eSursa - Dictionar de sinonimeas



Definiție cap


PROPOZIȚIIEXPRESIISINONIMEANTONIME DIMINUTIVE PLURALGRAMATICĂSILABE
Cap [ cap ]
VEZI SINONIME PENTRU cap PE ESINONIME.COM


definiția cuvântului cap în mai multe dicționare

Definițiile pentru cap din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române:
Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru cap:
cap1 [Atestat: COD. VOR. 92/13 / Plural: capete sn, cap i substantiv masculin / Etimologie: moștenit din latinescul caput] 1 sn Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, unde se află creierul, principalele organe de simț și orificiul bucal Si: căpățână, glavă, hârcă, scăfârlie, troacă, țeastă (arf) bostan, dovleac, oală, sfeclă. 2 sn (îlav) Din cap până în picioare În întregime. 3 sn (Îlav) Cu noaptea-n cap Dis-de-dimineață. 4 sn (Îlav) (Până) peste cap Extrem de. 5 sn (Îlav) Cu un cap mai sus (Cu mult) mai mult, mai deștept, mai bine. 6 sn (Îlav) Cu capul plecat Rușinat. 7 sn (Îal) Umilit. 8 sn (Îal) Învins. 9 sn (Îlav) Pe după cap Pe după gât, pe ceafa. 10 sn (Fam; îla) Bătut în cap Tâmpit. 11 sn (Îe) A se da peste cap A face tumbe. 12 sn (Îae) A face eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. 13 sn (Îe) A da (pe cineva) peste cap A trânti (pe cineva) la pământ. 14 sn (Îae) A da jos (pe cineva) dintr-o situație Si: a doborî, a învinge. 15 sn (Îe) A da peste cap (paharul, băutura etc.) A înghiți dintr-o dată conținutul unui pahar, al unei căni etc. 16 sn (Îe) A da (ceva) peste cap A schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc. 17 sn (Îae) A lucra repede, superficial, de mântuială. 18 sn (Îe) A scoate capul în lume A ieși între oameni, în societate. 19 sn (îe) A nu-și mai vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul A nu ști ce să facă, a fi copleșit de... 20 sn (îe) A-și pierde capul A se zăpăci. 21 sn (Îe) A nu mai avea unde să-și pună capul A ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. 22 sn (Îe) A da din cap A clătina capul (1) în semn de aprobare, de refuz etc. 23 sn (Îe) A da cuiva la cap A lovi. 24 sn (Îae) A omorî. 25 sn (Îae) A ataca cu violență pe cineva. 26 sn (Îae) A distruge pe cineva (cu vorba sau cu scrisul). 27 sn (Îe) A umbla cu capul în traistă A fi distrat, neatent. 28 sn (îe) A se da cu capul de (toți) pereții A fi cuprins de disperare sau de necaz. 29 sn (îae) A regreta o greșeală făcută. 30 sn (Îe) A-și lua lumea în cap A pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. 31 sn (Îe) A-și pleca capul A se da învins. 32 sn (Îae) A se simți rușinat, umilit. 33 sn (Îe) Vai de capul Iui (sau haram) de capul lui Vai de el. 34 sn (despre o situație neprevăzută, un necaz etc. îe) A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva A veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. 35 sn (Îe) A cădea pe capul cuiva A sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). 36 sn (Îe) A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva A stărui fără încetare pe lângă cineva. 37 sn (Îe) A se duce de pe capul cuiva A lăsa pe cineva în pace. 38 sn (Reg; îe) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului A nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. 39 sn (Înv; îe) A lega în cap A lua de nevastă. 40 sn (Înv; îe) A ridica capul A se răscula. 41 sn (Îe) A i se urca (sau sui, sări) cuiva în cap A-și lua o îndrăzneală prea mare. 42 sn (Îe) A se pune-n cap (și-n cur) A face tot posibilul. 43 sn (Îe) A fi cap tăiat (cineva) A fi leit cineva, a avea o mare asemănare. 44 sn (Îe) A (nu)-l durea capul A (nu)-i păsa, a (nu) fi îngrijorat. 45 sn (Îe) A-și vârî capul la... A intra la stăpân. 46 sn (Îe) A-și vârî capul (teafăr-) sănătos sub Evanghelie A se însura. 47 sn (Îae) A se pune sub ordinele altuia. 48 sn (Înv; îae) A se băga singur, fără a fi nevoie, într-o încurcătură. 49 sn (Îe) A-și lega capul de cineva A se căsători. 50 sn (Reg; îe) A-și lua capul în poale A o lua la fugă. 51 sn (Îe) A umbla cu capul între urechi (sau în sac) A nu fi atent. 52 sn (Îlav) Cu capul mare Căpos. 53 sn (Îal) Amețit de băutură Si: beat. 54 sn (Îe) A-l duce (sau a-l tăia) pe cineva capul A se pricepe. 55 sn (Îlav) Cu (scaun la) cap Cu înțelepciune. 56 substantiv masculin (Îs) cap de familie Bărbatul care reprezintă puterea familială și părintească. 57 substantiv masculin (Pgn; îas) Orice persoană care procură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. 58 sn (Îs) cap de expresie Portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. 59 sn (Fbl) Lovire a mingii cu capul (1). 60 sn (Îs) cap de bour Primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul (1) unui bour. 61 sn (Pm) Parte a monedei care are imprimat un chip. 62 sn (Prc) Părul capului (1). 63 sn Căpătâi (1). 64 sn (despre oameni) Individ. 65 sn (despre animale) Bucată. 66 sn Impozit. 67 sn Sumă (în bunuri) posedată sau datorată Cf: capital1 (1). 68 sn (Îe) A îndoi capetele A dubla suma, capitalul1 (9) investit. 69 sn (Îe) A-și scoate din capete A fi răsplătit pentru osteneală. 70 sn (Îlav) Pe capete Care mai de care, pe întrecute. 71 sn (Îal) În număr foarte mare. 72 sn (Îe) Câte capete, atâtea păreri Exprimă o mare divergență de opinii. 73 sn (Pm) Minte. 74 sn (Pm) Memorie. 75 sn (Îlav; îla) Cu cap (În mod) inteligent. 76 sn (Îlav; îla) Fără cap (În mod) necugetat. 77 sn (Îe) A fi bun (sau ușor) la (sau de) cap sau a avea cap ușor A fi deștept. 78 sn (Îe) A fi greu (sau tare) de cap sau a avea cap greu A pricepe cu greutate, a fi prost. 79 sn (Îe) A nu-i intra cuiva în cap A nu putea pricepe ceva. 80 sn (Îe) A-i ieși (cuiva ceva) din cap A nu-i mai sta gândul la... Si: a uita. 81 sn (Îe) A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap A-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. 82 sn (Îe) A-i sta capul la... A se gândi la... 83 sn (Îe) A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul A se gândi, a se strădui spre a soluționa o problemă. 84 sn (Îe) A-i deschide (cuiva) capul A face pe cineva să înțeleagă ceva Si: a lămuri. 85 sn (Îe) A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său A fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. 86 sn (Îe) A face (ceva) din (sau de) capul său A face (ceva) fără a se consulta cu nimeni. 87 sn (Îe) A întoarce (sau a suci, a învârti etc.) capul cuiva A face pe cineva să-și piardă dreapta judecată. 88 sn (Îae) A zăpăci. 89 sn (Îae) A face pe cineva să se îndrăgostească. 90 sn (Îe) A face cuiva capul calendar A umple cuiva capul cu multe probleme, obligații etc. 91 sn (Îe) A nu avea cap să... A nu avea posibilitatea să... 92 sn Motiv, pricină. 93 sn (Jur; îs) cap de acuzare Motiv pe care se întemeiază acuzarea. 94 sn (Îe) A plăti cu capul A plăti cu viața. 95 sn (înv; îe) A-și pune capul (la mijloc) A-și pune viața în primejdie. 96 (Înv; îae) A garanta cu viața. 97 sn (Înv; îae) A se prăpădi. 98 sn (Îe) A-și aduce capul (sau capetele) la (sau sub) A se pune sub ascultarea sau sub scutul cuiva. 99 sn (Îe) A se apuca pe cap A se jura pe viață. 100 sn (Îlav) O dată cu capul sau în ruptul capului Cu nici un preț. 101 sn (Îe) A-și face de cap A face ceva ce poate să-i primejduiască viața. 102 sn (Îae) A face nebunii. 103 sn (Îe) A face cuiva de cap sau a pune capul cuiva A omorî pe cineva. 104 sn (Îe) A nu avea cap (și chip sau și Dumnezeu) să... sau de... A nu fi în stare, a nu avea posibilitatea. 105 sn (Ent; Îc) cap-de-mort sau capul Iui Adam Strigă (Acherontia athropos). 106 sn (Îc) capul-cerbului Boul-lui-Dumnezeu (Luconus cervus). 107 sn (Îc) cap-de-delfin sau cap-de-mops Specie bizară de șalău, cu oasele frontale încovoiate de la mijloc și lățite, nedefinită mai îndeaproape. 108 sn (Îc) capsec Pește nedefinit mai îndeaproape. 109 sn (Îc) capîntortocat sau capu-ntoarce Capântortură. 110 sn (Bot; reg; îc) capul-ariciului, capul-șarpelui, capul-veveriței, capul viperei, cap-de-cocoș Plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum). 111 sn (Bot; reg; îc) capul-călugărului Plantă din familia compozitelor (Leontodon autumnalis). 112 sn (Bot; reg; îae) Șovar (Sparganium ramosum). 113 sn (Bot; reg; îae) Brusture (Arctium lappa). 114 sn (Bot; reg; îc) cap-de-cocoș Dulcișor (Hedysarum hedysaroides). 115 sn (Bot; reg; îc) capul-câinelui Gura leului (Anthirrhinum majus). 116 sn (Bot; reg; îc) capul-cucului Cârciumărese (Zinnia elegans). 117 sn (Bot; reg; îc) capul-dracului, capul-popii Trifoi (Trifolium pratense). 118 sn (Bot; reg; îc) capul-turcului Vătămătură (Anthyllis vulneraria). 119 sn (Bot; reg; îc) capul-șarpelui Coada-vacii (Echium altissimum). 120 sn (Glg; îc) cap-de-șarpe Fosile terebratule. 121 sn (Îs) capul balaurului O parte din constelația balaurului. 122 substantiv masculin Conducător. 123 substantiv masculin Inițiator. 124 substantiv masculin (Îs) capul răutăților Inițiatorul, organizatorul dezordinilor. 125 substantiv masculin (Îs) capul legii Preot. 126 sn Vârf al unui obiect. 127 sn Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. 128 sn Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap1 (1), folosit în diverse scopuri tehnice. 129 sn Partea extremă cu care începe sau se sfârșește ceva. 130 sn (Nav; îs) cap magnetic Unghiul format de direcția de navigație cu direcția nordului magnetic. 131 sn (Nav; îs) cap compas Unghiul obținut din capul (130) magnetic, făcând corecțiile necesare, datorate deviației compasului și derivei date de vânt. 132 sn (Înv) Capitel de coloană Si: bașlî, capitel, căpătâi (19), căpețea2. 133 sn (Îs) capul pieptului Partea de sus a sternului, unde începe pieptul. 134 sn Partea de deasupra a scăunoaiei, cu care se strânge doaga Si: (reg) broască, căpățână (5), ceacâie, cioc, ciochie, clobanț. 135 sn Partea de dinainte a scaunului dulgherului Si: căpățână (5), frunte. 136 sn Fălcile cleștelui. 137 sn Partea de sus a jugului. 138 sn Partea subțire și rotundă de la extremitatea osiei carului. 139 sn Începutul urzelii. 140 sn Fructul, măciulia macului. 141 sn Speteaza de deasupra, pusă orizontal, a zmeului. 142 sn Izvorul, obârșia unui râu. 143 sn (Îs) cap de pod Loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc. 144 sn (Pex; îas) Forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și mijloacelor de luptă. 145 sn (Îlav) cap la (sau în) cap Cu părțile extreme alăturate. 146 sn (Îlav) Din cap în cap De la început până la sfârșit. 147 sn (Îs) cap de țară Margine de țară Si: hotar. 148 sn (Îe) Nu-i un cap de țară Nu-i nimic grav, nici o nenorocire. 149 sn (îe) A sta (sau a ședea, a se ridica etc.) în capul oaselor A se ridica stând în pat, a sta în șezut. 150 sn Partea de dinainte Si: frunte, început. 151 sn (Îs) cap de an (sau de săptămână, iarnă etc.) începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.) 152 substantiv masculin (Îs) cap de coloană Cel care stă în fruntea coloanei. 153 sn (Îs) cap de afiș (sau de listă) Primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. 154 sn (Îlav) În cap de noapte sau în capul nopții După ce s-a întunecat bine. 155 sn (Îlav) Din (sau de la) cap De la început, de la începutul rândului. 156 sn (Îlav) Din capul locului Înainte de a începe ceva. 157 sn (Îal) De la început. 158 sn Partea principală, mai aleasă, a unui lucru. 159 sn (Îs) capul mesei (sau al bucatelor) Locul de onoare la masă. 160 sn Partea de jos sau din spate a unui lucru Si: capăt, căpătâi (22), (cu sens temporal) sfârșit. 161 sn (Îe) A o scoate la cap A sfârși (cu bine). 162 sn (Îe) A-i da de cap A rezolva. 163 sn (Îae) A învinge. 164 sn (Îlav) În cap (După numerale) Exact, fix, întocmai. 165 sn Bucățică ruptă dintr-un obiect Si: căpătâi, căpețel (2), muc. 166 sn (Pex) Lucru de mică importanță. 167 sn (Îlav) Nici un cap de ață Absolut nimic. 168 sn (Îlav) Până la un cap de ață Absolut tot. 169 sn (Îs) cap magnetic Transductor electromagnetic care transformă variațiile de semnal magnetic în variații de flux magnetic sau invers, folosit pentru operații de înregistrare, redare și ștergere la magnetofoane. 170 sn (Înv) Capitol (1). 171 sn (Reg; la parastas sau la înmormântări) Nouă colaci și o pâine cu colivă pe ea Si: căpețel (3). 172 sn (Îs) cap mare Testicule mari la un nou-născut. 173 (Alh; îs) cap mort Rămășițe din alambic. 174 sn (Îs) cap de negru Varietate de varză roșie, foarte productivă, cu tulpină scurtă, căpățână rotundă, îndesată, de culoare roșu închis (Brassica oier acea).
Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a


Ce inseamna expresia      Ce inseamna?

CAP
Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru CAP:
CAP1, (I, III) capete, substantiv neutru, (II) capi, substantiv masculin

I. substantiv neutru

1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, unde se află creierul, principalele organe de simț și orificiul bucal.
       • Locuţiune adverbiala Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă.
       • locuțiune adjectiv (familial) Bătut (sau căzut) în cap = tâmpit, prost.
       • Expresia: A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-o dată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de desperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se da învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (regional) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea.
       • Cap de familie = bărbatul care reprezintă puterea familială și părintească; prin generalizare orice persoană care procură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic.
       • Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc.
♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul.
♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour.
♦ Parte a monedei care are imprimat un chip.
♦ Părul capului.

2. Căpătâi; căpătâiul patului.

3. Individ, ins, cap. Câte 5 lei de cap.
       • Expresia: Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii.

4. Minte, gândire, judecată; memorie.
       • locuțiune adjectiv și adverb Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat.
       • locuțiune adjectiv Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte.
       • Expresia: A fi bun (sau ușor) la (sau de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap sau a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui spre a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să...
♦ (juridic) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea.

5. (învechit) Viață. A plăti cu capul.
♦ (Astăzi în expresie) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu nici un preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii.

6. Compuse: a) (entomologie) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (botanică) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului.

II. S. m. Căpetenie, șef, conducător.
♦ Inițiator.

III. substantiv neutru

1. Vârf (al unui obiect).
♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem.
♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap1 (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice.

2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva.
       • Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; prin extensie forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă.
       • Locuţiune adverbiala Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate.
       • Expresia: Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nici o nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut.

3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei.
       • Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.). Cap de coloană = cel sau cei care stau în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor.
       • Locuţiune adverbiala În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început; de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început.
♦ Partea principală, mai aleasă (a unui lucru).
       • Expresia: Capul mesei = locul de onoare la masă.

4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit.
       • Expresia: A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai.

5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; prin extensie lucru de mică importanță.
       • Expresia: Nici un cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot.

6. (În sintagma) Cap magnetic = transductor electromagnetic care transformă variațiile unui semnal electric în variații de flux magnetic sau invers, folosit pentru operații de înregistrare, redare și ștergere la magnetofoane.

– latina caput, (II) după limba franceza chef (< latina caput).

Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a

CAP
DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru CAP:
CAP1, (I, III) capete, substantiv neutru, (II) capi, substantiv masculin

I. substantiv neutru

1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, alcătuită din cutia craniană și legată de trunchi prin gât.
       • Locuţiune adverbiala Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. locuțiune adjectiv (familial) Bătut (sau căzut) în cap = tâmpit, prost.
       • Expresia: A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-odată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de disperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se declara învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (regional) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea.
       • Cap de familie = bărbatul care exercită puterea maritală și părintească; prin generalizare orice persoană care asigură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic.
       • Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc.
♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul.
♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour.
♦ Parte a monedei pe care se află imprimat capul unei persoane.
♦ Părul capului.

2. Căpătâi; căpătâiul patului.

3. Individ, ins. Câte 5 lei de cap.
       • Expresia: Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii.

4. Minte, gândire, judecată; memorie.
       • locuțiune adjectiv și adverb Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. locuțiune adjectiv Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte.
       • Expresia: A fi bun (sau ușor) la (ori de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap ori a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui pentru a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să...
♦ (juridic) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea.

5. (învechit) Viață. A plăti cu capul.
♦ (Astăzi în expresie) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu niciun preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii.

6. Compuse: a) (entomologie) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (botanică) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului.

II. S. m. Căpetenie, șef, conducător.
♦ Inițiator.

III. substantiv neutru

1. Vârf (al unui obiect).
♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem.
♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap1 (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice.

2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva.
       • Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; prin extensie forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă.
       • Locuţiune adverbiala Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate.
       • Expresia: Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nicio nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut.

3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei.
       • Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.). Cap de coloană = persoană sau grupul care stă în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor.
       • Locuţiune adverbiala În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început, de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început.
♦ Partea principală, mai aleasă (a ceva).
       • Expresia: Capul mesei = locul de onoare la masă.

4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit.
       • Expresia: A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai.

5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; prin extensie lucru de mică importanță.
       • Expresia: Niciun cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot.

6. (În sintagma) Cap magnetic = dispozitiv utilizat pentru înscrierea, citirea-preluarea sau ștergerea informației înscrise pe bandă, casetă, disc sau tambur magnetic.

– latina caput, (II) după limba franceza chef.

Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CAP
Dicționarul limbii române moderne dă următoarea definitie pentru CAP:
CAP1, (I, III) capete, substantiv neutru, (II) capi, substantiv masculin

I.

1. Partea superioară a corpului omenesc (la animale partea anterioară), alcătuită din cutia craniană și față (la animale bot) și legată de trunchi prin gât.
       • Locuţiune adverbiala Din cap până-n picioare = în întregime, cu desăvârșire. (Până) peste cap = prea mult. Cu noaptea-n cap = foarte de dimineață. Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus.
       • Expresia: A se da peste cap = a face tumbe; figurat a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; figurat a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da paharul peste cap = a goli paharul dintr-o înghițitură. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A i se urca (cuiva) la cap = a) a deveni îngâmfat, îndrăzneț, obraznic; b) a fi amețit de băutură. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri. A nu-l durea (nici) capul = a nu se sinchisi de ceea ce se întâmplă. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; figurat a ataca, a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a umbla distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de desperare sau de necaz. A-și lua lumea în cap = a pleca, rătăcind în lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se da învins. Cu capul plecat = rușinat, umilit; învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. Bătut (sau căzut) în cap = tâmpit, prost. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A nu fi nimic de capul cuiva = a fi lipsit de calități. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva = a fi lovit de o nenorocire, a trebui să suporte o serie de dificultăți. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri). A sta (sau a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (regional) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a se afla într-o împrejurare grea și a nu mai ști ce să facă.
♦ Parte a monedei care are imprimat un chip.
♦ Părul capului.
       • Expresia: A-și pune mâinile în cap sau a se lua cu mâinile de cap = a se lua cu mâinile de păr (de necaz, de ciudă sau de deznădejde); prin extensie a-i fi necaz, ciudă, a fi deznădăjduit.

2. Căpătâi; căpătâiul patului.

3. Individ, ins, om. Câte 5 lei de cap.
       • Expresia: Pe capete = care mai de care, pe întrecute.
♦ (La plural ) Capital. Am vândut cirezile Și mi-am scos capetele (TEODORESCU).

4. Minte, gândire, judecată; memorie.
       • locuțiune adjectiv și adverb Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat.
       • locuțiune adjectiv Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte.
       • Expresia: A fi bun (sau ușor) la (sau de) cap = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap = a fi prost. A fi (sau a umbla) cu capul prin (sau în) nori = a fi zăpăcit, distrat. A-i băga (sau vârî cuiva ceva) în cap = a face pe cineva să creadă ceva. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A lua în (sau a băga la) cap = a pricepe; a ține minte. A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând). A-l duce (sau a-l tăia pe cineva) capul = a se pricepe. A-l duce (sau a-i sta) capul la... = a-i trece prin minte, a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge) capul = a se gândi intens (spre a soluționa o problemă). A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva. A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A avea cap să... = a avea posibilitatea să..., a putea să...
♦ (juridic) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea.

5. (învechit) Viață. (Astăzi în expresie) A-și pune capul (la mijloc) = a-și pune viața în joc; a garanta cu viața pentru cineva. O dată cu capul = cu nici un preț. În ruptul capului = cu primejdia vieții; cu nici un preț. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii.

6. Compuse: a) (entomologie) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (botanică) cap-de-cocoș = dulcișor1; capul-ariciului = șovar; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului.

II. Căpetenie, șef, conducător.
♦ Inițiator.

III.

1. Vârf (al unui obiect).
♦ Extremitate sau piesă de extremitate a unui dispozitiv, instrument etc.
♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice.

2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva.
       • Cap de pod = loc aflat pe teritoriu inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; prin extensie forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă.
       • Locuţiune adverbiala Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate.
       • Expresia: Cap de țară = margine de țară; hotar. (regional) Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic, n-are importanță. A sta (sau a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, stând așezat, șezând.

3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei.
       • Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (al unei săptămâni etc.). Cap de coloană = cel sau cei care stau în fruntea unei coloane. Cap de afiș = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor.
       • Locuţiune adverbiala În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început; de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început.
♦ Partea principală, mai aleasă (a unui lucru).
       • Expresia: Capul mesei = locul de onoare la masă.

4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit.
       • Expresia: A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai.

5. Bucățică ruptă sau rămasă dintr-un obiect; prin extensie lucru de mică importanță.
       • Expresia: Nici un cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot.

– latina caput.

Definiție sursă: Dicționarul limbii române moderne



cap
Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru cap:


2) cap n., plural capete (latina cáput, cápitis, italiana capo, pv. cap, limba franceza chef, spaniolă pg. cabo. vezi capăt 1). Acea parte a corpuluĭ care conține creĭeru și care la om e cea maĭ de sus, ĭar la animale cea maĭ din ainte. figurat Minte, pricepere, gust: om cu cap, lucrează fie-care după capu luĭ. Primu rînd, frunte, loc de unde se guvernează (propriŭ șĭ figurat): căpitanu era în capu coloaneĭ, el era în capu afacerilor. Ins, individ (om saŭ animal): se plătește un franc de cap, eraŭ o sută de capete de vite. Vîrf, capăt: capu poduluĭ, capu meseĭ. Călăvie. Din capu loculuĭ, de la început. În cap, exact, tocmaĭ: o mie în cap. A întoarce cuĭva capu, a-l zăpăci făcîndu-l să primească ideile tăle. A te tăĭa capu, a face lucrurĭ care să-țĭ atragă moartea saŭ o mare pedeapsă. Să-țĭ fie de cap! doresc să te ajungă moartea saŭ oare-care pedeapsă. A-țĭ pune capu pentru, a garanta cu viața ta. Odată cu capu saŭ nicĭ în ruptu capuluĭ, în nicĭ un caz saŭ mod, cu nicĭ un preț, nicĭ mort. A fi ceva de capu tăŭ, a avea valoare, a fi om de valoare, Ce era pe capu luĭ (de frică, de bucurie)! era foarte emoționat. A-țĭ perde capu (de frică, de furie), a nu maĭ ști ce facĭ, a-țĭ perde sărita. A fi capu răutăților (familial), a fi șefu răilor. Cap pătrat (în franceză tête carrée), cap îndărătnic. Cap întortur, vezi cap-întortur. Numirĭ de plante: capu aricĭuluĭ, buzdugan; capu cocoșuluĭ, sparcetă. Cap de turc (după limba franceza ), bucată de lemn orĭ alt-ceva în care izbeștĭ cu cĭocanu ca să-țĭ încercĭ puterea, plural (capete). Capital: dobînda și capetele. Undelemn, grîŭ, covrigĭ și alte lucrurĭ oferite la biserică. figurat A-țĭ scoate din capete, a-țĭ veni în fire, a te restabili (odihnindu-te bine după o osteneală); a te răzbuna bine.

Definiție sursă: Dicționaru limbii românești

CAP
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru CAP:
CAP s.

1. (anatomie) (popular, fam. și deprindere) căpățînă, devlă, scăfîrlie, (regional) boacă, (figurat și deprindere) bostan, dovleac, glavă, tărtăcuță, tigvă, (argotic) moacă, tabacheră. (cap al omului.)

2. avers, față. (cap al unei monede.)

3. individ, ins, om, persoană, (figurat) căciulă. (Cîte 5 lei de cap.)

4. (entomologie) cap-de-mort (Acherontia atropos) = strigă, fluture-cap-de-mort, (regional) strigoiaș, buha-ciumei, capul-lui-Adam, fluturul-morții, suflet-de-strigoi, sufletul-morților.

5. căpetenie, comandant, conducător, șef, mai-mare, (învechit și regional) tist, (Transilvania) birău, (învechit) călăuz, căpitan, comandir, nacealnic, povățuitor, proprietar, tocmitor, vîrhovnic, voievod, (latinism învechit) prepozit. (cap al oștirii.)

6. corifeu, fruntaș, protagonist. (cap al Școlii ardelene.)

7. frunte. (În cap bucatelor.)

8. frunte, început. (cap coloanei.)

9. capăt, final, fine, încheiere, sfîrșit, (învechit) concenie, coneț, cumplire, săvîrșit, sfîrșenie, sfîrșitură, termen. (A dus-o cu bine la cap.)

10. capăt, căpătîi, extremitate. (La cap patului.)

11. căpătîi, creștet. (La cap cuiva.)

12. capăt, colț, extremă, extremitate, limită, margine, (învechit) sconcenie. (La celălalt cap al țării.)

13. capăt, extremitate. (cap de dinapoi al bărcii.)

14. capăt, extremitate, vîrf. (cap bastonului.)

15. bot, capăt, cioc, vîrf. (cap al unui obiect ascuțit.) 16. (regional) frunte. (cap la scaunul dulgherului.) 17. (tehnic) căpățînă, cioc, (regional) broască, ciochie, clobanț. (cap al scăunoaiei dogarului.)

Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

CAP
Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru CAP:
CAP1 capete n.

1) Parte a corpului la om și animale, unde se află creierul, principalele organe de simț și cavitatea bucală.
       • Cu capul gol cu capul descoperit. Din cap până-n picioare de sus până jos. Cu noaptea-n cap foarte devreme. Cu capul plecat rușinat; învins. Cu un cap mai sus superior. Bătut în cap tâmpit; prost. A da la cap (cuiva) a) a bate pe cineva; b) a împiedica succesele cuiva. A umbla cu capul în traistă a fi distrat. A-și lua lumea-n cap a pleca departe, rătăcind prin lume. A cădea pe capul cuiva a sosi pe neașteptate (și fără a fi dorit). A-și aprinde paie în cap a-și cauza neplăceri. A se bate cap în cap a fi diametral opus. A-și face de cap a) a fi obraznic; b) a duce o viață amorală.

2) Judecată sănătoasă; minte.
       • Cu cap deștept, cu minte. Fără cap necugetat, nesocotit. Cu scaun la cap cu judecată sănătoasă. A nu avea cap a nu avea minte. A fi greu la cap a fi prost. A umbla cu capul în nori a fi distrat.

3) învechit Existență umană; viață. A plăti cu capul.

4) Partea extremă cu care începe sau cu care se termină ceva (un obiect, un instrument etc.). capul scării.
       • cap de pod porțiune de teren aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă. capul coloanei începutul coloanei. /<lat. caput
Forme diferite ale cuvantului cap: capete

Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române

CAP
Glosar de termeni aviatici dă următoarea definitie pentru CAP:
CAP2 unghi format de direcția meridianului de referință și direcția axei longitudinale a avionului. Se deosebesc: Cap adevărat (se măsoară de la direcția N a meridianului geografic care trece prin punctul de intersecție al verticalei aeronavei cu solul până la prelungirea axei longitudinale a avionului), Cap magnetic (se măsoară de la direcția N a meridianului magnetic care trece prin punctul de pe sol al proiecției locului avionului până la prelungirea axei longitudinale a avionului), Cap compas (se măsoară de la direcția N indicată de compas până la prelungirea axei longitudinale a avionului), Cap compas de revenire (valoarea cap compas pentru interceptarea liniei drumului obligat (vezi) în cazul unei abateri) și Cap compas corectat (cap citit la compas după efectuarea corecțiilor necesare, avionul deplasându-se pe linia drumului obligat).
Definiție sursă: Glosar de termeni aviatici

cap
Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru cap:
cap n. (plural capete)

1. partea corpului la om, sau la animale, care conține creerul și organele simțurilor, afară de pipăit;

2. figurat minte, inteligență, rațiune: om cu cap; a tăia capul pe cineva, a se pricepe;

3. partea principală, cea mai de margine sau cea mai de frunte, început sau sfârșit: stând în capul mesei printre căpitani BOL.;

4. om sau animal, bărbat sau femeie, individ: dare pe cap, au murit șase capete de vite; a-i fi de cap, a-și atrage nenorociri; a-și pune capul, a garanta cu persoana sa; odată cu capul, (în ruptul capului), nici mort, cu nici un preț; în cap, până la unul, tocmai;

5. capitol: cap II;

6. plural capital: dobânda cu capetele;

7. nume de plante: capul ariciului, buzdugan. [latina CAPUT].

Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CAP
Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru CAP:
CAP substantiv verbal articol, bază, cale, capitol, cauză, chip, considerent, cânt, deșteptăciune, esență, fel, formă, fundament, gândire, intelect, inteligență, înțelegere, judecată, manieră, memorie, metodă, mijloc, minte, mobil, mod, modalitate, motiv, paragraf, posibilitate, pricepere, pricină, prilej, procedare, procedeu, procedură, punct, putință, rațiune, sistem, spirit, temei, temelie, viață.
Definiție sursă: Dicționar de sinonime

cap
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru cap:
cap substantiv verbal ARTICOL. BAZĂ. CALE. CAPITOL. CAUZĂ. CHIP. CONSIDERENT. CÎNT. DEȘTEPTĂCIUNE. ESENȚĂ. FEL. FORMĂ. FUNDAMENT. GÎNDIRE. INTELECT. INTELIGENȚĂ. ÎNȚELEGERE. JUDECATĂ. MANIERĂ. MEMORIE. METODĂ. MIJLOC. MINTE. MOBIL. MOD. MODALITATE. MOTIV. PARAGRAF. POSIBILITATE. PRICEPERE. PRICINĂ. PRILEJ. PROCEDARE. PROCEDEU. PROCEDURĂ. PUNCT. PUTINȚĂ. RAȚIUNE. SISTEM. SPIRIT. TEMEI. TEMELIE. VIAȚĂ.
Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

CAP
Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru CAP:
CAP2, capuri, substantiv neutru Parte de uscat care înaintează în mare. vezi promontoriu. Între aceste două capuri era un vad unde debarcară grecii la venirea lor pe țărmul Helespontului. BOLINTINEANU, O. 308.
       • (în nume proprii) Graurii noștri... trăiesc în Europa... și chiar în Africa, pînă la Capul Bunei-Speranțe. ODOBESCU, S. III 31.

Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane

cap
Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru cap:
cap m. (plural capi);

1. cel ce este în cap sau în frunte, mai mare peste alții: Regele e capul puterii armate;

2. începător, pricinuitor: capii răscoalei. [Diferențiere semantică de la cap (capete)].

Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CAP
Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru CAP:
CAP2 capi m. Persoană care se află la conducere; conducător; șef.
       • capul familiei persoană care asigură traiul unei familii pe care o reprezintă juridic. cap încoronat rege. /<lat. caput
Forme diferite ale cuvantului cap: capi

Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române

Cap
Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru Cap:
Cap n. colonie engleză la S. Africei; cu bogate mine de diamante și de aur: 3.510.000 locuțiune, cap. Cape-Town (cu 99.000 locuțiune), întemeiată de Olandezi (1652), aparține Angliei dela 1815.
Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CAP
Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru CAP:
CAP2 substantiv neutru parte a unui magnetofon sau casetofon în contact direct cu banda, servind la înregistrarea, redarea sau ștergerea impulsurilor electromagnetice. (după limba engleză head)
Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme

CAP
Dicționarul de argou al limbii române dă următoarea definitie pentru CAP:
CAP bibi, bilă, biloi, bleg, bostan, calibard, cutiuță, devlă, diblă, fas, gamelă, ghidon, glob, gulie, mansardă, meclă, scufiță, tărtăcuță, țest.
Definiție sursă: Dicționar de argou al limbii române

cap
Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru cap:
cap2 sn [Atestat: LTR2 / Plural: capuri / Etimologie: franceza cap] (Ggf) Porțiune de uscat, de obicei, înaltă și stâncoasă, care înaintează în apă Si: promontoriu.
Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a

cap
Micul dicționar academic dă următoarea definitie pentru cap:
cap2 sn [Atestat: LTR2 / Plural: -uri / Etimologie: franceza cap] (Ggf) Porțiune de uscat, de obicei înaltă și stâncoasă, care înaintează în apă Si: promontoriu.
Definiție sursă: Micul dicționar academic

cap
Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru cap:
*3) cap n., plural urĭ (în franceză cap, neol. și în limba limba franceza ). geografie Promontoriŭ, limbă de pămînt în mare: capu Buneĭ Speranțe.
Definiție sursă: Dicționaru limbii românești

cap
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru cap:
cap2 (parte a corpului, unitate, extremitate, vârf, măciulie, căpătâi, început, sfârșit, motiv) substantiv neutru, plural cápete
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat

CAP
Glosar de termeni aviatici dă următoarea definitie pentru CAP:
CAP1 piesă montată pe turnul deltaplanului prin care trec corzile de susținere statică ale acestuia.
Definiție sursă: Glosar de termeni aviatici

CAP
DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru CAP:
CAP2, capuri, substantiv neutru Parte de uscat care înaintează în mare; promontoriu.

– Din limba franceza cap.

Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CAP
Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru CAP:
CAP2, capuri, substantiv neutru Parte de uscat care înaintează în mare; promontoriu.

– Din limba franceza cap.

Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a

CAP
Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru CAP:
CAP3 capuri n. Fâșie de uscat ce înaintează mult în mare; promontoriu. /<fr. cap
Forme diferite ale cuvantului cap: capuri

Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române

CAP
Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru CAP:
CAP1 substantiv neutru

1. promontoriu.

2. direcție de deplasare a unei (aero)nave. (< limba franceza cap)

Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme

cap
Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru cap:


1) cap m. (după limba franceza chef, șef). Șef, căpetenie: capu statuluĭ, capu răscoaleĭ.

Definiție sursă: Dicționaru limbii românești

CAP
Dicționarul limbii române moderne dă următoarea definitie pentru CAP:
CAP2, capuri, substantiv neutru Parte de uscat care înaintează în mare.

– în franceză cap.

Definiție sursă: Dicționarul limbii române moderne

cap
Dicționarul de argou al limbii române dă următoarea definitie pentru cap:
cap substantiv neutru singular (în fotbal) lovirea mingii cu capul.
Definiție sursă: Dicționar de argou al limbii române

cap
Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru cap:
cap n. (plural capuri) promontoriu (= limba franceza cap).
Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

cap
Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru cap:
cap (-uri), substantiv neutru

– Promontoriu. în franceză cap.
Forme diferite ale cuvantului cap: -uri

Definiție sursă: Dicționarul etimologic român

cap
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru cap:
cap3 (promontoriu) substantiv neutru, plural cápuri
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat

cap
Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru cap:
cap (conducător) substantiv masculin, plural capi
Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române

cap
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru cap:
cap1 (conducător) substantiv masculin, plural capi
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat

cap
Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru cap:
cap (georgrafic) substantiv neutru, plural cápuri
Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române

Cap
Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru Cap:
Cap ≠ coadă, codaș
Definiție sursă: Dicționar de antonime


CUVINTE APROPIATE DE 'CAP'
CÁOScăoșeáncăoșeáncăcăotáCapcap-coadăCAP-DE-BÓUCAP-DE-COCÓȘcap-de-mórt

EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL Cap
Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului cap dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii
92/13 / Plural: capete sn, cap i substantiv masculin / Etimologie: moștenit din latinescul caput] 1 sn Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, unde se află creierul, principalele organe de simț și orificiul bucal Si: căpățână, glavă, hârcă, scăfârlie, troacă, țeastă arf bostan, dovleac, oală, sfeclă.
2 sn îlav Din cap până în picioare În întregime.
3 sn Îlav Cu noaptea-n cap Dis-de-dimineață.
4 sn Îlav Până peste cap Extrem de.
5 sn Îlav Cu un cap mai sus Cu mult mai mult, mai deștept, mai bine.
6 sn Îlav Cu capul plecat Rușinat.
9 sn Îlav Pe după cap Pe după gât, pe ceafa.
10 sn Fam; îla Bătut în cap Tâmpit.
11 sn Îe A se da peste cap A face tumbe.
13 sn Îe A da pe cineva peste cap A trânti pe cineva la pământ.
15 sn Îe A da peste cap paharul, băutura etc.
16 sn Îe A da ceva peste cap A schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.
18 sn Îe A scoate capul în lume A ieși între oameni, în societate.
19 sn îe A nu-și mai vedea capul de.
Sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul A nu ști ce să facă, a fi copleșit de.
20 sn îe A-și pierde capul A se zăpăci.
21 sn Îe A nu mai avea unde să-și pună capul A ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac.
22 sn Îe A da din cap A clătina capul 1 în semn de aprobare, de refuz etc.
23 sn Îe A da cuiva la cap A lovi.
27 sn Îe A umbla cu capul în traistă A fi distrat, neatent.
28 sn îe A se da cu capul de toți pereții A fi cuprins de disperare sau de necaz.
30 sn Îe A-și lua lumea în cap A pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume.
31 sn Îe A-și pleca capul A se da învins.
33 sn Îe Vai de capul Iui sau haram de capul lui Vai de el.
pe sau de, în capul cuiva A veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire.
35 sn Îe A cădea pe capul cuiva A sosi pe neașteptate la cineva creându-i neplăceri, deranj.
36 sn Îe A sta sau a ședea, a se ține de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva A stărui fără încetare pe lângă cineva.
37 sn Îe A se duce de pe capul cuiva A lăsa pe cineva în pace.
38 sn Reg; îe A nu ști sau a nu avea ce-și face capului A nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea.
39 sn Înv; îe A lega în cap A lua de nevastă.
40 sn Înv; îe A ridica capul A se răscula.
41 sn Îe A i se urca sau sui, sări cuiva în cap A-și lua o îndrăzneală prea mare.
42 sn Îe A se pune-n cap și-n cur A face tot posibilul.
43 sn Îe A fi cap tăiat cineva A fi leit cineva, a avea o mare asemănare.
44 sn Îe A nu-l durea capul A nu-i păsa, a nu fi îngrijorat.
45 sn Îe A-și vârî capul la.
46 sn Îe A-și vârî capul teafăr- sănătos sub Evanghelie A se însura.
49 sn Îe A-și lega capul de cineva A se căsători.
50 sn Reg; îe A-și lua capul în poale A o lua la fugă.
51 sn Îe A umbla cu capul între urechi sau în sac A nu fi atent.
52 sn Îlav Cu capul mare Căpos.
54 sn Îe A-l duce sau a-l tăia pe cineva capul A se pricepe.
55 sn Îlav Cu scaun la cap Cu înțelepciune.
56 substantiv masculin Îs cap de familie Bărbatul care reprezintă puterea familială și părintească.
58 sn Îs cap de expresie Portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc.
60 sn Îs cap de bour Primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul 1 unui bour.
68 sn Îe A îndoi capetele A dubla suma, capitalul1 9 investit.
69 sn Îe A-și scoate din capete A fi răsplătit pentru osteneală.
70 sn Îlav Pe capete Care mai de care, pe întrecute.
72 sn Îe Câte capete, atâtea păreri Exprimă o mare divergență de opinii.
75 sn Îlav; îla Cu cap În mod inteligent.
76 sn Îlav; îla Fără cap În mod necugetat.
77 sn Îe A fi bun sau ușor la sau de cap sau a avea cap ușor A fi deștept.
78 sn Îe A fi greu sau tare de cap sau a avea cap greu A pricepe cu greutate, a fi prost.
79 sn Îe A nu-i intra cuiva în cap A nu putea pricepe ceva.
80 sn Îe A-i ieși cuiva ceva din cap A nu-i mai sta gândul la.
81 sn Îe A nu-i mai ieși cuiva ceva din cap A-l stăpâni mereu același gând, a nu putea uita.
82 sn Îe A-i sta capul la.
capul A se gândi, a se strădui spre a soluționa o problemă.
84 sn Îe A-i deschide cuiva capul A face pe cineva să înțeleagă ceva Si: a lămuri.
de capul său A fi sau a rămâne etc.
86 sn Îe A face ceva din sau de capul său A face ceva fără a se consulta cu nimeni.
capul cuiva A face pe cineva să-și piardă dreapta judecată.
90 sn Îe A face cuiva capul calendar A umple cuiva capul cu multe probleme, obligații etc.
91 sn Îe A nu avea cap să.
93 sn Jur; îs cap de acuzare Motiv pe care se întemeiază acuzarea.
94 sn Îe A plăti cu capul A plăti cu viața.
95 sn înv; îe A-și pune capul la mijloc A-și pune viața în primejdie.
98 sn Îe A-și aduce capul sau capetele la sau sub A se pune sub ascultarea sau sub scutul cuiva.
99 sn Îe A se apuca pe cap A se jura pe viață.
100 sn Îlav O dată cu capul sau în ruptul capului Cu nici un preț.
101 sn Îe A-și face de cap A face ceva ce poate să-i primejduiască viața.
103 sn Îe A face cuiva de cap sau a pune capul cuiva A omorî pe cineva.
104 sn Îe A nu avea cap și chip sau și Dumnezeu să.
105 sn Ent; Îc cap-de-mort sau capul Iui Adam Strigă Acherontia athropos.
106 sn Îc capul-cerbului Boul-lui-Dumnezeu Luconus cervus.
107 sn Îc cap-de-delfin sau cap-de-mops Specie bizară de șalău, cu oasele frontale încovoiate de la mijloc și lățite, nedefinită mai îndeaproape.
108 sn Îc capsec Pește nedefinit mai îndeaproape.
109 sn Îc capîntortocat sau capu-ntoarce Capântortură.
110 sn Bot; reg; îc capul-ariciului, capul-șarpelui, capul-veveriței, capul viperei, cap-de-cocoș Plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple Echium rubrum.
111 sn Bot; reg; îc capul-călugărului Plantă din familia compozitelor Leontodon autumnalis.
114 sn Bot; reg; îc cap-de-cocoș Dulcișor Hedysarum hedysaroides.
115 sn Bot; reg; îc capul-câinelui Gura leului Anthirrhinum majus.
116 sn Bot; reg; îc capul-cucului Cârciumărese Zinnia elegans.
117 sn Bot; reg; îc capul-dracului, capul-popii Trifoi Trifolium pratense.
118 sn Bot; reg; îc capul-turcului Vătămătură Anthyllis vulneraria.
119 sn Bot; reg; îc capul-șarpelui Coada-vacii Echium altissimum.
120 sn Glg; îc cap-de-șarpe Fosile terebratule.
121 sn Îs capul balaurului O parte din constelația balaurului.
124 substantiv masculin Îs capul răutăților Inițiatorul, organizatorul dezordinilor.
125 substantiv masculin Îs capul legii Preot.
130 sn Nav; îs cap magnetic Unghiul format de direcția de navigație cu direcția nordului magnetic.
131 sn Nav; îs cap compas Unghiul obținut din capul 130 magnetic, făcând corecțiile necesare, datorate deviației compasului și derivei date de vânt.
133 sn Îs capul pieptului Partea de sus a sternului, unde începe pieptul.
143 sn Îs cap de pod Loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.
145 sn Îlav cap la sau în cap Cu părțile extreme alăturate.
146 sn Îlav Din cap în cap De la început până la sfârșit.
147 sn Îs cap de țară Margine de țară Si: hotar.
148 sn Îe Nu-i un cap de țară Nu-i nimic grav, nici o nenorocire.
în capul oaselor A se ridica stând în pat, a sta în șezut.
151 sn Îs cap de an sau de săptămână, iarnă etc.
152 substantiv masculin Îs cap de coloană Cel care stă în fruntea coloanei.
153 sn Îs cap de afiș sau de listă Primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor.
154 sn Îlav În cap de noapte sau în capul nopții După ce s-a întunecat bine.
155 sn Îlav Din sau de la cap De la început, de la începutul rândului.
156 sn Îlav Din capul locului Înainte de a începe ceva.
159 sn Îs capul mesei sau al bucatelor Locul de onoare la masă.
161 sn Îe A o scoate la cap A sfârși cu bine.
162 sn Îe A-i da de cap A rezolva.
164 sn Îlav În cap După numerale Exact, fix, întocmai.
167 sn Îlav Nici un cap de ață Absolut nimic.
168 sn Îlav Până la un cap de ață Absolut tot.
169 sn Îs cap magnetic Transductor electromagnetic care transformă variațiile de semnal magnetic în variații de flux magnetic sau invers, folosit pentru operații de înregistrare, redare și ștergere la magnetofoane.
172 sn Îs cap mare Testicule mari la un nou-născut.
173 Alh; îs cap mort Rămășițe din alambic.
174 sn Îs cap de negru Varietate de varză roșie, foarte productivă, cu tulpină scurtă, căpățână rotundă, îndesată, de culoare roșu închis Brassica oier acea.
Cap al omului.
Cap al unei monede.
Cîte 5 lei de cap.
Cap al oștirii.
Cap al Școlii ardelene.
În cap bucatelor.
Cap coloanei.
A dus-o cu bine la cap.
La cap patului.
La cap cuiva.
La celălalt cap al țării.
Cap de dinapoi al bărcii.
Cap bastonului.
Cap al unui obiect ascuțit.
Cap la scaunul dulgherului.
Cap al scăunoaiei dogarului.
CAP1 capete n.
       • Cu capul gol cu capul descoperit.
Din cap până-n picioare de sus până jos.
Cu noaptea-n cap foarte devreme.
Cu capul plecat rușinat; învins.
Cu un cap mai sus superior.
Bătut în cap tâmpit; prost.
A da la cap cuiva a a bate pe cineva; b a împiedica succesele cuiva.
A umbla cu capul în traistă a fi distrat.
A-și lua lumea-n cap a pleca departe, rătăcind prin lume.
A cădea pe capul cuiva a sosi pe neașteptate și fără a fi dorit.
A-și aprinde paie în cap a-și cauza neplăceri.
A se bate cap în cap a fi diametral opus.
A-și face de cap a a fi obraznic; b a duce o viață amorală.
       • Cu cap deștept, cu minte.
Fără cap necugetat, nesocotit.
Cu scaun la cap cu judecată sănătoasă.
A nu avea cap a nu avea minte.
A fi greu la cap a fi prost.
A umbla cu capul în nori a fi distrat.
A plăti cu capul.
Capul scării.
       • cap de pod porțiune de teren aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă.
Capul coloanei începutul coloanei.
Cap al omului.
Capul coloanei.
La capul patului.
Cap la scaunul dulgherului.
CAP2 capi m.
       • capul familiei persoană care asigură traiul unei familii pe care o reprezintă juridic.
Cap încoronat rege.
Cap2 sn [Atestat: LTR2 / Plural: capuri / Etimologie: franceza cap] Ggf Porțiune de uscat, de obicei, înaltă și stâncoasă, care înaintează în apă Si: promontoriu.
CAP3 capuri n.



GRAMATICA cuvântului Cap?
Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului cap.
Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice.
Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul Cap poate fi: substantiv, adjectiv, adverb
  • Partea de vorbire împreună cu genul gramatical prin care se grupează părţile de propoziţie fac ca cuvantul Cap sa indeplinească rolul de: substantiv masculin, substantiv neutru,
  • Formarea singularului şi pluralului substantivului se face prin adăugarea numeralelor un / două
  • group icon La plural substantivul cap are forma: cápete
VEZI PLURALUL pentru Cap la mai multe forme împreună cu EXERCIȚII

CUM DESPART ÎN SILABE cap?
Vezi cuvântul cap desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul cap?
[ cap ]
Se pare că cuvântul cap are o silabă

EXPRESII CU CUVÂNTUL Cap
Inţelegi mai uşor cuvântul cap dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe
Locuţiune adverbiala Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire
Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață
Până peste cap = extrem de
Cu un cap mai sus = cu mult mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine
Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins
Pe după cap = pe după gât, la ceafă
locuțiune adjectiv familial Bătut sau căzut în cap = tâmpit, prost
A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul
A da pe cineva peste cap = a trânti pe cineva la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge
= a înghiți dintr-o dată conținutul unui pahar, al unei căni etc
A da ceva peste cap = a a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc
A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate
Sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de
A-și pierde capul = a se zăpăci
A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac
A da din cap = a clătina capul în semn de aprobare, de refuz etc
A da cuiva la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge cu vorba sau cu scrisul
A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent
A se da cu capul de toți pereții sau de pereți = a fi cuprins de desperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută
A-și lua sau a apuca lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume
A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se da învins, a se supune
Vai sau haram de capul lui = vai de el
= a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire
A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva creându-i neplăceri, deranj
A sta sau a ședea, a se ține de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva
A ședea sau a sta pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva creându-i neplăceri, plictisindu-l etc
A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace
Regional A nu ști sau a nu avea ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea
Cap de familie = bărbatul care reprezintă puterea familială și părintească; prin generalizare orice persoană care procură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic
Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc
♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour
Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute
locuțiune adjectiv și adverb Cu cap = în mod inteligent, deștept
Fără cap = în mod necugetat
locuțiune adjectiv Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte
A fi bun sau ușor la sau de cap sau a avea cap ușor = a fi deștept
A fi greu sau tare de cap sau a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost
A nu-i intra cuiva în cap = a nu putea pricepe ceva
A-i ieși cuiva ceva din cap = a nu-i mai sta gândul la
A nu-i mai ieși cuiva ceva din cap = a-l stăpâni mereu același gând, a nu putea uita
= a se gândi la
capul = a se gândi, a se strădui spre a soluționa o problemă
A-i deschide cuiva capul = a face pe cineva să înțeleagă ceva, a lămuri pe cineva
de capul său = a fi sau a rămâne etc
A face ceva din sau de capul său = a face ceva fără a se consulta cu altcineva
A întoarce sau a suci, a învârti capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească
= a nu avea posibilitatea să
♦ juridic Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea
♦ Astăzi în expresie Odată cu capul sau în ruptul capului = cu nici un preț, niciodată
A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii
Compuse: a entomologie cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b botanică cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple Echium rubrum; c capul-balaurului = o parte a constelației balaurului
Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc
Locuţiune adverbiala Cap la sau în cap = cu părțile extreme alăturate
Cap de țară = margine de țară; hotar
Nu-i un cap de țară = nu-i nimic grav, nici o nenorocire
A sta sau a ședea, a se ridica în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut
= începutul unui an sau al unei săptămâni etc
Cap de coloană = cel sau cei care stau în fruntea coloanei
Cap de afiș sau cap de listă = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor
Locuţiune adverbiala În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine
Din sau de la cap = de la început; de la începutul rândului
Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început
Capul mesei = locul de onoare la masă
A o scoate la cap = a sfârși cu bine
A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi
În cap = după numerale exact, întocmai
Nici un cap de ață = absolut nimic
Până la un cap de ață = tot
În sintagma Cap magnetic = transductor electromagnetic care transformă variațiile unui semnal electric în variații de flux magnetic sau invers, folosit pentru operații de înregistrare, redare și ștergere la magnetofoane
Locuţiune adverbiala Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire
Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață
Până peste cap = extrem de
Cu un cap mai sus = cu mult mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine
Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins
Pe după cap = pe după gât, la ceafă
Locuțiune adjectiv familial Bătut sau căzut în cap = tâmpit, prost
A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul
A da pe cineva peste cap = a trânti pe cineva la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge
= a înghiți dintr-odată conținutul unui pahar, al unei căni etc
A da ceva peste cap = a a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc
A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate
Sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de
A-și pierde capul = a se zăpăci
A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac
A da din cap = a clătina capul în semn de aprobare, de refuz etc
A da cuiva la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge cu vorba sau cu scrisul
A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent
A se da cu capul de toți pereții sau de pereți = a fi cuprins de disperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută
A-și lua sau a apuca lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume
A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se declara învins, a se supune
Vai sau haram de capul lui = vai de el
= a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire
A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva creându-i neplăceri, deranj
A sta sau a ședea, a se ține de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva
A ședea sau a sta pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva creându-i neplăceri, plictisindu-l etc
A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace
Regional A nu ști sau a nu avea ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea
Cap de familie = bărbatul care exercită puterea maritală și părintească; prin generalizare orice persoană care asigură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic
Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc
♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour
Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute
locuțiune adjectiv și adverb Cu cap = în mod inteligent, deștept
Fără cap = în mod necugetat
Locuțiune adjectiv Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte
A fi bun sau ușor la ori de cap sau a avea cap ușor = a fi deștept
A fi greu sau tare de cap ori a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost
A nu-i intra cuiva în cap = a nu putea pricepe ceva
A-i ieși cuiva ceva din cap = a nu-i mai sta gândul la
A nu-i mai ieși cuiva ceva din cap = a-l stăpâni mereu același gând, a nu putea uita
= a se gândi la
capul = a se gândi, a se strădui pentru a soluționa o problemă
A-i deschide cuiva capul = a face pe cineva să înțeleagă ceva, a lămuri pe cineva
de capul său = a fi sau a rămâne etc
A face ceva din sau de capul său = a face ceva fără a se consulta cu altcineva
A întoarce sau a suci, a învârti capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească
= a nu avea posibilitatea să
♦ juridic Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea
♦ Astăzi în expresie Odată cu capul sau în ruptul capului = cu niciun preț, niciodată
A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii
Compuse: a entomologie cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b botanică cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple Echium rubrum; c capul-balaurului = o parte a constelației balaurului
Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc
Locuţiune adverbiala Cap la sau în cap = cu părțile extreme alăturate
Cap de țară = margine de țară; hotar
Nu-i un cap de țară = nu-i nimic grav, nicio nenorocire
A sta sau a ședea, a se ridica în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut
= începutul unui an sau al unei săptămâni etc
Cap de coloană = persoană sau grupul care stă în fruntea coloanei
Cap de afiș sau cap de listă = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor
Locuţiune adverbiala În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine
Din sau de la cap = de la început, de la începutul rândului
Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început
Capul mesei = locul de onoare la masă
A o scoate la cap = a sfârși cu bine
A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi
În cap = după numerale exact, întocmai
Niciun cap de ață = absolut nimic
Până la un cap de ață = tot
În sintagma Cap magnetic = dispozitiv utilizat pentru înscrierea, citirea-preluarea sau ștergerea informației înscrise pe bandă, casetă, disc sau tambur magnetic
Locuţiune adverbiala Din cap până-n picioare = în întregime, cu desăvârșire
Până peste cap = prea mult
Cu noaptea-n cap = foarte de dimineață
Cu un cap mai sus = cu mult mai sus
A se da peste cap = a face tumbe; figurat a face imposibilul
A da pe cineva peste cap = a trânti pe cineva la pământ; figurat a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge
A da paharul peste cap = a goli paharul dintr-o înghițitură
A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate
A i se urca cuiva la cap = a a deveni îngâmfat, îndrăzneț, obraznic; b a fi amețit de băutură
Sau a nu ști unde-i stă capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de
A-și pierde capul = a se zăpăci
A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri
A nu-l durea nici capul = a nu se sinchisi de ceea ce se întâmplă
A da din cap = a clătina capul în semn de aprobare, de refuz etc
A da cuiva la cap = a lovi; a omorî; figurat a ataca, a distruge cu vorba sau cu scrisul
A umbla cu capul în traistă = a umbla distrat, neatent
A se da cu capul de toți pereții sau de pereți = a fi cuprins de desperare sau de necaz
A-și lua lumea în cap = a pleca, rătăcind în lume
A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se da învins
Cu capul plecat = rușinat, umilit; învins
Pe după cap = pe după gât, la ceafă
Bătut sau căzut în cap = tâmpit, prost
Vai sau haram de capul lui = vai de el
A nu fi nimic de capul cuiva = a fi lipsit de calități
pe sau de, în capul cuiva = a fi lovit de o nenorocire, a trebui să suporte o serie de dificultăți
A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva creându-i neplăceri
A sta sau a se ține de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva
A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace
Regional A nu ști sau a nu avea ce-și face capului = a se afla într-o împrejurare grea și a nu mai ști ce să facă
A-și pune mâinile în cap sau a se lua cu mâinile de cap = a se lua cu mâinile de păr de necaz, de ciudă sau de deznădejde; prin extensie a-i fi necaz, ciudă, a fi deznădăjduit
Pe capete = care mai de care, pe întrecute
locuțiune adjectiv și adverb Cu cap = în mod inteligent, deștept
Fără cap = în mod necugetat
locuțiune adjectiv Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte
A fi bun sau ușor la sau de cap = a fi deștept
A fi greu sau tare de cap = a fi prost
A fi sau a umbla cu capul prin sau în nori = a fi zăpăcit, distrat
A-i băga sau vârî cuiva ceva în cap = a face pe cineva să creadă ceva
A nu-i intra cuiva în cap = a nu putea pricepe ceva
A lua în sau a băga la cap = a pricepe; a ține minte
A-i ieși cuiva ceva din cap = a nu-i mai sta gândul la
A nu-i mai ieși cuiva ceva din cap = a-l stăpâni mereu același gând
A-l duce sau a-l tăia pe cineva capul = a se pricepe
= a-i trece prin minte, a se gândi la
A-și bate sau a-și frământa, a-și sparge capul = a se gândi intens spre a soluționa o problemă
A-i deschide cuiva capul = a face pe cineva să înțeleagă ceva
de capul său = a fi sau a rămâne etc
A face ceva din sau de capul său = a face ceva fără a se consulta cu altcineva
A întoarce sau a suci capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească
= a avea posibilitatea să
♦ juridic Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea
Astăzi în expresie A-și pune capul la mijloc = a-și pune viața în joc; a garanta cu viața pentru cineva
O dată cu capul = cu nici un preț
În ruptul capului = cu primejdia vieții; cu nici un preț
A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii
Compuse: a entomologie cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b botanică cap-de-cocoș = dulcișor1; capul-ariciului = șovar; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele Echium rubrum; c capul-balaurului = o parte a constelației balaurului
Cap de pod = loc aflat pe teritoriu inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc
Locuţiune adverbiala Cap la sau în cap = cu părțile extreme alăturate
Cap de țară = margine de țară; hotar
Regional Nu-i un cap de țară = nu-i nimic, n-are importanță
A sta sau a se ridica în capul oaselor = a se ridica stând în pat, stând așezat, șezând
= începutul unui an al unei săptămâni etc
Cap de coloană = cel sau cei care stau în fruntea unei coloane
Cap de afiș = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor
Locuţiune adverbiala În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine
Din sau de la cap = de la început; de la începutul rândului
Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început
Capul mesei = locul de onoare la masă
A o scoate la cap = a sfârși cu bine
A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi
În cap = după numerale exact, întocmai
Nici un cap de ață = absolut nimic
Până la un cap de ață = tot
Entomologie cap-de-mort Acherontia atropos = strigă, fluture-cap-de-mort, regional strigoiaș, buha-ciumei, capul-lui-Adam, fluturul-morții, suflet-de-strigoi, sufletul-morților
Entomologie cap-de-mort Acherontia atropos = strigă, fluture-cap-de-mort, regional strigoiaș, buha-ciumei, capul-lui-Adam, fluturul-morții, suflet-de-strigoi, sufletul-morților



© 2024 qDictionar.com


SINONIME PENTRU CUVÂNTUL Cap

Eşti tare la limba română?

Ce înseamnă expresia: A se îngloda sau a se îneca în datorii?

Apasă click pe răspunsul corect.
corectcorectgresitgreşit
ansamblul planetelor și al sateliților lor care gravitează în jurul soarelui
jocuri care aveau loc din patru în patru ani la delfi, în grecia, în cinstea zeului apolo
a se împrumuta cu sume mari, care nu mai pot fi restituite
boia extrem de iute obținută din ardei de cayenne în franceză poivre de cayenne; popular piper roșu
VEZI RĂSPUNSUL CORECT










Știi care e înțelesul următoarelor expresii?


dex-app