 | as |
|
| Conjugare [ con-ju-ga-re ] VEZI SINONIME PENTRU conjugare PE ESINONIME.COM definiția cuvântului conjugare în mai multe dicționareDefinițiile pentru conjugare din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru CONJUGARE: CONJUGÁRE, conjugări, substantiv feminin Acțiunea de a (s e) conjuga și rezultatul ei. 1. (gramatică) Modificarea formelor unui verb după persoană, număr, timp, mod și diateză, într-o înșirare metodică; flexiunea verbului. Conjugarea verbULui «a fi» este neregulată. ♦ Categorie de verbe cu aceeași terminație la infinitiv, care se conjugă în mod asemănător. Conjugarea a IV-a. 2. (biologie) Forma cea mai simplă de fecundație la infuzori, prin unirea temporară a doi indivizi, urmată de un schimb reciproc de substanțe nucleare. 3. (Rar) Îmbinare, împletire. Securitatea Europei trebuie să se bazeze nu pe opunerea țărilor Europei occidentale țărilor Europei răsăritene, ci pe conjugarea eforturilor tuturor țărilor europene. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2832. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul de termeni lingvistici dă următoarea definitie pentru CONJUGARE: CONJUGÁRE substantiv feminin (< conjugá < limba franceza conjuguer, conform latina conjugare): 1. modificare a formei verbelor în raport cu categoriile gramaticale de persoană, număr, timp, mod și diateză. 2. categorie, clasă sau grupă de verbe rezultată dintr-o clasificare al cărei criteriu este terminația sau sufixul infinitivului scurt. Astfel: conjugarea I: grupă de verbe terminate la infinitivul scurt în -a (cânta); conjugarea a II-a: grupă de verbe terminate la infinitivul scurt în -ea (tăcea); conjugarea a III-a: grupă de verbe terminate la infinitivul scurt în -e (face); conjugarea a IV-a: grupă de verbe terminate la infinitivul scurt în -i sau -î (veni, coborî). Definiție sursă: Dicționar de termeni lingvistici |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru conjugare: conjugáre substantiv feminin [Atestat: DA / Plural: conjugaregări / Etimologie: conjuga] 1 (Grm) Acțiune prin care se modifică formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză Si: (înv) conjugație, flexiune. 2 Categorie de verbe cu aceeași terminație la infinitiv, care se conjugă în mod asemănător. 3 (Fig) Unire. 4 (Blg) Forma cea mai simplă de fecundație, care constă în unirea temporară a doi indivizi (la infuzori) sau a două celule (la unele alge), urmată de un schimb reciproc de substanțe nucleare. Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru CONJUGARE: CONJUGÁRE, conjugări, substantiv feminin 1. Acțiunea de a (se) conjuga și rezultatul ei. 2. Flexiunea verbului. ♦ Categorie de verbe cu aceeași terminație la infinitiv, care se conjugă în mod asemănător. 3. figurat Îmbinare, împletire. 4. (biologie) Forma cea mai simplă de fecundație, care constă în unirea temporară a doi indivizi (la infuzori) sau a două celule (la unele alge), urmată de un schimb reciproc de substanțe nucleare. – vezi conjuga. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru CONJUGARE: CONJUGÁRE substantiv feminin 1. Totalitatea formelor flexionare ale unui verb. ♦ Fiecare dintre categoriile în care se împart verbele după terminația infinitivului. 2. (Rar) Îmbinare, unire. 3. (botanică) Unirea gameților în procesul de fecundare. ♦ Mod de fecundație la infuzori prin unirea temporară a doi indivizi, urmată de un schimb reciproc de substanțe nucleare. ♦ Unirea cromozomilor în timpul meiozei. [<conjuga]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru CONJUGARE: CONJUGÁRE, conjugări, substantiv feminin 1. Acțiunea de a (se) conjuga și rezultatul ei. 2. Flexiunea verbului. ♦ Categorie de verbe cu aceeași terminație la infinitiv, care se conjugă în mod asemănător. 3. figurat Îmbinare, împletire. 4. (biologie) Forma cea mai simplă de fecundație, care constă în unirea temporară a două microorganisme. – vezi conjuga. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru CONJUGARE: CONJUGÁRE substantiv feminin 1. acțiunea de a (se) conjuga. • flexiunea verbului. • fiecare dintre categoriile în care se împart verbele după terminația infinitivului. 2. îmbinare, unire. 3. mod de înmulțire sexuală în care prin fuzionarea a doi gameți rezultă zigotul. • împerechere a cromozomilor în cursul meiozei. (< conjuga) Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru CONJUGARE: CONJUGÁRE conjugareări forme 1) vezi A CONJUGA și A SE CONJUGA. 2) Categorie la verbe cu aceeași terminație la infinitiv care se conjugă în mod asemănător. 3) biologie (la infuzori, la unele alge) Mod de înmulțire bazat pe un schimb de substanță nucleară. conjugare bacteriană. /< a conjuga Forme diferite ale cuvantului conjugare: conjugareări Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru conjugare: conjugare forme gramatică totalitatea formelor verbale după voci, moduri, timpuri, numere și persoane. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru conjugare: conjugáre substantiv feminin, genitiv dativ articulat conjugării; plural conjugări Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru conjugare: conjugáre substantiv feminin, genitiv dativ articulat conjugắrii; plural conjugắri Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru conjugare: conjugare substantiv verbal ÎMBINARE. ÎMPLETIRE. UNIRE. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
CUVINTE APROPIATE DE 'CONJUGARE' CONJUGÁCONJUGÁBILCONJUGÁLconjugalitáteCONJUGÁRECONJUGÁTCONJUGÁTEconjugațieconjugațiúne |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL conjugare Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului conjugare dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Conjugáre substantiv feminin [Atestat: DA / Plural: conjugaregări / Etimologie: conjuga] 1 Grm Acțiune prin care se modifică formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză Si: înv conjugație, flexiune. CONJUGÁRE conjugareări forme 1 vezi A CONJUGA și A SE CONJUGA. Conjugare bacteriană. |
GRAMATICA cuvântului conjugare? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului conjugare. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul conjugare poate fi: substantiv, verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE conjugare? Vezi cuvântul conjugare desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul conjugare?[ con-ju-ga-re ] Se pare că cuvântul conjugare are patru silabe |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL conjugare |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Fonetică sintactică?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul conjugare are forma: conjugări
