 | as |
|
| Obişnuinţă [ o-biş-nu-in-ţă ] VEZI SINONIME PENTRU obişnuinţă PE ESINONIME.COM definiția cuvântului obisnuinta în mai multe dicționareDefinițiile pentru obisnuinta din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru OBIȘNUINȚĂ: OBIȘNUÍNȚĂ, obișnuințe, substantiv feminin Faptul de a fi obișnuit cu ceva, de a avea un anumit obicei. Locuţiune adverbiala Din obișnuință = în virtutea deprinderii, potrivit obiceiului. Scoase din buzunarul vestei un creion cu capsa galbenă, fără de care, din obișnuință dăscălicească, nu putea vorbi. PETRESCU, Î. I 15. Țăranii se uitau toți după brișcă, mai mult din obișnuință. REBREANU, R. II 17. – Variantă: obicinuínță (pronunțat -bici-) (CONACHI, P. 81) substantiv feminin Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru OBIȘNUINȚĂ: OBIȘNUINȚĂ s. 1. deprindere, obicei, (învechit și popular) nărav, (popular) învăț, treabă, (învechit și regional) nacafa, (prin Olt.) săbaș, (învechit) învățătură, obicină. (Conform obisnuinta, a plecat la plimbare.) 2. (mai ales la plural ) apucătură, deprindere, obicei, tabiet, (învechit) taifet. (Are obisnuintaele lui zilnice.) 3. apucătură, deprindere, fire, nărav, obicei, (Banat) ogod. (I-am aflat obisnuinta.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru OBIȘNUINȚĂ: OBIȘNUÍNȚĂ obisnuintae forme 1) Însușire dobândită cu timpul, prin practică, și devenită trăsătură caracteristică; obicei; deprindere. • Din obisnuinta în virtutea deprinderii. 2) Pricepere căpătată prin repetarea aceleiași acțiuni; deprindere [G.-D. obișnuinței] /a (se) obișnui + sufix obisnuintaință Forme diferite ale cuvantului obisnuinta: obisnuintae Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru OBIȘNUINȚĂ: OBIȘNUÍNȚĂ, obișnuințe, substantiv feminin Faptul de a fi obișnuit cu ceva, de a avea un anumit obicei; deprindere, obicei; datină. • Locuţiune adverbiala Din obișnuință = în virtutea deprinderii, potrivit obiceiului. ♦ (Rar) întrebuințare. [Variante: (învechit) obicinuínță substantiv feminin] – Obișnui + sufix -ință. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru OBIȘNUINȚĂ: OBIȘNUÍNȚĂ, obișnuințe, substantiv feminin Faptul de a fi obișnuit cu ceva, de a avea un anumit obicei; deprindere, obicei; datină. • Locuţiune adverbiala Din obișnuință = în virtutea deprinderii, potrivit obiceiului. ♦ (Rar) întrebuințare. [Variante: (învechit) obicinuínță substantiv feminin] – Obișnui + sufix -ință. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru obișnuință: obișnuínță forme, plural e (despre obișnuĭesc). Obiceĭ, deprindere: fiecare cu obișnuințele luĭ. – Vechĭ obicĭnuință. vezi namaz. Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru obișnuință: obișnuínță substantiv feminin, genitiv dativ articulat obișnuínței; plural obișnuínțe Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru obișnuință: obișnuínță substantiv feminin, genitiv dativ articulat obișnuínței; plural obișnuínțe Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru obișnuință: obișnuință forme obiceiu anumit, deprindere căpătată. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
CUVINTE APROPIATE DE 'OBISNUINTA' obîrșiobî́rșieOBIȘNÉNIEOBIȘNUÍOBIȘNUÍNȚĂObișnuireOBIȘNUÍTOBITAȘobituár |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL obișnuință Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului obișnuință dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Conform obișnuință, a plecat la plimbare. Are obișnuințăele lui zilnice. I-am aflat obișnuință. OBIȘNUÍNȚĂ obișnuințăe forme 1 Însușire dobândită cu timpul, prin practică, și devenită trăsătură caracteristică; obicei; deprindere. • Din obișnuință în virtutea deprinderii. Obișnuinței] /a se obișnui + sufix obișnuințăință. |
GRAMATICA cuvântului obișnuință? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului obișnuință. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul obișnuință poate fi: substantiv, adverb
|
CUM DESPART ÎN SILABE obişnuinţă? Vezi cuvântul obişnuinţă desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul obişnuinţă?[ o-biş-nu-in-ţă ] Se pare că cuvântul obişnuinţă are cinci silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL obișnuință Inţelegi mai uşor cuvântul obișnuință dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexeLocuţiune adverbiala Din obișnuință = în virtutea deprinderii, potrivit obiceiului Locuţiune adverbiala Din obișnuință = în virtutea deprinderii, potrivit obiceiului Locuţiune adverbiala Din obișnuință = în virtutea deprinderii, potrivit obiceiului |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL obișnuință |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Casa ascensorului?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul obișnuință are forma: obișnuínțe
