 | as |
|
| Strigare [ stri-ga-re ] VEZI SINONIME PENTRU strigare PE ESINONIME.COM definiția cuvântului strigare în mai multe dicționareDefinițiile pentru strigare din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru STRIGARE: STRIGÁRE, strigări, substantiv feminin Acțiunea de a striga și rezultatul ei. I. (Sunetele sînt mai ales interjecții) Strigăt. E vuiet, e chiot și strigare. Și hora lor se-ntinde sălbatică și mare. COȘBUC, P. I 162. Pămîntul era acoperit de dărîmături și de trupuri moarte... dar din acele cîmpii, ce fumegau de pîrjol și de măcel, se înălțau strigări de biruinți și de slobozenie. RUSSO, O. 43. După dînsa deznădăjduiți se ia, Cu ciomege, cu topoare, cu vătraie și frigări Alerg, o gonesc cu toții dînd chiote și strigări. PANN, P. vezi II 63. ♦ figurat Răsunet. Cînii... scoteau urlete jalnice, ca niște strigări prelungi de corn. SADOVEANU, O. I 388. ♦ (Rar) Cadență. Dar organele-s sfărmate și-n strigări iregulare Vechiul cîntec mai străbate, cum în nopți izvorul sare. EMINESCU, O. I 157. II. (Astăzi rar; sunetele sînt articulate în cuvinte și în fraze) 1. (Construit cu verbe ca: «a înălța», «a scoate» etc.) Exprimare în cuvinte a unui sentiment adînc, copleșitor; strigăt. Cînd propria sa inimă e rănită de durere, ca în «Despărțire», ori în satira a patra... [Eminescu] scoate strigări de-o adîncă însemnătate sufletească. GHEREA, ST. Hristos I 237. Mărețe suvenire din verb reflexiv:emi ce-au încetat... Unde atîți războinici ai Greciei slăvite Strigarea libertății întîi au înălțat. ALEXANDRESCU, P. 140. • Locuţiune adverbiala Cu strigări (înalte) = cu voce tare, cu accente puternice; strigînd. Într-acest chip zice cu strigări înalte: Mă închin, stăpînă, cu supus raport, Cum am și poruncă-n slujbă să mă portugheză PANN, P. vezi I 120. ♦ Zgomot, larmă de voci; vociferare (de aclamație sau de amenințare). [Mihai] se întoarse, intră în București, unde fu primit în strigări de bucurie și de binecuvîntare ale poporului pentru izbînzile sale. BĂLCESCU, O. II 51. Ce strigare! Zgomot mare! NEGRUZZI, S. II 103. Aceste necontenite glasuri și strigări ale norodului, și ale multora lăcrămi de bucurie, făcea pe fieșcare să să cutremure. GOLESCU, Î. 41. 2. Tînguire cu voce tare, vaiet. Convoi De feți Isteți Dau zor... În zări, Strigări, Oftări Scad, mor. MACEDONSKI, O. I 173. Mii de glasuri stinse d-al tiraniei fier În strigări dureroase s-au înălțat la cer. ALEXANDRESCU, P. 149. [Tiranii] să luptă să apese Strigarea pătimirii. VĂCĂRESCU, P. 51. 3. Cerere, reclamație făcută cu voce puternică; protest. Cu o strigare a fost destul ca să dărîme despotismul. GHICA, A. 777. Ce cer? întrebă Lăpușneanu văzînd pe armașul intrînd. – Capul vornicului Moțoc, răspunse. -... N-ai auzit bine, fîrtate! – Ba foarte bine, zise Alexandru-vodă, ascultă singur. Strigările lor se aud de aici. NEGRUZZI, S. I 154. 4. Imputare, reproș, dojană. Așa, ca să nu sufăr strigări, nemulțumire, Ca să nu trag asupră-mi verb reflexiv:eo nenorocire, Gîndește-te și-mi spune un mijloc de-ndreptare. ALEXANDRESCU, P. 85. 5. Înștiințare cu voce tare, vestire, anunțare. Strigări la licitație. Strigări de căsătorie. 6. Chemare (în ajutor, la luptă etc.); (concretizat) proclamație. Tudor Vladimirescu... a împrăștiat pretutindeni o strigare în care era vorba despre feluritele și prea știutele nedreptăți îndurate de țară. GALACTION, O. I 157. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru STRIGARE: STRIGÁRE, strigări, substantiv feminin Acțiunea de a striga și rezultatul ei. I. Strigăt (1), răcnet, țipăt. II. 1. Exprimare în cuvinte a unui sentiment puternic. • Locuţiune adverbiala (Rar) Cu strigări (înalte) = cu voce tare, cu accente puternice. ♦ Zgomot, larmă de voci; vociferare (de aclamație sau de amenințare). 2. Tânguire, văicăreală cu voce tare; vaiet. 3. Cerere, reclamație făcută cu voce puternică; protest. 4. Imputare, reproș, dojană. 5. Înștiințare cu voce tare, vestire. 6. Chemare (în ajutor, la luptă etc.). – vezi striga. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru STRIGARE: STRIGÁRE, strigări, substantiv feminin Acțiunea de a striga și rezultatul ei. I. Strigăt (1), răcnet, țipăt. II. 1. Exprimare în cuvinte a unui sentiment puternic. • Locuţiune adverbiala (Rar) Cu strigări (înalte) = cu voce tare, cu accente puternice. ♦ Zgomot, larmă de voci; vociferare (de aclamație sau de amenințare). 2. Tânguire, văicăreală cu voce tare; vaiet. 3. Cerere, reclamație făcută cu voce puternică; protest. 4. Imputare, reproș, dojană. 5. Înștiințare cu voce tare, vestire. 6. Chemare (în ajutor, la luptă etc.). – vezi striga. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru strigare: strigare substantiv verbal APEL. BALAMUC. CHIUIT. CHIUITURĂ. EXCLAMARE. EXCLAMAȚIE. GĂLĂGIE. HĂRMĂLAIE. HUIET. LARMĂ. RĂCNET. SCANDAL. STRIGĂT. STRIGĂTURĂ. TĂMBĂLĂU. TĂRĂBOI. TEVATURĂ. TUMULT. ȚIPĂT. URLET. VACARM. VUIET. ZARVĂ. ZBIERĂTURĂ. ZBIERET. ZGOMOT. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru strigare: strigáre forme, plural ărĭ. Acțiunea de a striga (de a anunța saŭ de a publica) oficial: cele treĭ strigărĭ de căsătorie la primărie. Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru strigare: strigare forme 1. acțiunea de a striga; 2. publicațiune oficială: cele trei strigări de căsătorie. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul de argou al limbii române dă următoarea definitie pentru strigare: strigare, strigări substantiv feminin 1. licitație. 2. anunțarea darurilor oferite de meseni la o nuntă. Definiție sursă: Dicționar de argou al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru strigare: strigáre substantiv feminin, genitiv dativ articulat strigării; plural strigări Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru strigare: strigáre substantiv feminin, genitiv dativ articulat strigắrii; plural strigắri Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
CUVINTE APROPIATE DE 'STRIGARE' striézstrîgSTRÍGĂstrigáciSTRIGÁRESTRIGĂRISTRIGÁTSTRIGĂTÓRSTRIGĂTÚRĂ |
GRAMATICA cuvântului strigare? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului strigare. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul strigare poate fi: substantiv, verb, adverb
|
CUM DESPART ÎN SILABE strigare? Vezi cuvântul strigare desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul strigare?[ stri-ga-re ] Se pare că cuvântul strigare are trei silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL strigare Inţelegi mai uşor cuvântul strigare dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe Locuţiune adverbiala Cu strigări înalte = cu voce tare, cu accente puternice; strigînd Locuţiune adverbiala Rar Cu strigări înalte = cu voce tare, cu accente puternice Locuţiune adverbiala Rar Cu strigări înalte = cu voce tare, cu accente puternice |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL strigare |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Gaz perfect sau ideal?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul strigare are forma: strigări
