 | as |
|
| Obliga [ o-bli-ga ] VEZI SINONIME PENTRU obliga PE ESINONIME.COM definiția cuvântului obliga în mai multe dicționareDefinițiile pentru obliga din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a obliga (forma la infinitiv) A obliga conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru OBLIGA: OBLIGÁ, oblíg, verb I. 1. tranzitiv A constrînge, a sili la ceva. A făcut o descoperire, știu că e lucru serios, și mă simt obligat, ca prieten, să viu să-l felicit. BARANGA, I. 153. Cine te obligă adică să renunți... la libertate? PETRESCU, Î. II 124. • (Poetic) Chinuite apele se zvîrcolesc și se reped orbește... Uneori, munții le obligă parcă să meargă pe un grătar de cuțite. BOGZA, C. O. 336. 2. tranzitiv A determina pe cineva să simtă recunoștință în urma unui serviciu care i s-a făcut; a îndatora. Mi s-a întimplat cîteodată să oblig prietenii, împrumutîndu-i. ALECSANDRI, T. 816. Te rog să binevoiești a-mi traduce alăturatul răvaș și a-mi trimite îndată traducerea. Mă vei obliga foarte mult. id. S. 40. 3. reflexiv A se angaja, a-și lua o sarcină. S-a obligat să vină. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru OBLIGA: OBLIGA verb 1. a constrînge, a face, a forța, a sili, (livresc) a soma, a violenta, (popular) a silnici, (învechit și regional) a strînge, (prin Banat) a tipi, (învechit) a asupri, a îndemna, a necesita, a pripi, a silui, a strîmtora, (figurat) a presa. (L-a obliga să vorbească.) 2. a constrînge, a forța, a nevoi, a sili. (Este obliga să...) 3. a constrînge, a forța, a sili, a supune. (A fost obliga ani întregi la un regim sever.) 4. a condamna, a constrînge, a forța, a sili, (popular) a osîndi. (M-a obliga la inactivitate.) 5. a constrînge, a reduce, a sili. (L-a obliga la tăcere.) 6. a îndatora. (Serviciul pe care mi l-a făcut mă obliga.) 7. a se angaja, a făgădui, a se îndatora, a se însărcina, a promite, (învechit și regional) a jurui, a se prinde, (învechit) a se adeveri, a se apuca, (figurat) a se lega. (Se obliga să facă următoarele...) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru OBLIGA: OBLIGÁ, oblíg, verb I. 1. tranzitiv A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. tranzitiv și reflexiv A (se) îndatora. 3. reflexiv A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din latina obligare, limba franceza obliger. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru OBLIGA: OBLIGÁ, oblig, verb I. 1. tranzitiv A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. tranzitiv și reflexiv A (se) îndatora. 3. reflexiv A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din latina obligare, limba franceza obliger. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru OBLIGA: OBLIGÁ verb I. 1. trecut, reflexiv A (se) îndatora. ♦ A da sau a lua asupră-și o sarcină, a (se) angaja. 2. trecut A constrânge, a sili (pe cineva la ceva). [P.i. oblíg. / < latina obligare, conform limba franceza obliger]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru OBLIGA: OBLIGÁ verb I. trecut, reflexiv a (se) îndatora. • a da, a lua asupră-și o sarcină, a (se) angaja. II. trecut a constrânge. (< latina obligare, limba franceza obliger) Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru obliga: obligá (oblíg, obligát), verb – A sili. latina obligare (secolul XIX). – derivat (din limba franceza ) obligativitate, substantiv feminin; obligator(iu), adjectiv; obligați(un)e, substantiv feminin Forme diferite ale cuvantului obliga: oblíg obligá Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru obliga: obligá verb (silabe -bli-), indicativ prezent persoana întâi singular: eu oblíg, persoana a treia singular: el / ea și plural oblígă; conjunctiv prezent persoana a treia singular: el / ea și plural oblíge Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru ÓBLIGĂ: ÓBLIGĂ, obligi, substantiv feminin (învechit) Cambie, poliță2. – Din italiana obbligo. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru ÓBLIGĂ: ÓBLIGĂ, obligi, substantiv feminin (învechit) Cambie, poliță2. – Din italiana obbligo. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru obligă: óbligă (învechit) (o-bli-) substantiv feminin, genitiv dativ articulat óbligii; plural óbligi Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru obligă: óbligă substantiv feminin (silabe -bli-), genitiv dativ articulat óbligii; plural óbligi Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru obliga: obligá (a obliga) (o-bli-) verb, indicativ prezent 3 oblígă Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru ÓBLIGĂ: ÓBLIGĂ substantiv verbal cambie, poliță, trată. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru obligă: obligă substantiv verbal CAMBIE. POLIȚĂ. TRATĂ. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
CUVINTE APROPIATE DE 'OBLIGA' OBLICÍTOBLICITÁTEoblicitórOBLICVITÁTEOBLIGÁobligántobligánțăOBLIGÁREOBLIGARISÍ |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL obligă Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului obligă dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii L-a obligă să vorbească. Este obligă să. A fost obligă ani întregi la un regim sever. M-a obligă la inactivitate. L-a obligă la tăcere. Serviciul pe care mi l-a făcut mă obligă. Se obligă să facă următoarele. M-a obligă la inactivitate. Obligá a obligă o-bli- verb, indicativ prezent 3 oblígă. |
GRAMATICA cuvântului obligă? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului obligă. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul obligă poate fi: substantiv, adjectiv, verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE obliga? Vezi cuvântul obliga desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul obliga?[ o-bli-ga ] Se pare că cuvântul obliga are trei silabe |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL obligă |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: A avea sau a-și pune lacăt la gură?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural verbul obliga se conjugă: ei ele oblígă
