eSursa - Dictionar de sinonimeas



Definiție dizgratia


PROPOZIȚII GRAMATICĂSILABE
Dizgraţia [ diz-gra-ţi-a ]
VEZI SINONIME PENTRU dizgraţia PE ESINONIME.COM


definiția cuvântului dizgratia în mai multe dicționare

Definițiile pentru dizgratia din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române:

conjugarea verbului a dizgrația
Verbul: a dizgrația (forma la infinitiv)
A dizgrația conjugat la timpul prezent:
  • eu dizgrațiez
  • tu dizgrațiezi
  • el ea dizgrațiază
  • noi dizgrațiem
  • voi dizgrațiați
  • ei ele dizgrațiază
VEZI VERBUL a dizgrația CONJUGAT LA TOATE TIMPURILE












Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru DIZGRAȚIA:
DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, verb

I. tranzitiv (În trecut, despre monarhi sau despre alte persoane suspuse sau influente; azi despre o persoană oarecare, mai mult cu sens ironic) A lipsi pe cineva de bunăvoința, de grația de care s-a bucurat pînă atunci, a-i retrage favoarea, a-l arunca în dizgrație. vezi oropsi, urgisi. Nevastă-mea, la cea mai mică mutră a mea, dizgrația numaidecît pe oricine. CAMIL PETRESCU, U. N. 47. Vai!... sîntem amenințați Să ne pierdem locuința Și să fim dizgrațiați. ALEXANDRESCU, M. 209. - Pronunțat: -ți-a.

Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane

dizgrația
Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru dizgrația:
dizgrațiá [Atestat:

I. GOLESCU / V: (înv) desgdizgratia, (rar) dezgdizgratia, disgdizgratia / P: dizgratiați-a / prezentul indicativ: dizgratiaiéz / Etimologie: it disgraziare, franceza disgracier] 1 verb tranzitiv: A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci. 2 vi (Rar) A fi respingător, diform.

Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a

DIZGRAȚIA
Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru DIZGRAȚIA:
DIZGRAȚIÁ verb

I. trecut (Uneori ironic) A înceta de a mai favoriza pe cineva, a-l arunca în dizgrație. [pronume -ți-a, p.i. 3,6 -iază, gerunziu -iind, variantă dezgrația verb

I. / < italiana disgraziare, limba franceza disgracier, după grație].

Definiție sursă: Dicționar de neologisme

DIZGRAȚIA
Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru DIZGRAȚIA:
DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, verb

I. tranzitiv A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [ pronunție: -ți-a]

– Din limba franceza disgracier (după dizgrație).

Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a

DIZGRAȚIA
DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru DIZGRAȚIA:
DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, verb

I. tranzitiv A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [ pronunție: -ți-a]

– Din limba franceza disgracier (după dizgrație).

Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

dizgrația
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru dizgrația:
dizgrațiá (a dizgratia) (-ți-a) verb, indicativ prezent 3 dizgrațiáză, persoana întâi plural: noi dizgrațiém (-ți-em); conjunctiv prezent 3 să dizgrațiéze; gerunziu dizgrațiínd (-ți-ind)
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat

DIZGRAȚIA
Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru DIZGRAȚIA:
DIZGRAȚIÁ verb trecut a nu mai favoriza pe cineva, a-l arunca în dizgrație. (după limba franceza disgracier)
Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme

dizgrația
Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru dizgrația:
dizgrațiá verb → grația
Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române


CUVINTE APROPIATE DE 'DIZGRATIA'
dizghiocátdizginádizgiocádizgrădáreDIZGRAȚIÁdizgrațiáreDIZGRAȚIÁTDIZGRÁȚIEDIZGRAȚIÉRE

EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL dizgrația
Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului dizgrația dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii
GOLESCU / V: înv desgdizgrația, rar dezgdizgrația, disgdizgrația / P: dizgrațiați-a / prezentul indicativ: dizgrațiaiéz / Etimologie: it disgraziare, franceza disgracier] 1 verb tranzitiv: A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci.
Dizgrațiá a dizgrația -ți-a verb, indicativ prezent 3 dizgrațiáză, persoana întâi plural: noi dizgrațiém -ți-em; conjunctiv prezent 3 să dizgrațiéze; gerunziu dizgrațiínd -ți-ind.

GRAMATICA cuvântului dizgrația?
Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului dizgrația.
Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice.
Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul dizgrația poate fi: verb,

    CUM DESPART ÎN SILABE dizgraţia?
    Vezi cuvântul dizgraţia desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul dizgraţia?
    [ diz-gra-ţi-a ]
    Se pare că cuvântul dizgraţia are patru silabe

    © 2024 qDictionar.com

    Eşti tare la limba română?

    Ce înseamnă expresia: Câmp vizual?

    Apasă click pe răspunsul corect.
    corectcorectgresitgreşit
    specie de pisică originară din extremul orient, cu ochii albaștri, cu părul cafeniu, scurt, moale, mătăsos și cu coada scurtă
    a pierde vremea
    porțiune de spațiu care poate fi cuprinsă cu privirea
    înfierbântat, îndârjit; supărat, înfuriat
    VEZI RĂSPUNSUL CORECT

    Știi care e înțelesul următoarelor expresii?


    dex-app