eSursa - Dictionar de sinonimeas



Definiție vorba


PROPOZIȚIIEXPRESIISINONIME DIMINUTIVE PLURALGRAMATICĂSILABE
Vorbă [ vor-bă ]
VEZI SINONIME PENTRU vorbă PE ESINONIME.COM


definiția cuvântului vorba în mai multe dicționare

Definițiile pentru vorba din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române:
Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru VÓRBĂ:
VÓRBĂ, vorbe, substantiv feminin

1. Cuvânt.

2. Șir de cuvinte care exprimă o cugetare; gând, idee exprimată prin cuvinte; spusă, zisă.
       • Expresia: Auzi vorbă! = ce spui! se poate? e posibil? Ce vorbă! = în adevăr, fără îndoială. A avea o vorbă cu cineva = a avea ceva de discutat cu cineva; a verb reflexiv:ea să comunici un secret cuiva. Cu vorba că... = zicând că..., sub pretext că... Vorbe de clacă = flecăreală fără rost, fără miez.

3. Expunere, istorisire, relatare.
       • Expresia: Lasă vorba! sau (eliptic) vorba! = tăcere! nici un cuvânt! Ce mai (atâta) vorbă? = ce să mai lungim discuția, să curmăm discuția. A (nu) da (cuiva) pas la vorbă = a (nu) lăsa cuiva posibilitatea să vorbească.

4. Convorbire, conversație; discuție, taifas.
       • Locuţiune adverbiala Fără multă vorbă = fără a crâcni, fără să protesteze. Din două vorbe = fără multă discuție; operativ, repede. Din vorbă în vorbă = din una în alta, din discuție în discuție.
       • Expresia: A fi vorba de... (sau despre..., să...) = a fi în discuție, a fi obiectul discuției..., a se vorbi de... A-și face de vorbă cu cineva = a găsi prilej de discuție cu cineva. A avea de vorbă (cu cineva) = a avea de discutat, de aranjat ceva (cu cineva). Fie vorba între noi! = ceea ce știm să rămâne între noi, să nu afle nimeni. Nici vorbă! = a) negreșit, desigur; fără doar și poate; b) nici pomeneală. Nu-i vorbă! (sau mai e vorbă?) = fără îndoială, firește, e de la sine înțeles. Vorbă să fie! = nu cred așa ceva, nici pomeneală. A schimba vorba = a schimba obiectul discuției.
♦ Compus: vorbă-lungă = om flecar, palavragiu.
♦ Schimb de cuvinte în contradictoriu; neînțelegere, ceartă.

5. Mod, fel de a vorbi, de a se exprima. Vorba dulce mult aduce.
       • Expresia: Dacă ți-i vorba de-așa sau dacă așa ți-i vorba = dacă așa stau lucrurile.

6. Zicătoare, zicală, proverb, expresie.
       • Expresia: Vorba ceea, expresie stereotipă folosită în povestire pentru a introduce o zicală, un proverb, cuvintele spuse de cineva etc. Vorba cântecului = așa cum se știe din bătrâni.

7. Îndemn, sfat, învățătură.
♦ Părere, convingere; hotărâre.

8. Promisiune, făgăduială; angajament.
       • Expresia: Vorba-i vorbă = cuvântul dat trebuie respectat, promisiunea dată e datorie curată. A se ține de vorbă = a-și respecta promisiunile, angajamentele. A zice vorbă mare = (mai ales în construcții negative) a se angaja solemn, a face o promisiune deosebită.

9. Înțelegere, învoială; tocmeală; târguială.
       • Locuţiune adverbiala Din două vorbe sau (rar) dintr-o vorbă = fără multă discuție, repede.
       • Expresia: (popular) A face vorba (sau vorbele) = a peți. A-i face (cuiva) vorbă cu cineva = a mijloci o întâlnire între un băiat și o fată (în vederea căsătoriei). A fi în vorbă = a fi în tratative pentru încheierea unei căsătorii, a unei afaceri etc.

10. Zvon; veste, știre, informație.
       • Expresia: A se face vorbă = a se răspândi o știre, un zvon. A spune (cuiva) două vorbe = a comunica ceva cuiva. A lăsa vorbă = a lăsa o dispoziție, a anunța ceva înainte de a pleca undeva. (Așa) umblă vorba = (așa) se vorbește, (așa) se vorbește, (așa) se spune. A trimite (sau a da) vorbă = a transmite un mesaj.
♦ Bârfeală, clevetire; calomnie.

11. Grai, limbă. Străin la vorbă.

– Et. nec. conform limba slavă (veche) dvorĭba.

Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a

VÓRBĂ
DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru VÓRBĂ:
VÓRBĂ, vorbe, substantiv feminin

1. Cuvânt.

2. Șir de cuvinte care exprimă o cugetare; gând, idee exprimată prin cuvinte; spusă, zisă.
       • Expresia: Auzi vorbă! = ce spui! se poate? e posibil? Ce vorbă! = fără îndoială. A avea o vorbă cu cineva = a avea ceva de discutat cu cineva; a verb reflexiv:ea să comunici un secret cuiva. Cu vorba că... = zicând că..., sub pretext că... Vorbe de clacă = flecăreală fără rost, fără miez.

3. Expunere, istorisire, relatare.
       • Expresia: Lasă vorba! sau (eliptic) vorba! = tăcere! niciun cuvânt! Ce mai (atâta) vorbă? = ce să mai lungim discuția, să curmăm discuția. A (nu) da (cuiva) pas la vorbă = a (nu) lăsa cuiva posibilitatea să vorbească.

4. Convorbire, conversație; discuție, taifas.
       • Locuţiune adverbiala Fără multă vorbă = fără a crâcni, fără să protesteze. Din două vorbe = fără multă discuție; operativ, repede. Din vorbă în vorbă = din una în alta, din discuție în discuție.
       • Expresia: A fi vorba de... (sau despre..., să...) = a fi în discuție, a fi obiectul discuției..., a se vorbi de... A-și face de vorbă cu cineva = a găsi prilej de discuție cu cineva. A avea de vorbă (cu cineva) = a avea de discutat, de aranjat ceva (cu cineva). Fie vorba între noi! = ceea ce știm să rămâne între noi, să nu afle nimeni. Nici vorbă! = a) negreșit, desigur; fără doar și poate; b) nici pomeneală. Nu-i vorbă! (sau mai e vorbă?) = fără îndoială, firește, e de la sine înțeles. Vorbă să fie! = nu cred așa ceva, nici pomeneală. A schimba vorba = a schimba obiectul discuției.
       • Compus: vorbă-lungă substantiv masculin și forme = om flecar, palavragiu.
♦ Schimb de cuvinte în contradictoriu; neînțelegere, ceartă.

5. Mod, fel de a vorbi, de a se exprima. Vorba dulce mult aduce.
       • Expresia: Dacă ți-i vorba de-așa sau dacă așa ți-i vorba = dacă așa stau lucrurile.

6. Zicătoare, zicală, proverb, expresie.
       • Expresia: Vorba ceea, expresie stereotipă folosită în povestire pentru a introduce o zicală, un proverb, cuvintele spuse de cineva etc. Vorba cântecului = așa cum se știe din bătrâni.

7. Îndemn, sfat, învățătură.
♦ Părere, convingere; hotărâre.

8. Promisiune, făgăduială; angajament.
       • Expresia: Vorba-i vorbă = cuvântul dat trebuie respectat, promisiunea dată e datorie curată. A se ține de vorbă = a-și respecta promisiunile, angajamentele. A zice vorbă mare = (mai ales în construcții negative) a se angaja solemn, a face o promisiune deosebită.

9. Înțelegere, învoială; tocmeală; târguială.
       • Locuţiune adverbiala Din două vorbe sau (rar) dintr-o vorbă = fără multă discuție, repede.
       • Expresia: (popular) A face vorba (sau vorbele) = a peți. A-i face (cuiva) vorbă cu cineva = a mijloci o întâlnire între un băiat și o fată (în vederea căsătoriei). A fi în vorbă = a fi în tratative pentru încheierea unei căsătorii, a unei afaceri etc.

10. Zvon; veste, știre, informație.
       • Expresia: A se face vorbă = a se răspândi o știre, un zvon. A spune (cuiva) două vorbe = a comunica ceva cuiva. A lăsa vorbă = a lăsa o dispoziție, a anunța ceva înainte de a pleca undeva. (Așa) umblă vorba = (așa) se vorbește, (așa) se spune. A trimite (sau a da) vorbă = a transmite un mesaj.
♦ Bârfă, clevetire; calomnie.

11. Grai, limbă. Străin la vorbă.

– conform limba slavă (veche) dvorĭba.

Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

VÓRBĂ
Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru VÓRBĂ:
VÓRBĂ vorbae forme

1) Unitate de bază a limbii constituită dintr-un sunet sau o reunire de sunete, dotată cu sens; cuvânt.
       • În (sau din) două vorbae fără multe explicații, pe scurt.

2) Exprimare prin grai; relatare prin cuvinte.
       • vorbae de clacă vorbe multe și fără folos. vorbae în vânt (sau goale) vorbe spuse în zadar. Ce mai vorba! (sau Nici vorba!) a) desigur; fără îndoială; b) în nici un caz. Mai încape vorba! este sigur! A avea o vorba cu cineva a dori să-i comunice cuiva ceva. A arunca vorbae în vânt a vorbi în zadar. A-și cântări bine vorbaele a se gândi bine înainte de a spune ceva. A pune o vorba bună a interveni în favoarea cuiva. A ajunge la vorbaa (sau vorbaele) cuiva a recunoaște că ceea ce a spus cineva este drept. A lua cu vorbaa (sau a ține de vorba) pe cineva a abate, a sustrage pe cineva de la ceva. A nu sufla o vorba a nu divulga un secret.

3) Schimb de păreri, de idei pe cale orală; conversație; convorbire.
       • Din vorba în vorba discutând despre una, despre alta. A-și lua vorbaa (sau vorbaele) înapoi a-și retrage spusele. Fără multă vorba fără a lungi discuția. A aduce (sau a începe) vorbaa a începe discuția. A se depărata cu vorbaa a se abate de la tema discuției. A lua altă vorba a schimba tema discuției. A lungi (sau a întinde) vorbaa a vorbi prea mult. Ce mai atâta vorba! ce să mai continuăm discuția! A lua vorbaa din gură a se grăbi să spună ceea ce voia să spună altul. A intra în (sau a se pune la) vorba cu cineva a începe o discuție cu cineva. A căuta capăt de vorba a) a dori să discute; b) a căuta motive de ceartă. A fi bun de vorba a fi vorbăreț. A fi scump la vorba a fi tăcut din fire; taciturn. Fie vorbaa între noi să nu mai afle nimeni; să știm numai noi. A se întrece cu vorbaa a spune mai mult decât trebuie. A-i tăia (sau a-i reteza) cuiva vorbaa a) a întrerupe pe cineva la jumătate de cuvânt; b) a face pe cineva să tacă. A spune cuiva două vorbae a) a comunica cuiva ceva în grabă; b) a certa pe cineva.

4) Fel, mod de a se exprima.
       • A fi înțepat la vorba a fi zeflemitor. vorbae cu tâlc vorbe înțelepte. dacă ți-i vorbaa de așa (sau dacă așa ți-i vorbaa) dacă așa stau lucrurile.

5) Ceea ce promite să facă cineva; făgăduială; promisiune.
       • A purta (sau a duce) pe cineva cu vorbaa a promite cuiva ceva fără să îndeplinească; a ține cu promisiuni.

6) Acord la care ajunge cineva; învoială; înțelegere.
       • A se înțelege din două vorbae (sau dintr-o vorba) a se înțelege foarte repede, fără multă discuție.

7) Informație orală și neverificată; zvon; veste.
       • A lăsa vorba a) a comunica ceva prin cineva, înainte de plecare; b) a lăsa o dispoziție. A trimite (sau a da) vorbaa a transmite oral o înștiințare. Așa umblă vorbaa așa se aude.

8) Vorbire de rău pentru a defăima pe cineva; calomniere; clevetire.
       • A-i scoate cuiva vorbae (sau a face pe cineva de vorba) a împrăștia zvonuri urâte la adresa cuiva; a face cuiva o reputație proastă. A-i ieși cuiva vorbae se spune atunci când se vorbește de rău despre cineva.

9) popular Învățătură menită să călăuzească pe cineva în diferite situații; povață; îndrumare. 10) Expresie concisă, deseori figurată, care cuprinde o generalizare sub formă de povață sau gând înțelept; aforism popular; proverb.
       • vorbaa ceea formulă folosită înainte de a spune un proverb, o zicătoare. [G.-D. vorbei] /cf. limba slavă (veche) dvoriba
Forme diferite ale cuvantului vorba: vorbae

Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române

VORBĂ
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru VORBĂ:
VORBĂ substantiv, adjectiv

1. substantiv cuvînt, termen, (livresc) verb, vocabulă, (popular) zicere, (regional) boace, (învechit) glas, grai, limbă, parolă, vorbire, voroavă. (O vorba nouă intrată în limbă.)

2. substantiv afirmație, cuvînt, declarație, mărturisire, relatare, spusă, zisă, (livresc) aserțiune, propoziție, (astăzi rar) parolă, (învechit) voroavă, (figurat) gură. (Nu te lua după vorba lui.)

3. substantiv vorbire, (învechit) rost. (De ți-ar fi fapta ca vorba.)

4. substantiv, adjectiv vorbă-lungă = clănțău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbăreț, (livresc) locvace, (rar) ploscar, ploscaș, taclagiu, (popular și fam.) farfara, (popular) gureș, toacă-gură, (învechit și regional) spornic, vorbareț, (regional) pălăvatic, pălăvrăgit, tololoi, vorbar, (Moldova) dîrdală, lehău, leorbău, (Transilvania) stroncănitor, (prin Muntenia) tîndălit, (Moldova) trăncălău, (învechit) limbareț, vorovaci, (familial) moftangiu, (rar fam.) moftolog, mofturean, (figurat) meliță. (Mare vorba mai ești!)

5. substantiv exprimare, limbă, vorbire. (Îl poți recunoaște după vorba.)

6. substantiv vorbă bătrînească = proverb, zicală, zicătoare, (rar) parimie, (popular) spunere, zicătură, zicere, zisă, (învechit și regional) poveste, (Banat) cimilitură, (învechit) pildă. (Colecție de vorba.)

7. substantiv îndemn, îndrumare, învățătură, povață, povățuire, sfat, (popular) învăț, (învechit) consiliu, cuget, dăscălie, gînd, povățuială, povățuitură, sfătuială, sfătuire, socoteală. (De ce nu i-ai ascultat vorbaele?)

8. substantiv angajament, asigurare, cuvînt, făgăduială, făgăduință, legămînt, promisiune, (astăzi rar) parolă, (învechit și regional) juruială, (regional) făgadă, (Transilvania) făgădaș, (Moldova) juruință, (învechit) promitere, sfătuit, (turcism învechit) bacalîm. (Te rog să-ți respecți vorba dată.)

9. substantiv acord, înțelegere, învoială. (Așa ne-a fost vorba?)

10. substantiv ceartă, discuție, zarvă, (popular) gîlceavă, sfadă. (Multă vorba s-a făcut între ei pentru mine.)

11. substantiv zvon, (învechit) cuvînt, sunet. (Circulă niște vorba despre el.)

Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

VÓRBĂ
Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru VÓRBĂ:
VÓRBĂ substantiv verbal alocuțiune, conversație, convorbire, cuvânt, cuvântare, dialog, discurs, discuție.
Definiție sursă: Dicționar de sinonime

vorbă
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru vorbă:
vorbă substantiv verbal ALOCUȚIUNE. CONVERSAȚIE. CONVORBIRE. CUVÎNT. CUVÎNTARE. DIALOG. DISCURS. DISCUȚIE.
Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

vorbă
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru vorbă:
!vórbă-lúngă substantiv masculin și forme, genitiv dativ lui vórbă-lúngă; plural vórbă-lúngă
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat

VÓRBĂ
Dicționarul de termeni lingvistici dă următoarea definitie pentru VÓRBĂ:
VÓRBĂ substantiv feminin (etimologie necunoscută, conform limba slavă (veche) dvoriba): vezi cuvấnt.
Definiție sursă: Dicționar de termeni lingvistici

vorbă
Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru vorbă:
vórbă substantiv feminin, genitiv dativ articulat vórbei; plural vórbe
Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române

vorbă
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru vorbă:
vórbă substantiv feminin, genitiv dativ articulat vórbei; plural vórbe
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat


CUVINTE APROPIATE DE 'VORBA'
VOPSITORÍEvorVORÁCEVORACITÁTEVÓRBĂvórbă-lúngăVORBÁRVORBĂRÁIEVORBĂREÁȚĂ

EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL vorbă
Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului vorbă dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii
VÓRBĂ vorbăe forme 1 Unitate de bază a limbii constituită dintr-un sunet sau o reunire de sunete, dotată cu sens; cuvânt.
       • În sau din două vorbăe fără multe explicații, pe scurt.
       • vorbăe de clacă vorbe multe și fără folos.
Vorbăe în vânt sau goale vorbe spuse în zadar.
Ce mai vorbă! sau Nici vorbă! a desigur; fără îndoială; b în nici un caz.
Mai încape vorbă! este sigur! A avea o vorbă cu cineva a dori să-i comunice cuiva ceva.
A arunca vorbăe în vânt a vorbi în zadar.
A-și cântări bine vorbăele a se gândi bine înainte de a spune ceva.
A pune o vorbă bună a interveni în favoarea cuiva.
A ajunge la vorbăa sau vorbăele cuiva a recunoaște că ceea ce a spus cineva este drept.
A lua cu vorbăa sau a ține de vorbă pe cineva a abate, a sustrage pe cineva de la ceva.
A nu sufla o vorbă a nu divulga un secret.
       • Din vorbă în vorbă discutând despre una, despre alta.
A-și lua vorbăa sau vorbăele înapoi a-și retrage spusele.
Fără multă vorbă fără a lungi discuția.
A aduce sau a începe vorbăa a începe discuția.
A se depărata cu vorbăa a se abate de la tema discuției.
A lua altă vorbă a schimba tema discuției.
A lungi sau a întinde vorbăa a vorbi prea mult.
Ce mai atâta vorbă! ce să mai continuăm discuția! A lua vorbăa din gură a se grăbi să spună ceea ce voia să spună altul.
A intra în sau a se pune la vorbă cu cineva a începe o discuție cu cineva.
A căuta capăt de vorbă a a dori să discute; b a căuta motive de ceartă.
A fi bun de vorbă a fi vorbăreț.
A fi scump la vorbă a fi tăcut din fire; taciturn.
Fie vorbăa între noi să nu mai afle nimeni; să știm numai noi.
A se întrece cu vorbăa a spune mai mult decât trebuie.
A-i tăia sau a-i reteza cuiva vorbăa a a întrerupe pe cineva la jumătate de cuvânt; b a face pe cineva să tacă.
A spune cuiva două vorbăe a a comunica cuiva ceva în grabă; b a certa pe cineva.
       • A fi înțepat la vorbă a fi zeflemitor.
Vorbăe cu tâlc vorbe înțelepte.
Dacă ți-i vorbăa de așa sau dacă așa ți-i vorbăa dacă așa stau lucrurile.
       • A purta sau a duce pe cineva cu vorbăa a promite cuiva ceva fără să îndeplinească; a ține cu promisiuni.
       • A se înțelege din două vorbăe sau dintr-o vorbă a se înțelege foarte repede, fără multă discuție.
       • A lăsa vorbă a a comunica ceva prin cineva, înainte de plecare; b a lăsa o dispoziție.
A trimite sau a da vorbăa a transmite oral o înștiințare.
Așa umblă vorbăa așa se aude.
       • A-i scoate cuiva vorbăe sau a face pe cineva de vorbă a împrăștia zvonuri urâte la adresa cuiva; a face cuiva o reputație proastă.
A-i ieși cuiva vorbăe se spune atunci când se vorbește de rău despre cineva.
       • vorbăa ceea formulă folosită înainte de a spune un proverb, o zicătoare.
O vorbă nouă intrată în limbă.
Nu te lua după vorbă lui.
De ți-ar fi fapta ca vorbă.
Mare vorbă mai ești! 5.
Îl poți recunoaște după vorbă.
Colecție de vorbă.
De ce nu i-ai ascultat vorbăele? 8.
Te rog să-ți respecți vorbă dată.
Așa ne-a fost vorbă? 10.
Multă vorbă s-a făcut între ei pentru mine.
Circulă niște vorbă despre el.
De ți-ar fi fapta ca vorbă.

GRAMATICA cuvântului vorbă?
Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului vorbă.
Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice.
Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul vorbă poate fi: substantiv, adjectiv, verb, adverb
  • Partea de vorbire împreună cu genul gramatical prin care se grupează părţile de propoziţie fac ca cuvantul vorbă sa indeplinească rolul de: substantiv feminin, substantiv masculin,
  • Formarea singularului şi pluralului substantivului se face prin adăugarea numeralelor un / doi
  • group icon La plural substantivul vorbă are forma: vórbă-lúngă
VEZI PLURALUL pentru vorbă la mai multe forme împreună cu EXERCIȚII

CUM DESPART ÎN SILABE vorbă?
Vezi cuvântul vorbă desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul vorbă?
[ vor-bă ]
Se pare că cuvântul vorbă are două silabe

EXPRESII CU CUVÂNTUL vorbă
Inţelegi mai uşor cuvântul vorbă dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe
Auzi vorbă! = ce spui! se poate? e posibil? Ce vorbă! = în adevăr, fără îndoială
A avea o vorbă cu cineva = a avea ceva de discutat cu cineva; a verb reflexiv:ea să comunici un secret cuiva
= zicând că
Vorbe de clacă = flecăreală fără rost, fără miez
Lasă vorba! sau eliptic vorba! = tăcere! nici un cuvânt! Ce mai atâta vorbă? = ce să mai lungim discuția, să curmăm discuția
A nu da cuiva pas la vorbă = a nu lăsa cuiva posibilitatea să vorbească
Locuţiune adverbiala Fără multă vorbă = fără a crâcni, fără să protesteze
Din două vorbe = fără multă discuție; operativ, repede
Din vorbă în vorbă = din una în alta, din discuție în discuție
= a fi în discuție, a fi obiectul discuției
A-și face de vorbă cu cineva = a găsi prilej de discuție cu cineva
A avea de vorbă cu cineva = a avea de discutat, de aranjat ceva cu cineva
Fie vorba între noi! = ceea ce știm să rămâne între noi, să nu afle nimeni
Nici vorbă! = a negreșit, desigur; fără doar și poate; b nici pomeneală
Nu-i vorbă! sau mai e vorbă? = fără îndoială, firește, e de la sine înțeles
Vorbă să fie! = nu cred așa ceva, nici pomeneală
A schimba vorba = a schimba obiectul discuției
♦ Compus: vorbă-lungă = om flecar, palavragiu
Dacă ți-i vorba de-așa sau dacă așa ți-i vorba = dacă așa stau lucrurile
Vorba cântecului = așa cum se știe din bătrâni
Vorba-i vorbă = cuvântul dat trebuie respectat, promisiunea dată e datorie curată
A se ține de vorbă = a-și respecta promisiunile, angajamentele
A zice vorbă mare = mai ales în construcții negative a se angaja solemn, a face o promisiune deosebită
Locuţiune adverbiala Din două vorbe sau rar dintr-o vorbă = fără multă discuție, repede
popular A face vorba sau vorbele = a peți
A-i face cuiva vorbă cu cineva = a mijloci o întâlnire între un băiat și o fată în vederea căsătoriei
A fi în vorbă = a fi în tratative pentru încheierea unei căsătorii, a unei afaceri etc
A se face vorbă = a se răspândi o știre, un zvon
A spune cuiva două vorbe = a comunica ceva cuiva
A lăsa vorbă = a lăsa o dispoziție, a anunța ceva înainte de a pleca undeva
Așa umblă vorba = așa se vorbește, așa se vorbește, așa se spune
A trimite sau a da vorbă = a transmite un mesaj
Auzi vorbă! = ce spui! se poate? e posibil? Ce vorbă! = fără îndoială
A avea o vorbă cu cineva = a avea ceva de discutat cu cineva; a verb reflexiv:ea să comunici un secret cuiva
= zicând că
Vorbe de clacă = flecăreală fără rost, fără miez
Lasă vorba! sau eliptic vorba! = tăcere! niciun cuvânt! Ce mai atâta vorbă? = ce să mai lungim discuția, să curmăm discuția
A nu da cuiva pas la vorbă = a nu lăsa cuiva posibilitatea să vorbească
Locuţiune adverbiala Fără multă vorbă = fără a crâcni, fără să protesteze
Din două vorbe = fără multă discuție; operativ, repede
Din vorbă în vorbă = din una în alta, din discuție în discuție
= a fi în discuție, a fi obiectul discuției
A-și face de vorbă cu cineva = a găsi prilej de discuție cu cineva
A avea de vorbă cu cineva = a avea de discutat, de aranjat ceva cu cineva
Fie vorba între noi! = ceea ce știm să rămâne între noi, să nu afle nimeni
Nici vorbă! = a negreșit, desigur; fără doar și poate; b nici pomeneală
Nu-i vorbă! sau mai e vorbă? = fără îndoială, firește, e de la sine înțeles
Vorbă să fie! = nu cred așa ceva, nici pomeneală
A schimba vorba = a schimba obiectul discuției
Compus: vorbă-lungă substantiv masculin și forme = om flecar, palavragiu
Dacă ți-i vorba de-așa sau dacă așa ți-i vorba = dacă așa stau lucrurile
Vorba cântecului = așa cum se știe din bătrâni
Vorba-i vorbă = cuvântul dat trebuie respectat, promisiunea dată e datorie curată
A se ține de vorbă = a-și respecta promisiunile, angajamentele
A zice vorbă mare = mai ales în construcții negative a se angaja solemn, a face o promisiune deosebită
Locuţiune adverbiala Din două vorbe sau rar dintr-o vorbă = fără multă discuție, repede
popular A face vorba sau vorbele = a peți
A-i face cuiva vorbă cu cineva = a mijloci o întâlnire între un băiat și o fată în vederea căsătoriei
A fi în vorbă = a fi în tratative pentru încheierea unei căsătorii, a unei afaceri etc
A se face vorbă = a se răspândi o știre, un zvon
A spune cuiva două vorbe = a comunica ceva cuiva
A lăsa vorbă = a lăsa o dispoziție, a anunța ceva înainte de a pleca undeva
Așa umblă vorba = așa se vorbește, așa se spune
A trimite sau a da vorbă = a transmite un mesaj
Substantiv, adjectiv vorbă-lungă = clănțău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbăreț, livresc locvace, rar ploscar, ploscaș, taclagiu, popular și fam
Substantiv vorbă bătrînească = proverb, zicală, zicătoare, rar parimie, popular spunere, zicătură, zicere, zisă, învechit și regional poveste, Banat cimilitură, învechit pildă
Substantiv, adjectiv vorbă-lungă = clănțău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbăreț, livresc locvace, rar ploscar, ploscaș, taclagiu, popular și fam

© 2024 qDictionar.com


SINONIME PENTRU CUVÂNTUL vorbă

Eşti tare la limba română?

Ce înseamnă expresia: A vorbi în șarade?

Apasă click pe răspunsul corect.
corectcorectgresitgreşit
persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească un anumit impozit către stat
substanță fotosensibilă de culoare roșie, care se găsește în celulele cu bastonaș de pe retină
a vorbi cu aluzii, enigmatic, puțin inteligibil
a sta sau a merge etc
VEZI RĂSPUNSUL CORECT

Știi care e înțelesul următoarelor expresii?


dex-app