 | as |
|
| Vorbire [ vor-bi-re ] VEZI SINONIME PENTRU vorbire PE ESINONIME.COM definiția cuvântului act de vorbire în mai multe dicționareDefinițiile pentru act de vorbire din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru VORBIRE: VORBÍRE, vorbiri, substantiv feminin 1. Acțiunea de a vorbi și rezultatul ei. 1. Gînd, idee exprimată prin cuvinte; prin extensie discurs, cuvîntare. Vorbirea lui Zaharia Duhu fusese pe înțelesul șefului de stație. C. PETRESCU, A. 307. În fuga vorbirii își vedea gîndurile înainte de a le rosti, cum răsar și se înșiră. VLAHUȚĂ, O. A. III 64. Parte de vorbire vezi parte (2). Vorbire directă vezi direct (2). Vorbire indirectă vezi indirect (2). • Expresia: A avea darul vorbirii vezi dar (II 1). ♦ Fel de a vorbi, de a se exprima. Vorbirea unui mare număr de oameni, instruiți sau neinstruiți, se caracterizează printr-o foarte slabă pronunțare a lui i final. IORDAN, L. R. 205. Vorbirea bolnavului este monotonă, nu schimbă de loc intonația cuvintelor. PARHON, O. A. I 266. Mă gîndeam la prietinul meu de altădată... cu vorbirea năvalnică și încurcată. SADOVEANU, O. VIII 17. ♦ Limbaj. Engels a arătat că, în această fază a omenirii, vorbirea articulată s-a născut în procesul muncii. ROSETTI, S. L. 7. 2. Limbă, grai. Cronicarii și alți autori moldoveni se lăsau influențați, evident fără o intenție specială, de vorbirea muntenească, socotită de ei mai corectă. IORDAN, L. R. 185. Școala și alte împrejurări au adus, în două generații, în vorbirea curentă a sătenilor, vocabule care nu se auzeau înainte de 1900. SADOVEANU, E. 34. 3. (Învechit) Convorbire, conversație, discuție. Începusă o vorbire intimă cu el. EMINESCU, N. 58. Cu cît ne suiam pe coastă, cu atît vorbirea noastră devenea mai aprinsă. GHICA, S. A. 148. 4. (Învechit) Cuvînt, vorbă; mențiune. În textul publicat de Kossuth nu se află nici un cuvînt despre garanțiile în favoarea Transilvaniei și a Banatului, precum nici vorbirea ce se făcea despre Bucovina în schița de proiect. GHICA, A. 618. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru VORBIRE: VORBÍRE, vorbiri, substantiv feminin 1. Acțiunea de a vorbi și rezultatul ei; folosire a limbii în procesul de comunicare între membrii unei anumite colectivități; vorbit1. ♦ Limbaj. • Vorbire sintetică = vorbire generată de un sintetizator de vorbire. ♦ Fel de a vorbi, mod de a se exprima. 2. Limbă, grai. 3. (învechit), Cuvânt; mențiune. – vezi vorbi. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru VORBIRE: VORBÍRE, vorbiri, substantiv feminin 1. Acțiunea de a vorbi și rezultatul ei; folosire a limbii în procesul de comunicare între membrii unei anumite colectivități; vorbit1. ♦ Limbaj. • Vorbire sintetică = vorbire generată de un sintetizor de vorbire. ♦ Fel de a vorbi, mod de a se exprima. 2. Limbă, grai. 3. (învechit) Cuvânt; mențiune. – vezi vorbi. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru VORBIRE: VORBÍRE vorbirei forme 1) Proces de transmitere a informației cu ajutorul limbii; faptul de a vorbi. • A avea darul vorbireii a vorbi liber și frumos în public. 2) Mijloc principal de comunicare între oameni constând din sistemul fonetic, lexical și gramatical; limbă; limbaj; 3) Fel de a vorbi; mod de exprimare. /v. a vorbi Forme diferite ale cuvantului vorbire: vorbirei Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul de termeni lingvistici dă următoarea definitie pentru ACT DE VORBIRE: ACT DE VORBIRE substantiv neutru (după limba franceza acte de parole): un cuvânt, o propoziție, o frază sau un text rostit într-un anumit context, cu un anumit scop și într-un anumit mod de către un individ (un emițător). Definiție sursă: Dicționar de termeni lingvistici |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru VORBIRE: VORBIRE s. 1. limbaj, limbă. (Apariția vorbire.) 2. vorbă, (învechit) rost. (De ți-ar fi fapta ca vorbire.) 3. exprimare, limbă, vorbă. (Îl poți recunoaște după vorbire.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru vorbire: vorbíre forme Acțiunea de a vorbi, de a te exprima: a avea vorbire curentă. Cuvînt: părțile vorbiriĭ. Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru vorbire: vorbire forme 1. acțiunea de a vorbi și rezultatul ei; 2. cuvânt: părțile vorbirii; mod de a exprima. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru vorbire: vorbire substantiv verbal ALOCUȚIUNE. CUVÎNT. CUVÎNTARE. DIALECT. DISCURS. TERMEN. VORBĂ. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru VORBIRE: VORBÍRE s. 1. vezi limbaj. 2. vezi vorbă. 3. vezi exprimare. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru vorbire: vorbíre substantiv feminin, genitiv dativ articulat vorbírii; plural vorbíri Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru vorbire: vorbíre substantiv feminin, genitiv dativ articulat vorbírii; plural vorbíri Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru Vorbire: Vorbire ≠ tăcere Definiție sursă: Dicționar de antonime |
CUVINTE APROPIATE DE 'ACT DE VORBIRE' 23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL Vorbire Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului vorbire dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii VORBÍRE vorbirei forme 1 Proces de transmitere a informației cu ajutorul limbii; faptul de a vorbi. • A avea darul vorbireii a vorbi liber și frumos în public. Apariția vorbire. De ți-ar fi fapta ca vorbire. Îl poți recunoaște după vorbire. |
GRAMATICA cuvântului Vorbire? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului vorbire. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul Vorbire poate fi: substantiv,
|
CUM DESPART ÎN SILABE vorbire? Vezi cuvântul vorbire desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul vorbire?[ vor-bi-re ] Se pare că cuvântul vorbire are trei silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL Vorbire Inţelegi mai uşor cuvântul vorbire dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe Vorbire sintetică = vorbire generată de un sintetizator de vorbire Vorbire sintetică = vorbire generată de un sintetizor de vorbire |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL Vorbire |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Conform limba franceza soteriologie < greacă Ï„ÏŒ σωτήÏιον?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul vorbire are forma: vorbíri
