 | as |
|
| Cuvântător [ cu-vân-tă-tor ] VEZI SINONIME PENTRU cuvântător PE ESINONIME.COM definiția cuvântului cuvantator în mai multe dicționareDefinițiile pentru cuvantator din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru cuvântător: cuvântător, cuvantatoroare [Atestat: CORESI, EV. 483 / Plural: cuvantatori, cuvantator / Etimologie: cuvânta + (ă)tor] 1-2 smf, a (Persoană) care are capacitatea de a vorbi. 3 a (Înv) Cultivat. 4 a (Înv) Înțelept. 5 substantiv masculin și feminin (Înv) Vorbitor. 6 substantiv masculin și feminin Orator. 7 substantiv masculin Predicator. Forme diferite ale cuvantului cuvantator: cuvantatoroare Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru CUVÂNTĂTÓR: CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adjectiv, substantiv masculin și forme 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și forme Orator, vorbitor. – Cuvânta + sufix -ător. Forme diferite ale cuvantului cuvantator: -oÁre Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru CUVÂNTĂTÓR: CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adjectiv, substantiv masculin și forme 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și forme Orator, vorbitor. – Cuvânta + sufix -ător. Forme diferite ale cuvantului cuvantator: -oÁre Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru cuvântător: cuvântător a. 1. care vorbește, care ține un cuvânt; 2. înzestrat cu rațiune: omul e cuvântător, dar dobitoacele sunt necuvântătoare. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru CUVÂNTĂTÓR: CUVÂNTĂTÓR1 cuvantatori m. rar Persoană care vorbește frumos și liber în fața unui public; orator; vorbitor. /a cuvânta + sufix cuvantatortor Forme diferite ale cuvantului cuvantator: cuvantatori Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru CUVÂNTĂTÓR: CUVÂNTĂTÓR2 cuvantatoroáre (cuvantatoróri, cuvantatoroáre) Care are darul vorbirii; vorbitor. Ființă cuvantatoroare. /a cuvânta + sufix cuvantatortor Forme diferite ale cuvantului cuvantator: oáre Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru cuvântător: cuvântătór adjectiv masculin, substantiv masculin, plural cuvântătóri; adjectiv feminin, substantiv feminin singular și plural cuvântătoáre Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru cuvântător: cuvântătór adjectiv masculin, substantiv masculin, plural cuvântătóri; forme singular și plural cuvântătoáre Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul de argou al limbii române dă următoarea definitie pentru cuvântător: cuvântător, cuvântători substantiv masculin (argoul lumii interlope) 1. procurator. 2. avocat. Definiție sursă: Dicționar de argou al limbii române |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru CUVÂNTĂTÓR: CUVÂNTĂTÓR adjectiv, substantiv verbal vorbitor. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
CUVINTE APROPIATE DE 'CUVANTATOR' CUVÂNTÁRECUVÂNTĂRÉȚcuvântariucuvântatCUVÂNTĂTÓRcuvântătoriecuvântătorul-de-D-zeucuvântologiecuvei |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL CUVÂNTĂTÓR Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului cuvântător dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Cuvântător, cuvÂntĂtÓroare [Atestat: CORESI, EV. 483 / Plural: cuvÂntĂtÓri, cuvÂntĂtÓr / Etimologie: cuvânta + ător] 1-2 smf, a Persoană care are capacitatea de a vorbi. CUVÂNTĂTÓR1 cuvÂntĂtÓri m. /a cuvânta + sufix cuvÂntĂtÓrtor. CUVÂNTĂTÓR2 cuvÂntĂtÓroáre cuvÂntĂtÓróri, cuvÂntĂtÓroáre Care are darul vorbirii; vorbitor. Ființă cuvÂntĂtÓroare. /a cuvânta + sufix cuvÂntĂtÓrtor. |
GRAMATICA cuvântului CUVÂNTĂTÓR? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului cuvântător. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul CUVÂNTĂTÓR poate fi: substantiv, adjectiv,
|
CUM DESPART ÎN SILABE cuvântător? Vezi cuvântul cuvântător desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul cuvântător?[ cu-vân-tă-tor ] Se pare că cuvântul cuvântător are patru silabe |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL CUVÂNTĂTÓR |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Biologie indice antropometric?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul cuvântător are forma: cuvântătóri
