eSursa - Dictionar de sinonimeas



Definiție cel


PROPOZIȚIIEXPRESIISINONIME GRAMATICĂSILABE
Cel [ cel ]
VEZI SINONIME PENTRU cel PE ESINONIME.COM


definiția cuvântului cel în mai multe dicționare

Definițiile pentru cel din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române:
Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru CEL:
CEL3, CEA, cei, cele, articulat adjectiv

1. (Precedă un adjectiv care urmează după un substantiv articulat) Robia și proprietatea cea mare trebuiră a produce... relele lor. BĂLCESCU, O. II

11. Voi părăsi locașul unde-am nădejduit, Pe aripile morții celei mîntuitoare. ALEXANDRESCU, M.

7. Ochii tăi cei negrișori Umple-mi trupul de fiori, Fruntea ta cea albineață Umple-mi sînul de dulceață. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 31.
       • (Întrebuințat numai din necesitățile ritmului) Iar steaua cea polară-i arată a lui cale. EMINESCU, O. I 92. La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă. EMINESCU, O. I 142.
       • (Intră în formarea numelor unor personalități din istorie, mai ales atunci cînd atributul e un epitet stabil) Ștefan cel Mare. Ion-vodă cel Cumplit. Mircea cel Bătrîn.
       • (Cînd substantivul este determinat de mai multe adjective, articulat «cel» se pune o singură dată) Doar zefirul Musafirul Cel șăgalnic și pribeag A trecut pe lîngă prag. IOSIF, vezi 137.

2. (Stă înaintea unui numeral ordinal, de care se leagă în mod obișnuit prin prepoziție «de») Copacul cel de-al treilea. ▭ Dar deodat-un punct se mișcă... cel intîi și singur. Iată-l Cum din haos face mumă, iară el devine tatăl. EMINESCU, O. I 132. Cîtă poamă e tomnie, Nice una nu-i dulcie Ca măicuța cea dîntîie. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 209.

3. (La plural , determină numerale cardinale care exprimă un număr cunoscut de obiecte sau ființe sau un grup de obiecte sau ființe cu însușiri comune) Am primit cei două sute de lei. ▭ Să-și aleagă de soție pe una din cele trei fete. ISPIRESCU, L.

5. I-a spus ce se petrecuse... în cele două nopți din urmă. CREANGĂ, P. 99.

4. (Împreună cu comparativul servește la formarea superlativului relativ) Țara în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pămîntului. CREANGĂ, P. 183. Ajunse... una din cele mai frumoase provincii ale întinsei împărății romane. BĂLCESCU, O. II

11.
       • (Cînd mai multe superlative relative se referă la același substantiv, articulat «cel» se pune, de obicei, o singură dată) Cel mai bun, mai afectuos și mai devotat prieten.
       • (De obicei cu elipsa lui «mai», în unele construcții fixe) Locuţiune adverbiala Cel mult = în cazul cel mai favorabil; în cazul extrem. Voi juca cel mult o partidă de șah. Cel puțin = admițînd numărul sau măsura cea mai mică; pe puțin (socotit), măcar, barem, încalte. Socotiră cu mintea lor că tîlharii trebuie să fie cel puțin doi. ISPIRESCU, L. 373. Caii de la roate erau cel puțin de trei stînjeni depărtați de naintașii pe care-i mîna un frumos băiat ca de 16 ani. NEGRUZZI, S. 1 37. (Locuțiune cu valoare de numeral ordinal) Cel din urmă sau cel (mai) de pe urmă = ultimul. Încă-ți mai dau o dată carul, dar asta ți-a fi cea din urmă. CREANGĂ, P. 45. Am auzit cele de pe urmă cuvinte ale lor. ALECSANDRI, T. II 24. ( Locuţiune adverbiala) În cele din urmă sau în cele (mai) de pe urmă= la urma urmelor, în sfîrșit. În cele mai de pe urmă dete și peste calul tatălui său din tinerețe, răpciugos, bubos și zăcînd pe coaste. ISPIRESCU. L.

15.
♦ (expresie) Cea mai de pe urmă = ultima dorință (înainte de moarte). Să împlinească cea mai de pe urmă a moșului. CREANGĂ. P. 184.

– Forme gramaticale: gen.-dat. singular m. celui, forme celei și (Moldova) cei (EMINESCU, O. I 188, ALECSANDRI, P. II 20), gen.-dat. plural celor.
Forme diferite ale cuvantului cel: celcea

Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane

cel
Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru cel:
cel2, cea [Atestat: LET. II, 202/12 / Plural: cei, cele, G-D: celui, celei, celor / Etimologie: acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică)] 1-2 ad (Antepus) Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau timp, de vorbitor. 3 ad (Îs) Cea lume Lumea cealaltă. 4 ard (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Precizează că substantivul determinat este cunoscut dintr-o informație anterioară. 5 ard (Îla) Cel de pe (sau din, dal după) urmă Ultimul. 6 ard (Îls) Cea (mai) de pe (sau din, dal după) urmă dorință Dorință din urmă (înainte de moarte). 7 ard (Îal) Urma urmelor. 8 ard (Îav) În cele (sau cea) (mai) de pe (ori din, dal după) urmă La urma urmelor. 9 ard (Îal) În sfârșit. 10- 11 ard (Îla) Cel de apoi Ultimul (cu care se sfârșește lumea). 12 ard (Îla) Cea (mai) de apoi Cea din urmă Si: ultima. 13 ard (Precedă un adjectiv; înv) Arată că însușirea exprimată de adjectiv este în centrul atenției vorbitorului. 14 ard (Urmat de mai) Formează superlativul relativ. 15 ard (Îlav) Cel mult Maximum. 16 ard (Îal) În cazul cel mai favorabil. 17 ard (Îlav) Cel puțin Minimum. 18 ard (Îal) Măcar. 19 ard (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Persoana care este... 20 ard (Bot; îc) Cele-cinci-degete Buruiană de leac, cu cinci ramuri ca degetele, ce crește în păduri și pe câmpii. 21-24 pd Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în timp (în spațiu sau), de vorbitor. 25 pd Determinat de un adjectiv, înlocuiește substantivul exprimat anterior, spre a evita repetarea lui. 26 pd (Se repetă după o pauză, spre a explica substantivul precedent) Și acesta este... 27 pd (Îs; înlocuiește un substantiv nenumit, de la sine înțeles) Cel bun Omul bun. 28 pd (Îs) Cele trebuincioase Lucrurile trebuincioase. 29 pd (Îs) Cele sfinte Sfânta cuminecătură. 30 pd (Pop; îs) Cel pădureț Sifilis. 31 pd (Pop; îs) Cel pierit Sifilis. 32 pd (Pop; îs) Cel adânc (sau fără fund) Abis. 33 pd (Pop; îas) Haos. 34 pd (Pop; îs) Cel alb Înger care păzește o comoară Cf știma banilor. 35 pd (Med pop; îs) Cei-răi Boală de care (omul sau) vita se umflă ca un burduf. 36 pd (Med pop; îls) Cel rău Răul cel mare Cf ceas rău. 37 pd (Îls) Cel de sus Dumnezeu. 38 pd (Pop; eufemistic; îls) Cel de pe comoară (sau cu coarne, din bolovani, cu chitia, cu căciula roșie, din puț, din baltă, de pe scorbură) Drac. 39-40 pr (Îs) Cel ce (Acela) care. 41 pr (Îas) Împreună cu verbul a fi, scoate în relief subiectul unei acțiuni. 42 pr (Înv; îa) Cine. 43-44 pr (Îs) Cel care Cel ce (36-37).
Forme diferite ale cuvantului cel: celcea

Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a

cel
Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru cel:
cel articulat adjectiv, pronume demonstrativ –

1. Acela (indică persoane și obiecte depărtate). –

2. Acela (indică, dintre două obiecte, pe cel mai îndepărtat). –

3. Servește pentru a pune în evidență, în cazul obiectelor cunoscute: doar ți-i mai scutura din cele bătrînețe (Alecsandri); ce-ați mai auzit prin cele lume? (Pop Reteganul). –

4. Înainte de un adjectivcalificativ, evită repetiția antecedentului; care din toate acele vorbe este cea adevărată (Creangă). –

5. Acela (în corelație cu ce). –

6. (articulat def.) Stabilește o corelație între substantiv și atributul său (la început, pentru a distinge substantiv astfel determinat de alte obiecte identice sau asemănătoare): părintele vostru cela din ceriu (Vaarlam); toți boierii cei mari și cei mici (Ispirescu), (astăzi această nuanță s-a pierdut). –

7. (articulat def.) Stabilește o corelație între un substantiv și un numeral ordinal: un punct se mișcă, cel întîi și singur (Eminescu). –

8. (articulat def.) Formează superlativul relativ, prin adăugarea sa la comparativ. –

9. Împreună cu adjectiv, formează construcții cu valoare de s.: cel de jos cu cel călare anevoie se învoiesc (I. Golescu).

– Cele sfinte.

– Cel de sus.

– Cel pierit (sifilis). Formă atonă redusă de la acel. Decl. ca acel.

– Compară celalalt, adjectiv și pronume demonstrativ (al doilea; plural ceilalți), formă care prezintă numeroase variantă, datorită posibilității de a se uni cele două forme, cel și cela, cu alte două forme, alt și alalt, aceasta din urmă cu variantă ălalt, alant și ălant. Forme de bază: celalalt (forme cealaltă), gen. celuilalt (forme celeilalte), plural ceilalți (forme celelalte); gen. celorlalți (forme celorlalte). Le corespund mr. alantu, anantu, megl. lalt, (la)lant. Pușcariu 54 se gîndește la o derivat directă din latina *illum illum alter; este însă probabil ca această compunere să fie limba română

Definiție sursă: Dicționarul etimologic român

CEL
Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru CEL:
CEL, CEA, cei, cele, adjectiv demonstrativ (antepus), articulat, adjectiv, pronume demonstrativ

I. Adj. demonstrativ (antepus) (popular) (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de vorbitor). Ia în brațe cea căldare.
       • Expresia: Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm.

II. articulat, adjectiv

1. (Precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat) Fruntea ta cea lată. Ștefan cel Mare.

2. (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Cele trei fete. Cel de-al treilea copac.

3. (Urmat de „mai” formează superlativul relativ) Cel mai bun.
♦ (În locuţiune adverbiala) Cel mult = a) maximum; b) în cazul cel mai favorabil, în cazul extrem. Cel puțin = a) minimum; b) măcar, barem.

4. (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Cel bogat.

III. pronume demonstrativ

1. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spațiu sau timp, de vorbitor). Cel de dincolo.
       • (locuțiune substantiv) Cel de sus = Dumnezeu. (popular) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul. (Intră în formarea unui pronume relativ compus).

2. Cel ce = care. [Gen.-dat. singular Celui, celei, gen.-dat. plural celor]

– Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).
Forme diferite ale cuvantului cel: celcea

Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a

cel
Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru cel:
cel, cea pronume și articulat, plural ceĭ, cele; céla, ceĭa, plural ceĭa, celea (despre acel). estoniană Arată persoana saŭ lucru depărtat, în opoz. cu acesta: omu cel(cela sau acela) care trece, cel (saŭ acel) om care trece, omu cela (omu acela e numaĭ în limba scrisă), omu cel bun (saŭ omu bun), cel înțelept (saŭ înțeleptu), Ștefan cel Mare (saŭ Ștefan Marele, ca Mihaĭ Viteazu îld. Mihaĭ cel Viteaz). În unire cu ce, se zice ceĭa ce (fals scris cea ce): porcu adună cocenĭ, ceĭa ce arată că vine ĭarna. vezi ăl.
Forme diferite ale cuvantului cel: celcea floreat!

Definiție sursă: Dicționaru limbii românești

cel
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru cel:
cel2 articulat m. (omul cel bun), genitiv dativ articulat célui (omului celui bun, dar: lui Ioan Vodă cel Cumplit), plural cei (toți cei trei copii); forme cea, genitiv dativ célei, plural céle; genitiv dativ plural m. și forme célor
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat

cel
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru cel:
cel1 (popular) adjectiv pr. antepus m. (cel om), genitiv dativ articulat célui, plural cei; forme cea, genitiv dativ articulat célei, plural céle; genitiv dativ, plural m. și forme célor
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat

cel
Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru cel:
cel adjectiv masculin (antepus), articulat m., genitiv dativ célui, plural cei; forme singular ceá, genitiv dativ célei, plural céle; genitiv dativ m. și forme célor
Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române

cel
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru cel:
cel3 pr. m. (cel de colo), genitiv dativ articulat célui, plural cei; forme cea, genitiv dativ célei, plural céle; genitiv dativ plural m. și forme célor
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat

CEL
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru CEL:
CEL adjectiv, pronume

1. adjectiv acel. (cel om.)

2. adjectiv, pronume (popular) ăl. (cel mai mare.)

Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

CEL
Dicționarul limbii române moderne dă următoarea definitie pentru CEL:
CEL1, CEA pronume demonstrativ vezi cela2.
Forme diferite ale cuvantului cel: celcea

Definiție sursă: Dicționarul limbii române moderne

CEL
Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru CEL:
CEL1, CEA pronume demonstrativ vezi cela2.
Forme diferite ale cuvantului cel: celcea

Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane

cel
Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru cel:
-cel1 vezi celo2
Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a

CEL
Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru CEL:
-CEL vezi celo2.
Definiție sursă: Dicționar de neologisme


CUVINTE APROPIATE DE 'CEL'
ceistceítceiúșceiúțCELcel-de-pe-comoarăcel-din-baltăcél-láltcel-perit

EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL CEL
Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului cel dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii
Cel om.
Cel mai mare.
Cel mai mare.

GRAMATICA cuvântului CEL?
Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului cel.
Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice.
Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul CEL poate fi: substantiv, adjectiv, adverb
  • Partea de vorbire împreună cu genul gramatical prin care se grupează părţile de propoziţie fac ca cuvantul CEL sa indeplinească rolul de: adjectiv masculin,
  • group icon La plural substantivul cel are forma: ceilalți)
  • single icon La singular substantivul CEL are forma: Celui

CUM DESPART ÎN SILABE cel?
Vezi cuvântul cel desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul cel?
[ cel ]
Se pare că cuvântul cel are o silabă

EXPRESII CU CUVÂNTUL CEL
Inţelegi mai uşor cuvântul cel dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe
De obicei cu elipsa lui «mai», în unele construcții fixe Locuţiune adverbiala Cel mult = în cazul cel mai favorabil; în cazul extrem
Cel puțin = admițînd numărul sau măsura cea mai mică; pe puțin socotit, măcar, barem, încalte
Locuțiune cu valoare de numeral ordinal Cel din urmă sau cel mai de pe urmă = ultimul
♦ expresie Cea mai de pe urmă = ultima dorință înainte de moarte
Cea sau ceea lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm
♦ În locuţiune adverbiala Cel mult = a maximum; b în cazul cel mai favorabil, în cazul extrem
Cel puțin = a minimum; b măcar, barem
locuțiune substantiv Cel de sus = Dumnezeu
Popular Cel de pe comoară sau cu coarne = dracul
Cel ce = care

© 2024 qDictionar.com


SINONIME PENTRU CUVÂNTUL CEL

Eşti tare la limba română?

Ce înseamnă expresia: Tratament local?

Apasă click pe răspunsul corect.
corectcorectgresitgreşit
în mare măsură
gryps
tratament care se aplică direct pe locul bolnav
parte a chimiei care studiază nucleul atomului
VEZI RĂSPUNSUL CORECT

Știi care e înțelesul următoarelor expresii?


dex-app