 | as |
|
| Supărare [ su-pă-ra-re ] VEZI SINONIME PENTRU supărare PE ESINONIME.COM definiția cuvântului suparare în mai multe dicționareDefinițiile pentru suparare din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru SUPĂRARE: SUPĂRÁRE, supărări, substantiv feminin 1. Neplăcere, necaz, suferință; neajuns, nevoie, lipsă. Existența Ralucăi Eminovici s-a scurs... obscură și trudită într-o casă plină de copii... La desele supărări ce se vor fi ivit din pricina firii violente a lui Eminovici și a pedagogiei sale sumare, s-a adăugat moartea unora din copii. CĂLINESCU, E. 30. Jupînesele... vorbeau în șoaptă, împărtășindu-și supărările. SADOVEANU, O. I 300. Am răbdat, gîndind la tine, Mii și mii de supărări. ALECSANDRI, T. I 452. Cîtu-i lumea pe sub soare Nu-i bine ca-n șezătoare, Că sînt fete și fecioare, Și mai uiți din supărare, Și sînt fete și feciori Și mai uiți din supărări. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 414. • (În formule de politețe) Să nu-ți fie cu supărare, omule, vorbi iar unul din drumeți. Ai putea să ne spui cum te cheamă pe dumneata? SADOVEANU, O. VIII 256. În orice caz te rog să mă ierți că te-am deranjat de atîtea ori... – Fără supărare! rosti Mirel Alcaz scriind înainte cu fruntea plecată. C. PETRESCU, C. vezi 135. Toate sînt bune... Dar să-ți spui curat și să nu-ți fie cu supărare: uite, mă mustră cugetul de atîtea do vezi mincinoase ce-mi ceri să dau pe toată ziua. ODOBESCU, S. III 45. Te-aș ruga, dacă nu ți-ar fi cu supărare, să-mi cetești poronca asta de la subprefectură. ALECSANDRI, T. I 248. ♦ Povară, piedică. Ipolit... uitase pe Olga... Nu mai era acum pentru dînsul decît o supărare de care căuta verb reflexiv:eun mijloc a scăpa. NEGRUZZI, S. I 49. ♦ Deranj, stricăciune, pagubă. Pe unde treceau, pîrjol făceau: Gerilă potopea pădurile prin ardere; Flămînzilă mînca lut și pămînt amestecat cu humă... Setilă sorbea apa de prin bălți și iazuri... Numai Harap-Alb nu aducea nici o supărare. CREANGĂ, O. A. 250. 2. Întristare, mîhnire, amărăciune. Apoi așa bea omul la supărare. REBREANU, I. 19. Își pierdu cumpătul de supărare și amărăciune. ISPIRESCU, L. 27. S-ar fi lepădat de spîn... Dar nu aveau ce se face de împăratul, ca să nu-i aducă supărare. CREANGĂ, O. A. 232. Vai, bădiță, pentru tine Multă supărare-mi vine; Dar de cît mi-o mai veni, Mai bine te-oi părăsi. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 232. 3. Mînie, iritare, furie. Îi trecu supărarea mai repede decît credea. REBREANU, R. I 257. Vorba se preface în supărare, supărarea în ceartă și cearta în gîlceavă. DELAVRANCEA, H. TUD. 11. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru SUPĂRARE: SUPĂRARE s. 1. (popular și fam.) burzuluială, (familial) îmbufnare. (Termină cu suparare!) 2. amărăciune, întristare, mîhnire, necaz, tristețe, (învechit și popular) obidire, (popular) obidă, (învechit și regional) scîrbă, (Transilvania, Moldova și Bucovina) bănat, (învechit) mîhneală, mîhniciune, scîrbie, (figurat) cătrănire. (Încă nu i-a trecut suparare.) 3. necaz, neplăcere, (învechit și popular) price, (învechit) săblaznă, scădere, siclet. (Multe supararei a avut de indurat.) 4. necaz, păs. (Și-a spus pe îndelete suparare.) 5. nemulțumire, neplăcere, (învechit, regional și fam.) parapon, (învechit și regional) scîrbă, (învechit) pricinuire. (Ce suparare te apasă?) 6. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, (învechit și popular) poznă, răutate, (popular) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (învechit și regional) nacafa, nagodă, (regional) dănănaie, încurcală, năzbîcă, năzdrăvănie, păcostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Moldova) bacală, (Transilvania) bai, (Banat, Maramures și Bucovina) bedă, (Moldova) chichion, (Olt. și Banat) cotoarbă, (Olt., Banat și Transilvania) dabilă, (învechit) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Ce suparare a căzut pe el!) 7. enervare, irascibilitate, iritabilitate, iritare, iritație, necaz, nervozitate, surescitabilitate, surescitare, (popular) năduf. (Stare de suparare trecătoare.) 8. deranj. (Nu vă fac nici o suparare dacă...) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru SUPĂRARE: SUPĂRÁRE, supărări, substantiv feminin Faptul de a (se) supăra. 1. Neplăcere, necaz, suferință; nevoie, neajuns, lipsă. • Expresia: Să nu-ți (sau să nu vă) fie cu supărare sau dacă (sau de) nu ți-ar (sau v-ar) fi cu supărare, formulă de politețe prin care se exprimă teama de a nu deranja sau ofensa pe cineva prin ceea ce faci. Fără supărare! formulă de politețe prin care cineva arată că nu se consideră jignit sau deranjat ori prin care se cere cuiva să nu se supere când i se spune un adevăr (neplăcut). ♦ Greutate, povară, piedică. ♦ (popular) Pagubă, stricăciune, deranj. 2. Întristare, amărăciune, tristețe. 3. Furie, iritare, mânie. – vezi supăra. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru SUPĂRARE: SUPĂRÁRE, supărări, substantiv feminin Faptul de a (se) supăra. 1. Neplăcere, necaz, suferință; nevoie, neajuns, lipsă. • Expresia: Să nu-ți (sau să nu vă) fie cu supărare sau dacă (sau de) nu ți-ar (sau v-ar) fi cu supărare, formulă de politețe prin care se exprimă teama de a nu deranja sau ofensa pe cineva prin ceea ce faci. Fără supărare! formulă de politețe prin care cineva arată că nu se consideră jignit sau deranjat ori prin care se cere cuiva să nu se supere când i se spune un adevăr (neplăcut). ♦ Greutate, povară, piedică. ♦ (popular) Pagubă, stricăciune, deranj. 2. Întristare, amărăciune, tristețe. 3. Furie, iritare, mânie. – vezi supăra. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru SUPĂRARE: SUPĂRÁRE suparareări forme 1) vezi A SUPĂRA și A SE SUPĂRA. • Fără (sau să nu fie cu) suparare se spune când verb reflexiv:em ca cineva să nu se supere pentru faptul că ne adresăm sau îl întrebăm ceva. 2) Dispoziție rea. 3) Atitudine rezervată și ostilă față de cineva; mânie. I-a trecut supararearea. [G.-D. supărării] /v. a (se) supăra Forme diferite ale cuvantului suparare: suparareări Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru supărare: supăráre forme, plural ărĭ. Necaz, neplăcere: supărările viețiĭ, am ajuns acolo fără supărare. întristare: a murit de supărare. Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru supărare: supăráre substantiv feminin, genitiv dativ articulat supărării; plural supărări Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru supărare: supăráre substantiv feminin, genitiv dativ articulat supărắrii; plural supărắri Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru Supărare: Supărare ≠ bucurie, voioșie Definiție sursă: Dicționar de antonime |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru supărare: supărare forme neplăcere, necaz. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru SUPĂRARE: SUPĂRÁRE substantiv verbal epilepsie. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru supărare: supărare substantiv verbal EPILEPSIE. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
CUVINTE APROPIATE DE 'SUPARARE' SUPĂRÁSUPĂRĂCIÓSsupărăciúnesupărálnicSUPĂRÁRESUPĂRÁTsupărățélSUPĂRĂTÓRsupărătúră |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL supărare Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului supărare dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Termină cu supărare! 2. Încă nu i-a trecut supărare. Multe supărarei a avut de indurat. Și-a spus pe îndelete supărare. Ce supărare te apasă? 6. Ce supărare a căzut pe el! 7. Stare de supărare trecătoare. Nu vă fac nici o supărare dacă. Termină cu supărare! 2. Ce supărare te apasă? 6. Ce supărare a căzut pe el! 7. Nu vă fac nici o supărare dacă. SUPĂRÁRE supărareări forme 1 vezi A SUPĂRA și A SE SUPĂRA. • Fără sau să nu fie cu supărare se spune când verb reflexiv:em ca cineva să nu se supere pentru faptul că ne adresăm sau îl întrebăm ceva. I-a trecut supărarearea. |
GRAMATICA cuvântului supărare? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului supărare. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul supărare poate fi: substantiv, verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE supărare? Vezi cuvântul supărare desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul supărare?[ su-pă-ra-re ] Se pare că cuvântul supărare are patru silabe |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Mișcare geocentrică?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul supărare are forma: supărări
