eSursa - Dictionar de sinonimeas



Definiție obicei


PROPOZIȚIIEXPRESIISINONIME PLURALGRAMATICĂSILABE
Obicei [ o-bi-ce-i ]
VEZI SINONIME PENTRU obicei PE ESINONIME.COM


Cautăm definiția cuvântului obicei în mai multe dicționare

Definițiile pentru obicei din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române:
OBICEI
   
Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru OBICEI:
OBICÉI, obiceiuri și (rar) obiceie, substantiv neutru

1. Deprindere cîștigată prin repetarea deasă a aceleiași acțiuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva; obișnuință, învăț. Obiceiul să stau de vorbă cu sătenii bătrîni îl am de copil. SADOVEANU, O. VII 242. Împotriva obiceiului său, Lăpușneanul... era îmbrăcat cu toată pompa domnească. NEGRUZZI, S. I 148. Locuţiune adverbiala De obicei = de regulă, în mod obișnuit, de cele mai multe ori, în genere. Ieșise mai curînd ca de obicei, ca să asculte zvonul cel dulce al paserilor. SADOVEANU, despre P. 45. Titu Herdelea găsi pe Roșu mai ursuz ca de obicei. REBREANU, R. I 299. Lumea se aduna ca de obicei pe cheu la sosirea vaporului. BART, E. 317. Lîngă leagăn cîntul Mamei de obicei e trist. COȘBUC, P. I 265.
       • Expresia: A avea obicei sau obiceiul (sau de obicei) = a obișnui. Știind că împăratul are obicei a bea în toată sara o cupă de lapte dulce, i-a pregătit acum una. CREANGĂ, P. 97. Nu mai am de obicei Ca-n zilele acele Să mă îmbăt și de scîntei Din stele. EMINESCU, O. I 187. Sfarmă-Piatră. avea obicei, cînd se punea la masă, să înghită mai întîi șepte-opt bolovani. NEGRUZZI, S. I 246.

2. Rînduială, deprindere consacrată; uz, fel, chip de a se purta, de a se îmbrăca etc., comune unui popor sau unei comunități omenești; datină. Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei. EMINESCU, O. I 151. Vede că îi aduc dulceți.

– O, ce bun obicei! NEGRUZZI, S. I 70. îndată după aceea, pre obiceiul războiului, centră ca cetatea să se predea. BĂLCESCU, O. II 113. Cîte bordeie, atitea obiceie.

3. (Învechit) Lege nescrisă, drept statornicit prin tradiție. Ostașii aveau multe privilegii sau obiceie, după cum se zicea p-atunci. BĂLCESCU, O. I 17. Belea ochi și căsca gura Ca să vază crăngi uscate De propietar iertate, Fiind verzile oprite C-obiceiuri legiuite. PANN, P. vezi I 89. Obiceiul pămîntului vezi pămînt.

Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane



OBICEI
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru OBICEI:
OBICEI s.

1. apucătură, deprindere, fire, nărav, obișnuință, (Banat) ogod. (I-am aflat obicei.)

2. deprindere, obișnuință, (învechit și popular) nărav, (popular) învăț, treabă, (învechit și regional) nacafa, (prin Olt.) săbaș, (învechit) învățătură, obicină. (Conform obicei a plecat la plimbare.)

3. (mai ales la plural ) apucătură, deprindere, obișnuință, tabiet, (învechit) taifet. (Are obiceiurile lui zilnice.)

4. (la plural ) apucătură, comportament, comportare, conduită, deprindere, maniere (la plural), moravuri (la plural), năravuri (la plural), purtare, (popular) modă, (Țransilv.) pont, (învechit) duh, (turcism învechit) talîm. (Ce sînt obiceiurile astea?)

5. datină, fel, rînduială, tradiție, uz, uzanță, (învechit și popular) rînd, (popular) dată, lege, (învechit și regional) pomană, (regional) orîndă, (Țransilv.) sucă, (prin Banat) zacon, (învechit) pravilă, predanie, șart, tocmeală, (turcism învechit) adet. (Așa-i obicei din bătrîni.)

6. (juridic) consuetudine, cutumă, datină, tradiție, uz, uzanță. (Practică consacrată prin obicei.)

7. regulă, rînduială, tipic, uz, uzanță, (învechit) șart. (Care e obicei în aceste împrejurări?)

Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

OBICEI
Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru OBICEI:
OBICÉI, obiceiuri, substantiv neutru

1. Deprindere individuală câștigată prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva; obișnuință, învăț.
       • Locuţiune adverbiala De obicei = de regulă, în mod obișnuit, în genere.
       • locuțiune verbala A avea obicei (sau obiceiul, de obicei) = a obișnui.

2. Deprindere consacrată; mod de a se purta, de a se îmbrăca, rânduială, uz etc. comune unui popor sau unei comunități omenești; datină, tradiție, uzanță, uz, rânduială.

3. (învechit) Lege nescrisă, drept sau obligație statornicite prin tradiție; cutumă.
       • Obiceiul pământului = denumire specifică dată cutumei în țările românești în timpul orânduirii feudale. [plural și: obiceie]

– Din limba bulgară običaj.

Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a

OBICEI
DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru OBICEI:
OBICÉI, obiceiuri, substantiv neutru

1. Deprindere individuală câștigată prin repetarea frecventă și îndelungată a aceleiași acțiuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva; obișnuință, învăț.
       • Locuţiune adverbiala De obicei = de regulă, în mod obișnuit, în genere.
       • locuțiune verbala A avea obicei (sau obiceiul, de obicei) = a obișnui.

2. (Sociol.) Mod tradițional de comportare caracteristic unui popor, unui grup social; datină, tradiție, uzanță, uz, rânduială.

3. (învechit) Lege nescrisă, drept sau obligație statornicite prin tradiție.

4. (juridic) Cutumă.
       • Obiceiul pământului = denumire specifică dată cutumei în Țările Române în Evul Mediu. [PI. și: obiceie]

– Din limba bulgară običaj.

Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)



OBICEI
Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru OBICEI:
OBICÉI substantiv verbal bir, dare, impozit.
Definiție sursă: Dicționar de sinonime

obicei
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru obicei:
obicei substantiv verbal BIR. DARE. IMPOZIT.
Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

obicei
Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru obicei:
obicéi substantiv neutru, plural obicéiuri
Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române

obicei
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru obicei:
obicéi substantiv neutru, plural obicéiuri
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat


CUVINTE APROPIATE DE 'OBICEI'
OBÉZICOBEZITÁTEÓBIOBIÁLĂOBICÉIobicéinicobiceiuOBÍCINĂOBICINUÍ

EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL obicei
Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului obicei dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii
I-am aflat obicei.
Conform obicei a plecat la plimbare.
Are obiceiurile lui zilnice.
Ce sînt obiceiurile astea? 5.
Așa-i obicei din bătrîni.
Practică consacrată prin obicei.
Care e obicei în aceste împrejurări?.
Conform obicei ului a plecat la plimbare.

GRAMATICA cuvântului obicei?
Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului obicei.
Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice.
Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul obicei poate fi: substantiv, adverb
  • Partea de vorbire împreună cu genul gramatical prin care se grupează părţile de propoziţie fac ca cuvantul obicei sa indeplinească rolul de: substantiv neutru,
  • Formarea singularului şi pluralului substantivului se face prin adăugarea numeralelor un / două
  • group icon La plural substantivul obicei are forma: obicéiuri
    VEZI PLURALUL pentru obicei la mai multe forme împreună cu EXERCIȚII

CUM DESPART ÎN SILABE obicei?
Vezi cuvântul obicei desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul obicei?
[ o-bi-ce-i ]
Se pare că cuvântul obicei are patru silabe

EXPRESII CU CUVÂNTUL obicei
Inţelegi mai uşor cuvântul obicei dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe
Locuţiune adverbiala De obicei = de regulă, în mod obișnuit, de cele mai multe ori, în genere
A avea obicei sau obiceiul sau de obicei = a obișnui
Locuţiune adverbiala De obicei = de regulă, în mod obișnuit, în genere
locuțiune verbala A avea obicei sau obiceiul, de obicei = a obișnui
Obiceiul pământului = denumire specifică dată cutumei în țările românești în timpul orânduirii feudale
Locuţiune adverbiala De obicei = de regulă, în mod obișnuit, în genere
locuțiune verbala A avea obicei sau obiceiul, de obicei = a obișnui
Obiceiul pământului = denumire specifică dată cutumei în Țările Române în Evul Mediu



© 2022 qDictionar.com


SINONIME PENTRU CUVÂNTUL obicei

Eşti tare la limba română?

Ce înseamnă expresia: Familial a-i face cuiva muzică?

Apasă click pe răspunsul corect.
corectgreşit
helena
phoebus
a-i face cuiva gălăgie, scandal
calcul opus calculului diferențial, care studiază proprietățile și aplicațiile integralelor
VEZI RĂSPUNSUL CORECT




Știi care e înțelesul următoarelor expresii?