eSursa - Dictionar de sinonimeas



Definiție public


PROPOZIȚIIEXPRESIISINONIMEANTONIME GRAMATICĂSILABE
Public [ pu-blic ]
VEZI SINONIME PENTRU public PE ESINONIME.COM


Cautăm definiția cuvântului public în mai multe dicționare

Definițiile pentru public din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române:
PUBLIC
   
Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru PUBLIC:
PÚBLIC2, -Ă, publici, -e, adjectiv

1. Care aparține colectivității sau provine de la o colectivitate de oameni; care se referă la public1, care privește pe toți, la care participă toți. Omul,făcînd bine, nu atîrnă decît de sine și poate brava judecata publică. NEGRUZZI, S. I 289. În principate, sistemele în luptă cu lumina, cu mișcarea publică... s-au desfăcut și se desfac din zi în zi. RUSSO, S. 47. Opinie publică = părere, judecată a colectivității; prin extensie public1. Aș fi expus ministerul la o sută de articole fulgerătoare în toate foile romîne și opinia publică ar fi fost contra mea. BOLINTINEANU, O. 440. Viață publică = viață politico-administrativă a unui stat; activitatea cuiva în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă.
♦ (În opoziție cu privat) Care este pus la dispoziția tuturor, de care poate dispune oricine, la care au toți acces (gratuit sau cu plată). Telefon public. ▭ În aceeași săptămînă apărea la Craiova într-un proces, la Iași într-o întrunire publică. C. PETRESCU, Î. I

11. Am intrat în grădina publică, o grădină mică și gătită ca de sărbătoare. BASSARABESCU, substantiv neutru 24. Lungi popasuri prin aleile ascunse ale grădinilor publice din Iași. CREANGĂ, A. 133.
♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni; în public. Nota obținută a fost nota maximă, pe lîngă un supliment de laudă publică. GALACTION, O. I 58.
♦ (Adverbial, rar) în fața publicului1, în public1. Ne vom constitua public într-o societate cu un guvern sau cap al emigrației. BĂLCESCU, la GHICA, A. 551.

2. De stat, al statului. Venituri publice. Drept public = (spre deosebire de drept privat) sub împărțire mai veche a dreptului, care se ocupă de relațiile persoanelor cu statul. Minister public = instituție judiciară care reprezenta, în regimul trecut, interesele statului și ale societății în cauzele penale; prin extensie magistratul care reprezenta această instituție. vezi procuror. Forță publică = organ polițienesc al statului burghez, însărcinat cu menținerea ordinii. Datorie publică = datorie a statului rezultată din împrumuturi interne sau externe.
♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție de stat. Neputînd fi învățător public. fusese chemat de domnul Moldovei ca dascăl de matematică. EMINESCU, N. 52. Acest impiegat public îi plătește foarte rău chiria. NEGRUZZI S. I 301. Învățămînt public (sau instrucție, școală publică ) = învățământ, instrucție, școală organizate, îndrumate și controlate de organele administrației de stat. Sînteți chemat a opera salutare reforme în instrucția publică! ALECSANDRI, S.

5. La școala publică se învăța numai grecește. NEGRUZZI, S. I

3.
Forme diferite ale cuvantului public: public-Ă

Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane



PUBLIC
DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru PUBLIC:
PUBLIC, -Ă, publici, -ce, substantiv neutru, adjectiv

1. substantiv neutru singular Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume; specializare totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc.
       • Marele public = ansamblu de persoane considerate în raport cu participarea la un eveniment cultural, social, artistic etc.
       • locuțiune adjectiv și adverb În public = (care are loc) în fața unui anumit număr de persoane, în văzul lumii.

2. Adj. Care aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care privește pe toți, la care participă toți.
       • Opinie publică = părere, judecată a colectivității; prin extensie public (1).
♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni.

3. Adj. Al statului, de stat; care privește întregul popor; pus la dispoziția tuturor.
       • Viața publică = viața politică-administrativă a unui stat; activitatea unei persoane în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. Grădină publică = parc. Drept public = subîmpărțire mai veche a dreptului, care se ocupa de relațiile persoanelor cu statul. Forță publică = poliție. Datorie publică = datorie a statului, rezultată din împrumuturi interne și externe. învățământ public sau instrucție, școală publică = învățământ sau școală organizate și controlate de stat.
♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție în stat.

– Din latina publicus, limba franceza public.
Forme diferite ale cuvantului public: public-Ă

Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PUBLIC
Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru PUBLIC:
PÚBLIC, -Ă, publici, -ce, substantiv neutru sg., adjectiv

1. substantiv neutru singular Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume; specializare totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc.
       • locuțiune adjectiv și adverb În public = (care are loc) în fața unui anumit număr de persoane, în văzul lumii.
       • Marele public = Ansamblu de persoane considerate în raport cu participarea la un eveniment cultural, social, artistic etc.

2. Adj. Care aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care privește pe toți, la care participă toți.
       • Opinie publică = părere, judecată a colectivității; prin extensie public (1).
♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni.

3. Adj. Al statului, de stat; care privește întregul popor; pus la dispoziția tuturor.
       • Viața publică = viața politică-administrativă a unui stat; activitatea cuiva în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. Grădină publică = parc. Drept public = subîmpărțire mai veche a dreptului, care se ocupa de relațiile persoanelor cu statul. Forță publică = poliție. Datorie publică = datorie a statului, rezultată din împrumuturi interne și externe. Învățământ public sau instrucție, școală publică = învățământ sau școală organizate și controlate de stat.
♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție în stat.

– Din latina publicus, limba franceza public.
Forme diferite ale cuvantului public: public-Ă

Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a

PUBLIC
Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru PUBLIC:
PÚBLIC1 substantiv neutru

1. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume. Noi ne propunem prin acest curs a inaugura o nouă eră și e de prisos a spune că vom fi imparțiali, căci avem pe public judecător. MACEDONSKI, O. IV 45. Publicul și posteritatea au mers, nu după teorii fantastice, deși sprijinite de talent, dar au mers după cela carele răspundea la conștiința întregului neam. RUSSO, S. 64. Marele public = masele largi ale populației.
       • Locuţiune adverbiala În public = în fața unor persoane, în prezența oamenilor, în văzul lumii. Întotdeauna mi-a fost cu neputință să sărut copiii în public. IBRĂILEANU, A. 23.

2. Totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. Numai după unsprezece e voie să intre publicul. REBREANU, R. I 269. La început actorul uita că nu trebuie să steie decît cu fața spre public. NEGRUZZI, S. I 343.

Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane



PUBLIC
Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru PUBLIC:
PÚBLIC2 publiccă (publicci, publicce)

1) Care ține de o colectivitate de oameni; propriu unei colectivități omenești. Atitudine publiccă. Manifestare publiccă.
       • Opinie publiccă părere a colectivității. Viață publiccă a) viața politică și administrativă dintr-un stat; b) activitatea unei persoane în raport cu funcțiile sociale pe care le exercită.

2) Care aparține întregii societăți. Bunuri publicce. Învățământ public.

3) Care este accesibil pentru toți membrii societății; pus la dispoziția tuturor; comun. Bibliotecă publiccă.
       • Grădină publiccă parc.

4) Care aparține statului; de stat.

5) Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. Scrutin public. Judecată publiccă. /<lat. publicus, limba franceza public
Forme diferite ale cuvantului public: publiccă

Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române

PUBLIC
Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru PUBLIC:
PÚBLIC, -Ă adjectiv

1. (Op. privat) Care privește tot poporul, care aparține întregii națiuni.
♦ Care poate fi folosit de toată lumea.

2. Care se petrece, care are loc în fața unei adunări de oameni.

3. Care vine de la colectivitate, la care participă întreaga colectivitate.
♦ Opinie publică = vezi opinie. // substantiv neutru

1. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume.

2. Totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. [conform limba franceza public, italiana pubblico, latina publicus].
Forme diferite ale cuvantului public: public-Ă

Definiție sursă: Dicționar de neologisme

public
Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru public:
públic (públică), adjectiv

– Obștesc, general. în franceză publique.

– derivat publică, substantiv feminin (republică), din latina res publica, conform poloneză publika (Tiktin), secolul XVIII, învechit; publica (variantă învechit publicarisi), verb, din latina publicare, variantă cu sufix limba neogreacă -isi; publicui, verb (învechit, a publica); publicați(un)e, substantiv feminin, din limba franceza publication; publicist, substantiv masculin, din limba franceza publiciste; publicitate, substantiv feminin, din limba franceza publicité; republică, substantiv feminin, din limba franceza république; republican, adjectiv, din limba franceza républicain.
Forme diferite ale cuvantului public: públică

Definiție sursă: Dicționarul etimologic român

PUBLIC
Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru PUBLIC:
PÚBLIC, -Ă

I. adjectiv

1. care privește tot poporul, aparține întregii națiuni.
       • care poate fi folosit de toată lumea.
       • (despre persoane) care ocupă o funcție de stat.

2. care are loc în fața unei adunări de oameni.

3. care vine de la colectivitate, la care participă întreaga colectivitate.

II. substantiv neutru

1. colectivitate mare de oameni; mulțime.

2. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință. (< latina publicus, limba franceza public)
Forme diferite ale cuvantului public: public-Ă

Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme

public
Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru public:


2) *públic, a -á vezi trecut (latina público, -áre). Fac cunoscut în public: ofițeru stăriĭ civile publică actele de căsătorie. Fac cunoscut pin ziar, pun în ziar: ziaru publică o știre noŭă. Tipăresc p. a răspîndi în public, daŭ la lumină, scot: a publica o carte.

– Pe la 1800 publicarisésc (cu sufix limba neogreacă) și -césc (limba rusă -publikovátĭ).

Definiție sursă: Dicționaru limbii românești

public
Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru public:
public a.

1. care privește pe un popor întreg: interes public;

2. în folosul tuturora: grădină publică;

3. cunoscut de toată lumea: svon public;

4. care se face de față cu toți: vânzare publică. ║ n.

1. poporul în genere: a linguși gustul publicului;

2. număr mare de persoane reunite: un public ales; în public, înaintea tuturora.

Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PUBLIC
Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru PUBLIC:
PÚBLIC1 n.

1) Număr mare de persoane; lume; mulțime.

2) Totalitate a persoanelor care asistă la un spectacol sau la o conferință. * Marele public masele largi ale populației. În public în văzul lumii; în fața unui număr mare de oameni. /<lat. publicus, limba franceza public

Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române

PUBLIC
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru PUBLIC:
PUBLIC adjectiv, s.

1. adjectiv colectiv, comun, general, obștesc. (Probleme de interes public.)

2. adjectiv (livresc) exoteric. (Doctrină public.)

3. substantiv ascultători (la plural), asistență, auditoriu. (Onorat public!)

4. substantiv sală. (public a izbucnit în aplauze.)

Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

public
Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru public:
públic adjectiv masculin (silabe -blic), plural públici; forme singular públică, plural públice
Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române

public
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru public:
públic1 (pu-blic) adjectiv masculin, plural públici; forme públică, plural públice
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat

PUBLIC
Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru PUBLIC:
PÚBLIC substantiv verbal locuitori, populație.
Definiție sursă: Dicționar de sinonime

public
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru public:
public substantiv verbal LOCUITORI. POPULAȚIE.
Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

public
Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru public:
públic substantiv neutru (silabe -blic)
Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române

public
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru public:
públic2 (pu-blic) substantiv neutru
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat

Public
Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru Public:
Public ≠ privat
Definiție sursă: Dicționar de antonime


CUVINTE APROPIATE DE 'PUBLIC'
PUBESCÉNȚĂPUBIÁNPUBIOTOMÍEPÚBISPÚBLICPUBLICÁPUBLICÁBILPUBLICĂLUÍPUBLICĂLUÍRE

EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL Public
Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului public dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii
PÚBLIC2 publiccă publicci, publicce 1 Care ține de o colectivitate de oameni; propriu unei colectivități omenești.
Atitudine publiccă.
Manifestare publiccă.
       • Opinie publiccă părere a colectivității.
Viață publiccă a viața politică și administrativă dintr-un stat; b activitatea unei persoane în raport cu funcțiile sociale pe care le exercită.
Bunuri publicce.
Învățământ public.
Bibliotecă publiccă.
       • Grădină publiccă parc.
Scrutin public.
Judecată publiccă.
* Marele public masele largi ale populației.
În public în văzul lumii; în fața unui număr mare de oameni.
Probleme de interes public.
Doctrină public.
Onorat public! 4.
Public a izbucnit în aplauze.
Doctrină public.
Publicul a izbucnit în aplauze.

GRAMATICA cuvântului Public?
Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului public.
Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice.
Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul Public poate fi: substantiv, adjectiv, verb, adverb
  • Partea de vorbire împreună cu genul gramatical prin care se grupează părţile de propoziţie fac ca cuvantul Public sa indeplinească rolul de: substantiv feminin, substantiv masculin, substantiv neutru, adjectiv masculin,
  • Formarea singularului şi pluralului substantivului se face prin adăugarea numeralelor un / două

CUM DESPART ÎN SILABE public?
Vezi cuvântul public desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul public?
[ pu-blic ]
Se pare că cuvântul public are două silabe

EXPRESII CU CUVÂNTUL Public
Inţelegi mai uşor cuvântul public dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe
Opinie publică = părere, judecată a colectivității; prin extensie public1
Viață publică = viață politico-administrativă a unui stat; activitatea cuiva în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă
Drept public = spre deosebire de drept privat sub împărțire mai veche a dreptului, care se ocupă de relațiile persoanelor cu statul
Minister public = instituție judiciară care reprezenta, în regimul trecut, interesele statului și ale societății în cauzele penale; prin extensie magistratul care reprezenta această instituție
Forță publică = organ polițienesc al statului burghez, însărcinat cu menținerea ordinii
Datorie publică = datorie a statului rezultată din împrumuturi interne sau externe
Învățămînt public sau instrucție, școală publică = învățământ, instrucție, școală organizate, îndrumate și controlate de organele administrației de stat
Marele public = ansamblu de persoane considerate în raport cu participarea la un eveniment cultural, social, artistic etc
locuțiune adjectiv și adverb În public = care are loc în fața unui anumit număr de persoane, în văzul lumii
Opinie publică = părere, judecată a colectivității; prin extensie public 1
Viața publică = viața politică-administrativă a unui stat; activitatea unei persoane în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă
Grădină publică = parc
Drept public = subîmpărțire mai veche a dreptului, care se ocupa de relațiile persoanelor cu statul
Forță publică = poliție
Datorie publică = datorie a statului, rezultată din împrumuturi interne și externe
învățământ public sau instrucție, școală publică = învățământ sau școală organizate și controlate de stat
locuțiune adjectiv și adverb În public = care are loc în fața unui anumit număr de persoane, în văzul lumii
Marele public = Ansamblu de persoane considerate în raport cu participarea la un eveniment cultural, social, artistic etc
Opinie publică = părere, judecată a colectivității; prin extensie public 1
Viața publică = viața politică-administrativă a unui stat; activitatea cuiva în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă
Grădină publică = parc
Drept public = subîmpărțire mai veche a dreptului, care se ocupa de relațiile persoanelor cu statul
Forță publică = poliție
Datorie publică = datorie a statului, rezultată din împrumuturi interne și externe
Învățământ public sau instrucție, școală publică = învățământ sau școală organizate și controlate de stat
Marele public = masele largi ale populației
Locuţiune adverbiala În public = în fața unor persoane, în prezența oamenilor, în văzul lumii
♦ Opinie publică = vezi opinie



© 2023 qDictionar.com


SINONIME PENTRU CUVÂNTUL Public

Eşti tare la limba română?

Ce înseamnă expresia: Bisextil, bisextili, adjectiv rar, în sintagma an bisextil?

Apasă click pe răspunsul corect.
corectgreşit
a ataca pe cineva de-a dreptul, cu dovezi evidente și cu precizie, fără a-i lăsa posibilitatea să se eschiveze
temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat
an bisect
totalitatea cărților pe care le posedă o bibliotecă
VEZI RĂSPUNSUL CORECT










Știi care e înțelesul următoarelor expresii?