eSursa - Dictionar de sinonimeas



Definiție fin


PROPOZIȚIIEXPRESIISINONIMEANTONIME DIMINUTIVE PLURALGRAMATICĂSILABE
Fin [ fin ]
VEZI SINONIME PENTRU fin PE ESINONIME.COM


Cautăm definiția cuvântului fin în mai multe dicționare

Definițiile pentru fin din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române:
FIN
   
Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru FIN:
FIN1, -Ă, fini, -e, adjectiv

1. Delicat; prin extensie foarte mic, mărunt. Trăsături fine. ▭ În mîna cu încheieturi subțiri și fine ea ține un ulcior. BOGZA, C. O. 284. Ai obosit cu mîna ta cea fină În val de aur părul despletind. EMINESCU, O. IV 380.
       • figurat Coborîm repede în vale, pe lîngă fînețe care ne trimit pe boarea fină miresme calde. SADOVEANU, O. VII 201. O sudoare fină, rece, îi acoperea fruntea. BART, E. 189. Pulberea de diamante cade fină ca o bură. EMINESCU, O. I 142.
♦ (Despre țesături) Foarte subțire (și străveziu). A faclelor lucire, răzbind prin pînza fină, Răsfrîng o dureroasă lumină din lumină. EMINESCU, O. I 96.
       • (Poetic) Timpul... Întinde pe creneluri, pe ziduri și pe porți, Din mușchiul de paragini o fină țesătură. MACEDONSKI, O. I 24.
       • (Adverbial) Obiectul cel mai fin lucrat din cele trei care s-au păstrat din tezaurul de la Conțești. ODOBESCU, S. II 190.

2. De (cea mai) bună calitate. Tutun finanțe ▭ Ai ghete cu nasturi în picioare și pălărie fină-n cap. SLAVICI, O. I 332. Pe cap prinsese un văl sau maramă de o stofă albă și fină, cu două ace, așa încît plutea pe deasupra părului. BOLINTINEANU, O. 437.
♦ (Rar, despre metale) Curat, pur, neamestecat. Argint finanțe Aur finanțe

3. figurat (Despre gînduri, idei) Subtil, ingenios. Drept preot toarce-un greier un gînd fin și obscur. EMINESCU, O. I 69.
♦ (Despre zîmbet) Abia perceptibil. Deprindeau retorica, cu zîmbete fine și gesticulații alese. SADOVEANU, O. VI 411.
♦ (Despre simțuri) Care distinge cele mai subtile nuanțe; foarte sensibil; ager. Gust finanțe Miros finanțe
♦ (Despre oameni) Cu purtări alese.
Forme diferite ale cuvantului fin: fin-Ă

Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane



FIN
Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru FIN:
FIN2 fină (fini, fine)

1) (despre obiecte) Care este foarte mic; cu dimensiuni extrem de reduse.

2) Care denotă multă gingășie; plin de gingășie. Față fină.

3) Care se impune prin grosime foarte mică; foarte subțire (și transparent). Pânză fină.

4) Care se impune prin calitate foarte bună; de calitate superioară. Vin fin.

5) (despre persoane) Care se distinge prin comportament subtil; cu purtări alese; manierat.

6) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă o sensibilitate delicată; caracterizat prin nuanțe subtile. Aluzie fină.

7) (despre simțuri) Care vădește sensibilitate și rafinament; de acuitate puternică. Gust fin.

8) (despre metale) Care este de o mare puritate; foarte pur.

9) Care discerne cele mai subtile relații dintre lucruri; caracterizat prin subtilitate spirituală deosebită. Observație fină. /<fr. fin
Forme diferite ale cuvantului fin: fină

Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române

FIN
Dicționarul onomastic romînesc dă următoarea definitie pentru FIN:
FIN substantiv

I.

1. -a: Fina b., 1492 (Glos).

2. Finic, B. (Met 303) și

– popa (Sd V 536), diminutiv < fin, sau < substantiv finic (smochin).

3. Finuț, Ion, ard.

4. + -iș: Finiș, -el ss.

5. Cu h < f Hină țig. (16 B II 2); Hine, Fătul, mold., 1618 (BCI IV 204).

II. Tema fin- poate fi și de alte origini. A. 1.+ -at ca în similarele Fiiat, Fărtat: Final (AO X 129;16 B VI 339).

2. Cu h < f: Hinat, vlah din Serbia (Arh Ist III 85); -a, baltă (Cat); Hinateștii (ib.); Hinătești substantiv, 1388 (Ț-Rom 46) = Hinotești (16 B I 5), forme ce par a se referi la satul actual Inotești. 3.+ -ov: Hinova insula pe Dunăre. B.

1. +-că: Fincă (17 B I 86); Fiincă, olt. (RI VI 263); Fincu, Ioan (IO 47).

2. + -ciu: Finciu s.

3. conform Finchi, morar (Băl III).

4. -ogea: Finog, țig. (16 B II 277); Finogea, despre (Puc).

Definiție sursă: Dicționar onomastic romînesc

FIN
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru FIN:
FIN adjectiv

1. diafan, străveziu, subțire, transparent, vaporos, (învechit) prevăzător, prevăziu, străvăzător, (figurat) aerian, eterat, eteric, spumos. (Mătase fin.)

2. mărunt. (Nisip fin; sare fin.)

3. ales, selectat, selecționat, sortat, triat, superior. (Un produs fin.)

4. superior. (Ciocolată fin.)

5. sensibil, (ironic) sensibilos. (Un aparat de măsură fin.)

6. delicat, gingaș, grațios, suav, (Moldova și Muntenia) scarandiv, (figurat) dulce. (O fată fin; cu gesturi fin.)

7. ales, distins, rafinat, select, stilat, subtil, (familial) șic, (figurat) subțire. (Un public fin.)

8. ales, delicat, distins, manierat, politicos. (O comportare fin.)

9. rafinat, subtil. (Nuanțe fin.)

Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române



fîn
Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru fîn:
fîn (fînuri), substantiv neutru –

1. Iarbă cosită și uscată. –

2. Plantă, Poa tratensis.

– Istr. fir. latina fēnum (Pușcariu 612; Candrea-Dens., 589; REW 3247; DAR), conform vegl. fin, italiana fieno (sard. fenu), prov. fen, limba franceza foin, spaniolă heno, portugheză (feno).

– derivat fînărie, substantiv feminin (fîneață); fîneață, substantiv feminin (teren pe care crește iarba pentru fîn), cu sufix -eață (după DAR de la un latina *fēnicia); finaț, substantiv feminin (fîneață; fîn), care pare un sing. nou, refăcut de la plural fînețe, al cuvîntului anterior (după Pușcariu 613; Candrea-Dens., 590; DAR și Giuglea, LL, 37, de la un latina *fēnacium); fînos, adjectiv (cu mult fîn). conform afîna.
Forme diferite ale cuvantului fin: fînuri

Definiție sursă: Dicționarul etimologic român

FIN
DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru FIN:
FIN1, -Ă, fini, -e, adjectiv

1. Care este foarte mic; (mic și) delicat, plăcut la aspect, gingaș.
♦ (Despre țesături) Foarte subțire (și străveziu).

2. De (cea mai) bună calitate (în ceea ce privește materialul și execuția).
♦ (Rar; despre metale) Curat, pur, neamestecat.

3. figurat (Despre gânduri, idei) Subtil, ingenios; (despre organe de simț sau simțuri) care percepe cele mai mici nuanțe; ager, sensibil.
♦ (Despre zâmbet) Abia perceptibil.
♦ (Despre oameni) Cu purtări alese.

– Din limba franceza finanțe
Forme diferite ale cuvantului fin: fin-Ă

Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

FIN
Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru FIN:
FIN1, -Ă, fini, -e, adjectiv

1. Care este foarte mic; (mic și) delicat, plăcut la aspect, gingaș.
♦ (Despre țesături) Foarte subțire (și străveziu)

2. De (cea mai) bună calitate (în ce privește materialul și execuția).
♦ (Rar; despre metale) Curat, pur, neamestecat.

3. figurat (Despre idei, gânduri) Subtil, ingenios; (despre organe de simț sau simțuri) care percepe cele mai mici nuanțe; ager, sensibil.
♦ (Despre zâmbet) Abia perceptibil.
♦ (Despre oameni) Cu purtări alese.

– Din limba franceza finanțe
Forme diferite ale cuvantului fin: fin-Ă

Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a

fin
Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru fin:
fin1, fină a [Atestat: ODOBESCU, S. II, 190 / Plural: fini, fine / Etimologie: franceza fin] 1 Care este foarte mic. 2 Delicat. 3 (despre țesături) Foarte subțire (și străverziu). 4 De (cea mai) bună calitate (în ce privește materialul și execuția). 5 (Rar; despre metale) Pur. 6 (Fig; despre gânduri, idei) Subtil. 7 (Fig; despre gânduri, idei) Ingenios. 8 (despre organe de simț sau simțuri) Care percepe cele mai mici nuanțe Și: ager, sensibil. 9 (despre zâmbet) Abia perceptibil. 10 (despre oameni) Manierat. 11 (despre oameni) Elegant.
Forme diferite ale cuvantului fin: fină

Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a

FÎN
Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru FÎN:
FÎN substantiv neutru Iarbă cosită și uscată care se dă ca nutreț vitelor. Să pregătești, cu Mitrea, sania, îi zise Vitoria. S-o umpli cu fîn; să pui ș-un sac de orz pentru cai. SADOVEANU, B. 65. Înfășurat în manta, mă trîntii spre odihnă în fînul moale și adînc. HOGAȘ, M. N. 86. Capra și cu iedul au luat o căpiță de fîn și-au aruncat-o peste dînsul, în groapă. CREANGĂ, P. 33.
       • Expresia: A căuta acul în carul cu fîn vezi acuzativ

Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane

FIN
Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru FIN:
FIN2, -Ă, fini, -e, substantiv masculin și forme Persoană botezată sau cununată, considerată în raport cu nașii săi. Finii erau aproape toți mai săraci decît nașul. PAS, Z. I 175. Iar fina noastră llinca stă la vatră pe cînd scriem această carte. SADOVEANU, N. P. 279. La botez, ciobanul dărui finului său o oaie fătătoare. ISPIRESCU, L. 208.
Forme diferite ale cuvantului fin: fin-Ă

Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane

fin
Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru fin:
fin (fínă), adjectiv

– Delicat, gingaș, rafinat, mărunt, pur.

– Mr. finanțe It. fino, probabil prin filieră orientală (conform limba neogreacă φίνος, limba turcă fino, limba sârbă fin), și în parte din limba franceza finanțe

– derivat finețe, substantiv feminin (rafinament, delicatețe), format de la limba franceza finesse, pe baza paralelismului tristețe-tristesse.
Forme diferite ale cuvantului fin: fínă

Definiție sursă: Dicționarul etimologic român

fin
Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru fin:


2) *fin, -ă adjectiv (în franceză fin, italiana fino, despre germana fin, ngerm. fein). Supțire: fir fin, ploaĭe fină. figurat Excelent: vin finanțe Delicat: gust finanțe Pur: aur finanțe Nobil, distins: fizionomie fină. Șiret, abil: acest om e foarte finanțe Ascuțit, sensibil: miros, pipăit, auz finanțe În mod finanțe
Forme diferite ale cuvantului fin: fin-ă Țara mold

Definiție sursă: Dicționaru limbii românești

fin
Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru fin:
fin2 substantiv masculin [Atestat: MOXA 387/35 / V: (înv) fiin (reg) hin / Plural: -i / Etimologie: moștenit din latinescul *filianus] 1 Bărbat considerat în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). 2 (îe) A se sătura finul de nașul A bate tare (pe cineva). 3 (Reg; îe) A face (pe cineva) hin A bate (pe cineva).
Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a

fin
Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru fin:
fin a.

1. subțire: fir fin, talie fină;

2. de formă delicată: trăsuri fine;

3. căutat pentru excelența-i: piatră fină, vin fin;

4. fără aliaj: aur fin;

5. subtil, ingenios: un gând fin și obscur EM.;

6. abil, șiret: spirit finanțe

Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

FIN
Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru FIN:
FIN, -Ă adjectiv

1. subțire, delicat.
       • mărunt.
       • curat, pur; neamestecat.

2. foarte sensibil, delicat.

3. (despre oameni) manierat, elegant, bine crescut.

4. (figurat; despre gânduri, idei) subtil, ingenios; isteț. (< limba franceza fin)
Forme diferite ale cuvantului fin: fin-Ă

Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme

FIN
Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru FIN:
FIN, -Ă adjectiv

1. Subțire, delicat.
♦ Mărunt.
♦ Curat, pur; neamestecat.

2. Foarte sensibil, delicat.
♦ Manierat, elegant, binecrescut.
♦ Subtil, ingenios; isteț, dibaci, șiret. [< limba franceza fin, italiana fino].
Forme diferite ale cuvantului fin: fin-Ă

Definiție sursă: Dicționar de neologisme

fin
Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru fin:


1) fin, -ă substantiv (latina *filianus, despre filius, fiŭ, de unde și albaneză fiján. despre limba română vine rut. fyin, fyna, fyiyna). Cel botezat în raport cu nașu luĭ. Cel cununat în raport cu nuniĭ luĭ.
Forme diferite ale cuvantului fin: fin-ă Țara mold

Definiție sursă: Dicționaru limbii românești

fîn
Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru fîn:
fîn n., plural urĭ (latina fênum; italiana fieno, pv. cat. fe, limba franceza foin, spaniolă heno). Ĭarbă cosită și uscată care servește ca nutreț vitelor. Fînu cămileĭ, roșătea. vezi pălciană.
Definiție sursă: Dicționaru limbii românești

FIN
Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru FIN:
FIN1 fină (fini, fine) m. și forme (în ritualul creștin) Persoană privită în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). /<lat. filianus
Forme diferite ale cuvantului fin: fină fini

Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române

FIN
Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru FIN:
FIN2, -Ă, fini, -e, substantiv masculin și forme Persoană considerată în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie).

– latina *filianus.
Forme diferite ale cuvantului fin: fin-Ă

Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a

FIN
DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru FIN:
FIN2, -Ă, fini, -e, substantiv masculin și forme Persoană considerată în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie).

– latina *filianus.
Forme diferite ale cuvantului fin: fin-Ă

Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

fin
Dicționarul de argou al limbii române dă următoarea definitie pentru fin:
fin, fini substantiv masculin (argoul lumii interlope) victimă (a unui hoț, bătăuș, escroc, cartofor etc.).
Definiție sursă: Dicționar de argou al limbii române

fin
Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru fin:
fin m. cel botezat, în raport cu nașii săi. [latina *FILIANUS (din FILIUS)].
Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

FIN
Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru FIN:
FIN adjectiv verbal binecrescut, civilizat, manierat, politicos.
Definiție sursă: Dicționar de sinonime

fin
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru fin:
fin adjectiv verbal BINECRESCUT. CIVILIZAT. MANIERAT. POLITICOS.
Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

fin
Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru fin:
fin adjectiv masculin, plural fini; forme singular fínă, plural fíne
Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române

fin
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru fin:
fin1 adjectiv masculin, plural fini; forme fínă, plural fíne
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat

fîn
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru fîn:
fîn substantiv verbal FIRUȚĂ. ȘOVAR-DE-MUNTE.
Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

Fin
Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru Fin:
Fin ≠ grosolan, vulgar
Definiție sursă: Dicționar de antonime

fin
Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru fin:
fin substantiv masculin, plural fini
Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române

fin
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru fin:
fin2 substantiv masculin, plural fini
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat


CUVINTE APROPIATE DE 'FIN'
fimeieFIMÍCOLFIMÓZĂFimuFINfínăFINÁLfinálăfinalis

EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL fin
Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului fin dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii
FIN2 fină fini, fine 1 despre obiecte Care este foarte mic; cu dimensiuni extrem de reduse.
Față fină.
Pânză fină.
Vin fin.
Aluzie fină.
Gust fin.
Observație fină.
Mătase fin.
Nisip fin; sare fin.
Un produs fin.
Ciocolată fin.
Un aparat de măsură fin.
O fată fin; cu gesturi fin.
Un public fin.
O comportare fin.
Nuanțe fin.
Fin1, fină a [Atestat: ODOBESCU, S.
II, 190 / Plural: fini, fine / Etimologie: franceza fin] 1 Care este foarte mic.
2 îe A se sătura finul de nașul A bate tare pe cineva.
Nisip fin; sare fin.
Nuanțe fin.
FIN1 fină fini, fine m.

GRAMATICA cuvântului fin?
Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului fin.
Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice.
Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul fin poate fi: substantiv, adjectiv,
  • Partea de vorbire împreună cu genul gramatical prin care se grupează părţile de propoziţie fac ca cuvantul fin sa indeplinească rolul de: substantiv feminin, substantiv masculin, substantiv neutru, adjectiv masculin,
  • Formarea singularului şi pluralului substantivului se face prin adăugarea numeralelor un / două
  • group icon La plural substantivul fîn are forma: fînețe
    VEZI PLURALUL pentru fin la mai multe forme împreună cu EXERCIȚII

CUM DESPART ÎN SILABE fin?
Vezi cuvântul fin desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul fin?
[ fin ]
Se pare că cuvântul fin are o silabă

EXPRESII CU CUVÂNTUL fin
Inţelegi mai uşor cuvântul fin dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe
; Hinătești substantiv, 1388 Ț-Rom 46 = Hinotești 16 B I 5, forme ce par a se referi la satul actual Inotești



© 2023 qDictionar.com


SINONIME PENTRU CUVÂNTUL fin

Eşti tare la limba română?

Ce înseamnă expresia: A lega sau a strânge băierile de la pungă sau pungii?

Apasă click pe răspunsul corect.
corectgreşit
atenție distributivă
treptat-treptat, unul după altul
a face economii, a deveni mai econom
arbore înalt, cu scoarță groasă, negricioasă, cu lemn rezistent, greu și elastic, folosit în industria casnică ulmus carpinifolia
VEZI RĂSPUNSUL CORECT










Știi care e înțelesul următoarelor expresii?