extrem de binevoitor cu noi. A fost binevoitor cu nevoile lor. O primire binevoitoroare. I-a vorbit binevoitor. A fost binevoitor cu nevoile lor. BINEVOITÓR binevoitoroáre binevoitoróri, binevoitoroáre și substantival despre persoane și despre manifestările lor Care vădește bunăvoință față de cineva sau de ceva; predispus să înțeleagă situația grea în care se află cineva; înțelegător; amabil. Atitudine binevoitoroare. [silabe -vo-i-] /a binevoi + sufix binevoitortor. Binevoitor, binevoitoroare [Atestat: SADOVEANU, N. Forme 185 / Plural: binevoitori, binevoitoroare / Etimologie: binevoi + -tor] 1-2 smf, a Persoană care are bunăvoință. |
GRAMATICA cuvântului binevoitor? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului binevoitor. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul binevoitor poate fi: substantiv, adjectiv, verb, adverb
|
CUM DESPART ÎN SILABE binevoitor? Vezi cuvântul binevoitor desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul binevoitor?[ bi-ne-vo-i-tor ] Se pare că cuvântul binevoitor are cinci silabe |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL binevoitor |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Fără bază?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul binevoitor are forma: binevoitóri
