eSursa - Dictionar de sinonimeas



Definiție gura


PROPOZIȚIIEXPRESIISINONIME DIMINUTIVE PLURALGRAMATICĂSILABE
Gură [ gu-ră ]
VEZI SINONIME PENTRU gură PE ESINONIME.COM


Cautăm definiția cuvântului gura în mai multe dicționare

Definițiile pentru gura din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române:
GURĂ
   
Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru GURĂ:
GÚRĂ, guri, substantiv feminin

I.

1. Cavitatea din partea anterioară și inferioară a capului oamenilor (mărginită în față de dinți și buze, iar în partea de dinapoi de începutul gîtului); (prin restricție) buzele și deschizătura dintre ele. Toți, ascunși care prin tufiș, care prin șanțul de lîngă drum, stau ca chinuiți de friguri, cu gura crăpată și cu urechile ațintite spre zgomotul de tropot de cai. BUJOR, S. 152. Le-am lăsat și eu pe fete să rîdă, pînă li s-a duce gura la ureche. CREANGĂ, A. 67. Mîndra mea de mîndră mare Nici un dinte-n gură n-are. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 440.
       • (Poetic) Pe deasupra culmilor, o puzderie de vipere lichide aleargă printre stînci, mușcîndu-le cu furie și sfărîmîndu-și gura în muchiile lor de cremene. BOGZA, C. O. 63.
       • Locuţiune adverbiala Gură-n gură = foarte aproape unul de altul. Mama-mi dă învățătură Cum se țese-o pînzătură, Nu cum stau cei dragi de vorbă Gură-n gură. COȘBUC, P. II 103.
       • Expresia: A fi cu sufletul la gură = a) a fi cu răsuflarea tăiată (de emoție sau de oboseală); b) a fi aproape de moarte. A vorbi cu sufletul la gură = a vorbi gîfîind, cu vocea întretăiată (de emoție sau de oboseală). A avea (sau a-i fi cuiva) gura amară (sau rea) sau a avea fiere în gură = a simți un gust amar. Asuda noaptea, și dimineața se scula obosit, indispus, buimac și cu gura rea. VLAHUȚĂ, O. A. I 90. A i se usca (cuiva) gura = a avea o senzație puternică de sete. A uita de la mînă pînă la gură = a uita repede, a fi uituc. Parcă se bat lupii (sau calicii) la gura lui, se spune de cineva care mănîncă cu lăcomie sau vorbește mult și repede. Prinde mutul limbă, de jparcă i se bat calicii la gură ca la pomană. SADOVEANU, N. forme 104. Începu iarăși a mînca, de părea că se bat lupii la gura lui. ISPIRESCU, L. 216. Ce limbă grăiești, că parcă se bat calicii în gura d-tale. ALECSANDRI, T. 705. A căsca gura vezi căsca.
♦ Cavitatea din partea anterioară (și inferioară) a capului animalelor; (la mamifere, pești etc.) bot; (la păsări) cioc, plisc. Îi ieși înainte balaurul plesnind din coadă și încolăcindu-se; din gurile lui ieșea văpaiă de foc. ISPIRESCU, L. 18. Fiul craiului, punîndu-i [calului] zăbala în gură, încalecă. CREANGĂ, O. A. 226. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci. EMINESCU, O. I 87. Calul de dar nu se caută în gură. NEGRUZZI, S. I 249.
       • Expresia: A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea, a pieri fără nici o urmă, ca și cum nici n-ar fi existat. Boișorii mei s-au dus ca pe gura lupului. CREANGĂ, O. A. 150. A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului = a (se) salva ca prin minune, în ultimul moment, cînd orice scăpare părea peste putință. A țipa (sau a striga) ca din (sau, mai rar, ca în) gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit. Flăcăul țipa ca în gură de șarpe. PREDA, Î. 186. A se zvîrcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cumplit, cu desperare. S-a zvîrcolit ca în gură de șarpe... a luptat cu moartea zile negre, zile lungi. DELAVRANCEA, S. 19. (Despre cai) A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în gură = a fi simțitor (sau nesimțitor), a se supune ușor (sau greu) la mișcările ce i se fac cu frîul.
       • Compuse: cerul-gurii vezi cer2; gură-căscată = gură-cască; gură-de-lup = a) defect congenital de conformație a feței omului, constînd dintr-o fisură bilaterală la buza și gingia superioară și în cerul gurii; b) (marină) ochi dublu al unei parîme, prin care aceasta se prinde de cîrligul unei remorci ori al unei macarale, sau prin care se agață de o bară; c) (tehnică) unealtă specială cu care se poate îndoi tabla groasă; (botanică) gura-leului = plantă erbacee cu florile de diferite culori, asemănătoare cu o gură deschisă, care se cască dacă le apeși la bază (Antirrhinum amjus). Iată iasomie, gura-leului. NEGRUZZI, S. I 101; gura-lupului = plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina dreaptă și ramificată, cu frunzele ovale alungite și cu florile vinete-violete (Scutellaria altissima).

2. (Considerat ca organ al alimentării) Ridicarea poporului nu înseamnă numai bucate mai multe pentru gură și haine mai multe pentru trup. Înseamnă și învățătură mai multă. vezi limba română iulie 1953, 139. Fiul craiului... dă [spînului plosca] și spînul, cum o pune la gură, pe loc o și ia oțărîndu-se și varsă toată apa dintr-însa. CREANGĂ, P. 204.
       • Expresia: A pune (sau a băga, a lua) ceva în gură = a mînca. A tratat-o cu cafea cu lapte la Fialcowski, că nu pusese femeia nimic în gură de trei zile. CARAGIALE, P. 21. Bucatele le-au făcut afumate, arse și sleite, de nu mai era de chip să le poată lua cineva în gură. CREANGĂ, P. 292. A-și da (sau a-și lua) bucățica de la gură vezi bucățică. A(-i sau a i se) face (cuiva) gura pungă = a avea senzația că i se strînge gura, din cauza unor mîncări sau băuturi prea acre (în special a fructelor crude). Niște roade negre ca alunele de mari și care, cînd le mînînci, îți face gura pungă. ȘEZ. III

13. Vin de la Valea Lungă, (Cînd beți, faceți gura pungă!). TEODORESCU, P. P. 171. A da (cuiva) mură-n gură = a-i da cuiva totul de-a gata, fără nici o osteneală din partea lui. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) vezi apă. De-ale gurii = (lucruri de) mîncare. Trebuia de-ale gurii purcarului în baltă, pentru că nu-i putură da din destul pînă a nu începe să curgă sloii. SANDU-ALDEA, U. P. 118. Într-o clipă masa e plină cu de-ale gurii. VLAHUȚĂ, O. A. 97.
♦ Cantitate de alimente sau de băutură cît încape în gură; îmbucătură, sorbitură, înghițitură. Ciutură, coboară încă, Dă-mi să beau o gură. PORUMBACU, P. 69. Începe a purta caii încolo și încoace, și numai iaca slăbătura cea de cal iar se răpede și apucă o gură de jăratic. CREANGĂ, P. 195. Pe la mese se zăreau... oameni cu părul în dezordine... trăgînd din cînd în cînd cu sorbituri zgomotoase cîte-o gură din cafeaua și berea ce li sta dinainte. EMINESCU, N. 37.
       • Expresia: Nici o gură de apă = nici cea mai mică cantitate; nimic. Eu știu de la tata o vorbă: să nu rămîi dator nici o gură de apă. POPA, vezi 79.
♦ Membru de familie care trebuie hrănit; suflet. Cu ce să potolesc eu opt guri și cu a plăviței nouă? DELAVRANCEA, vezi vezi 137. Așa pețitorul începu să spuie la părinții fetei, cereri să propuie, Spuse pentru june că este cu stare, Cu două guri însă. PANN, P. vezi I 164.

3. (Considerat ca organ al vorbirii) Lucru negîndit, dragul tatei, să aud așa vorbe tocmai din gura ta. CREANGĂ, P. 193. De din vale de Rovine, Grăim, doamnă, cătră tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe. EMINESCU, O. I 149. Dar n-avem gură să țipăm? ALECSANDRI, T. I 240. Dar cea Mioriță Cu lînă plăviță, De trei zile-ncoace Gura nu-i mai tace. id. P. P.

1. Gura păcătosului adevăr grăiește, se zice cînd cineva care e vinovat se trădează singur.
       • figurat Lucrările literare în care sînt puse învățături morale în gura unor persoane, cu scop de a le propovădui, sînt cît se poate de neartistice. GHEREA, ST. Hristos II 68.
       • Locuţiune adverbiala Cu jumătate (de) gură sau cu gura pe jumătate vezi jumătate.
       • Expresia: A-i fi (cuiva) gura de aur (sau aurită) sau a avea gură de aur vezi aur, aurit. A tăcea din gură = a nu mai vorbi, a nu mai spune nimic. Tăcu din gură și înghiți rușinea. ISPIRESCU, L. 36. (Cu ton amenințător, în construcții cu «a tăcea» sau cu alte verbe la imperativ) Ține-ți gura! Să nu-ți aud gura! Să nu mai scoți o vorbă din gură! ▭ Ia tacă-ți gura, măi Gerilă. CREANGĂ, P. 252. Tacă-vă gura, mojicilor. ALECSANDRI, T. I 170. A închide (sau a astupa) (cuiva) gura = a face (pe cineva) să nu mai vorbească, să nu mai spună (sau să ceară) nimic, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor cuiva. A lua (cuiva) vorba din gură = a) a spune tocmai ce voia să zică altul; b) a întrerupe pe cineva, nelăsîndu-l să termine ce avea de spus. Moșneagul voi să mai zică ceva, dar Lina îi luă vorba din gură. DUNĂREANU, CH. 16. Nu-i deteră răgaz, căci îi luau vorba din gură. ISPIRESCU, L. 36. Mămuca, le luă cea mai tînără vorba din gură... nu face bine ce face. CREANGĂ, P.

14. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească, a o lăsa mai domol. Cînd am auzit eu de tata, pe loc mi s-a muiet gura. CREANGĂ, A. 58. A-și strica (sau răci, rupe, bate) gura degeaba = a vorbi fără nici un folos, fără a fi ascultat. A-l lua pe cineva gura pe dinainte (sau înainte) sau a-l scăpa (pe cineva) gura = a se destăinui fără voie, a spune ceva fără să fi verb reflexiv:ut și de care pe urmă îi pare rău. M-o luat gura înainte. ALECSANDRI, T. 511. S-ar cuveni să mărturisesc... că m-a luat gura pe dinainte. NEGRUZZI, S. I 263. A avea gura (sau a fi gură) spartă = a divulga secretele, a fi indiscret, a nu putea ține o taină. A fi cu gura mare = a fi certăreț. Soacra nu trebuie să fie cu gura mare și să tot cîrtească de toate cele. CREANGĂ, P.

4. A fi slobod la gură = a spune tot ce gîndești (uneori chiar lucruri urîte) fără sfială. A avea gură = (mai ales în construcții negative) a se împotrivi cu vorba, a-și apăra cu tărie punctul de vedere. A avea o gură cît o șură = a vorbi mult și tare, zgomotos. A avea (sau a-și pune) lacăt la gură vezi lacăt. A-și păzi gura = a-și impune tăcere, a fi precaut în răspunsuri. Mai bine păziți-vă gura! CREANGĂ, P. 82. A(-i tot) da din gură (sau cu gura) sau a-i umbla (sau a-i merge, a-i toca) cuiva gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca pupăza) = a vorbi într-una, repede și fără întreruperi; a flecări, a fi limbut sau gureș. Spînului îi mergea gura ca pupăza. CREANGĂ, P. 230. Dați din gură, măi feciori, Nu ședeți ca-n șezători. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 400. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) ține seamă de ceea ce spune cineva, a (nu) te lua după altul, a (nu) crede pe altul. Nu verb reflexiv:ea să mă asculte... și tare-s supărat că nu verb reflexiv:ea să se uite în gura mea. REBREANU,

I. 26. A fi bun de gură = a fi vorbăreț, a pleda bine o cauză. Moș Lupule, ia spune matale conașului că ești mai bun de gură și mai bătrîn. REBREANU, R. II

12. Cum era ea femeie deșteaptă și bună de gură, a pus iute-iute lucrurile la cale. VLAHUȚĂ, O. A. 348. Nu fi bun de gură. NEGRUZZI, S, I 247. A fi rău de gură (sau gură rea) = a vorbi pe alții de rău, a fi intrigant, a bîrfi. Să nu fii rău de gură, c-apoi mi-i să nu mă scoți din sărite! CREANGĂ, P. 152. E numai gura de el = promite, dar nu se ține de cuvînt; se laudă cu multe, dar nu le face. Îmi umblă vorba prin gură = nu găsesc cuvîntul potrivit. (Despre vorbe, povestiri, cîntece etc.) A purta (sau a trece, a umbla) din gură-n gură = a transmite (sau a fi transmis) de la om la om, de la unul la altul. Din gură-n gură-acum Umblă doina cea pribeagă, Iară azi o cîntă toți, De răsună țara-ntreagă! IOSIF, vezi 114. Al meu nume o să-l poarte Secolii din gură-n gură. EMINESCU, O. I 133. Mers-au vestea-n lume, trecînd din gură-n gură. ALECSANDRI, P. III 311. (Rar) A se înțelege gură în gură = a se învoi printr-o înțelegere directă, de la om la om. Ori trimite sol la scaunul domniei-mele un boier credincios, sau să binevoiască măria-ta să ne înțelegem gură în gură. ISPIRESCU, M. vezi

11.
♦ Ceea ce se vorbește; ceea ce spune cineva; vorbă, spusă, cuvînt, mărturisire, declarație. Mîndră maic-am mai avut! Copil mîndru m-a făcut! M-a băiat cu flori de munte, Toți gura să mi-o asculte. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 362.
       • Expresia: Gura lumii = vorbe, critici, bîrfeli, intrigi care trec din gură-n gură. Ca să scape de gura lumii, acestei pricinuitoare de atîte nenorociri... ascultă mincinoasele propuneri ce îi făcu Iancu că o va lua de soție. NEGRUZZI, S. I 25. Apa, vîntu și gura lumii n-o poți opri. ȘEZ. I 220. Foaie verde lobodă, Gura lumii-i slobodă. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoană care duce) vorbe; (persoană care face) intrigi care trec din gură în gură. A intra în gura lumii (sau a satului) = a ajunge să-i fie faptele cunoscute și osîndite de semeni; a fi vorbit de rău, a fi bîrfit. Fetelor, a zis ea, o să intrați în gura satului. Mare rușine! SADOVEANU, M. C. 77. A te lua după gura (cuiva) = a lucra după vorba sau sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a sta de cineva voind a-l convinge cu vorba; a fi insistent. Și atîta s-au pus cu gura pe el, ca cioarele, pînă în cele din urmă le spuse feciorul verde... să nu se cerce în zădar a-l însura. RETEGANUL, P. III 32. A se pune în gură cu cineva = a contrazice pe cineva, a răspunde la mustrări, la ocări.
♦ Glas (de om sau de pasăre). Numai gura lui se aude în toate părțile. CREANGĂ, P. 252. Primăvara cînd înfrunde, Gura cucului s-aude. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 27.
       • Expresia: Nu i se aude gura, se zice despre cel care vorbește puțin, care e tăcut. Eu lucrez toată ziua și nimeni nu-mi aude gura. CREANGĂ, O. A. 288. A striga (a răcni sau a țipa) cît te ia (sau te ține) gura (sau în gura mare) = a striga (sau a țipa) cît te ajută vocea, din răsputeri, cu glasul ridicat. Răcneam în gura mare ca un disperat. SADOVEANU, O. VI 195. Vede o dihanie de om, care se pîrpîlea pe lîngă un foc de douăzeci și patru de stînjeni de lemne și tot atunci striga, cît îl lua gura, că moare de frig. CREANGĂ, P. 239. Norodul începuse a se cățăra pe ziduri, de unde striga în gura mare: Să ne deie pre Moțoc! Capul lui Moțoc verb reflexiv:em! NEGRUZZI, S. I 155.
♦ figurat Capacitatea de a vorbi; grai. (În interpretări superstițioase) Ielele i-au luat gura și picioarele. CREANGĂ, P.

15. (Glumeț, despre lucruri necuvîntătoare) Am găsit și secure, și frînghie, și sfredel, și tot ce-mi trebuie.

– Unde, moș Nichifor?

– Ia pe sub buclucurile d-tale. Numai n-au avut gură să răspundă. CREANGĂ, P. 134.
       • Expresia: A nu avea gură (să răspunzi sau să spui ceva) = a nu avea putința, curajul, îndrăzneala (de a mai răspunde ceva), a i se lua cuiva posibilitatea de a mai zice ceva. Și n-avea gură romînul să zică ceva. ISPIRESCU, M. vezi

14.
♦ Gălăgie, zgomot, țipăt, ceartă. Ce-i pe drum atîta gură?

– Nu-i nimic. Copii ștrengari. COȘBUC, P. I 227. Ivan... ieșind afară, începe a face un tărăboi, de s-a sculat toată ograda în gura lui. CREANGĂ, P. 304. [Boala] produce o durere așa de mare, că cel bolnav numai o gură ține. ȘEZ. I 252.
       • Expresia: A face gură (mare sau largă) = a face gălăgie, a vocifera, a protesta. Copiii... Gură fac ca roata morii. COȘBUC, P. I 224. Rostitorii de palavre nu prea facă mare gură. BELDICEANU, P. 119. Vinovatul mai mare gură face. PANN, P. vezi II 80. Toți strig și fac gură largă. ALECSANDRI, P. P. 278. A se lua în (sau de) gură (cu cineva) = a se apuca de ceartă. A sta (sau a sări, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa, a ocărî pe cineva. A(-i) da (cuiva) o gură = a) a se răsti la cineva, a certa, a mustra pe cineva. Verdeș-Împărat chemă slujitorii și le dete o gură de or pomeni-o. ISPIRESCU, L. 44. Auzind atuncea pre pristav strigînd, Ș-împrejur copii de foame plîngînd, Le dete o gură să tacă din plîns, Să-nțeleagă: lumea pentru ce s-a strîns. PANN, P. vezi I 31; b) a înștiința (pe cineva), a-i comunica, a-i striga. Dă-i o gură vecinului, să vină pînă la noi. ▭ Către școlari dete gură și să-l tragă [din fîntînă] le strigă. PANN, N. H.

4. A da gură la cîini = a striga la cîini ca să tacă.
♦ (Personificat) Cel care vorbește sau spune ceva. Asta nu e puțin, cînd o zice o gură indiferentă. NEGRUZZI, S. I 65.
       • Expresia: Gurile rele = bîrfitorii. Gurile rele șopteau la ureche o sumă de infamii pe socoteala ei. BART, E. 150.

4. (Considerat ca organ al cîntării) Și cîntă și codrul și vîntul Și-o mie de guri. COȘBUC, P. II

9. Au și început... să cînte din gură. CARAGIALE, O. III 72.

5. Buze. Două guri care se cată de mult să-și dea o sărutare. ANGHEL, Î. G. 37. El în brațe prinde fata, peste față i se-nclină, Pune gura lui fierbinte pe-a ei buze ce suspină. EMINESCU, O. I 79.
♦ Sărut, sărutare. Să-mi dai O gură, numai una. EMINESCU, O. I 174. Foaie verde de secară, Bună-i gura de la vară: Nici îi dulce, nici sălcie, Fără cum îmi place mie. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 401.

II. (Prin analogie)

1. Deschizătura unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră sau se introduce ceva, prin care se stabilește o comunicație. a) (La vase, recipiente etc.) Apucă sacul de gură. DUMITRIU, N. 89. A întors căldarea cu gura în jos. PREDA, Î. 158. Leagă turbinca strîns la gură. CREANGĂ, P. 303. [Budîiul este] un vas de lemn mai strîmt la fund și mai larg la gură, în care se strecoară laptele. ȘEZ. II 151. b) (La veșminte sau la obiecte asemănătoare) Luîndu-și pălăria din cap, o pune pe iarbă la pămînt, cu gura-n sus. CREANGĂ, P. 238.
       • Gura cămășii = deschizătura de la gît și de la piept a cămășii, prin care intră capul cînd o îmbraci. Feciorul nu ieși din hotărîrea maică-sa, nunta se făcu și baba își luă cămeșa de soacră; ba încă netăiată la gură. CREANGĂ, P.

4. Gură de ham vezi ham. c) (La o încăpere, la o groapă, la o peșteră etc.) Gură de canal. ▭ La fiece gură de mină, Rîde poemul zorilor de lumină! DEȘLIU, G. 19. Din gura podului, din umbra neagră, o privi deodată un pui cenușiu de mîță, cu ochi rotunzi. SADOVEANU, B. 31. La gura sobii era un morman de scrum de hîrtie. DELAVRANCEA, T. 197. Pe gura ocnei se cobora, cu o funie pe scripete, o roată în care ședea un om. BOLINTINEANU, O. 432. d) (La intrarea într-un ținut, într-o regiune) Pînă la asfințitul soarelui, ajungem la gura Bicazului. SADOVEANU, B. 115. Intrai pe subt poala pădurii in gura potecii. HOGAȘ, M. N. 72. În gura văii, lîngă pod, Boierii stau cu frică. COȘBUC, P. I 195. Trebuie să fii la Paicu, în gura Bărăganului, sau la Cornățele, în miezul lui, ca să găsești cîte o mică dumbravă de vechi tufani. ODOBESCU, S. III 16.
       • Gură de rai vezi rai. e) (La intrarea într-o stradă, într-o piață) Acum stătea aici la bunicul nevesti-si, care-l ajutase să-și dureze un mic cuptor de pîine pe gura Oborului. CAMIL PETRESCU, O. II 94. Plimbîndu-se pînă la gura uliței din dos, se întoarse iar înapoi. REBREANU,

I. 38. f) (La locul de îmbucare a unui obiect) Gura roții. Gura tejghelei.
       • Expresia: A lega gura pînzei = a înnoda capetele firelor de urzeală (ultima operație înainte de a începe țesutul); a începe țesutul; figurat a începe să prindă cheag, a se înstări. Marioara legase abia pe la toacă gură la pînză, căci o întîrziase mult înnăvăditul. SANDU-ALDEA, despre N. 217. Se cotorosise de sărăcie. Acum... începu și el a lega gura pînzei. ISPIRESCU, L. 209. A prins pînza gură = s-a făcut începutul.

2. Deschizătură prin care iese sau se varsă ceva. a) Locul de vărsare al unei ape. Viteza șalupei nu scăzu decît la gura fluviului. BART, E. 110. A doua zi ne scoborîm în Răpciuni și ținem în sus drumul de șleau, ce se așterne pe malul drept al Bistriței pînă la gura Bistricioarei. VLAHUȚĂ, O. A. II 159. La gura Siretului... Ian, mări, că s-a ivit Un caic lung, poleit. ALECSANDRI, P. P. 134. b) figurat (În expresie) Gura vîntului = loc prin care suflă mereu vîntul. Vă duceți în gura vîntului. ALECSANDRI, P. P.

10. c) Deschizătură la capătul unei arme de foc, al unei conducte, al unui jgheab etc. Căderea apei se face de la o înălțime de 37 metri, pe 48 de guri uriașe. SAHIA, U.R.S.S. 81.
       • Gură de apă = instalație care cuprinde în principal un robinet de apă și care servește pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție. Gură de incendiu = gură de apă la care se poate monta un furtun sau o țeavă specială pentru luarea apei sub presiune, în caz de incendiu. Gură de foc = nume care se dă unei arme de foc grele (tun, obuzier etc.) care aruncă proiectilele prin expansiunea gazelor (produse în urma arderii încărcăturii de azvîrlire). (expresie) A Se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un pericol foarte mare. d) Deschizătură (la moară, la horn, la cratere etc.) prin care iese conținutul din interior.

3. (Regional) Partea ascuțită a unui obiect tăios; ascuțiș, tăiș. Gura coasei. ▭ De sub poala sumanului îi lucea ușor gura toporului. CAMILAR, TEM. 85.

Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane


Ce inseamna expresia      Ce inseamna?

GURĂ
Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru GURĂ:
GÚRĂ, guri, substantiv feminin

I.

1. Cavitate din partea anterioară (și inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele și deschizătura dintre ele; buze.
       • Locuţiune adverbiala Gură-n gură = foarte aproape unul de celălalt.
       • Expresia: A(-i) da (cuiva) o gură = a săruta (pe cineva). Cu sufletul la gură = a) abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mână până la gură = a uita repede, a fi uituc. Parcă se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care mănâncă lacom sau vorbește repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea. A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A țipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit. A se zvârcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gură = (despre cai) a se supune ușor (sau greu) la mișcările ce i se fac cu frâul.
       • Compuse: gură-cască (sau -căscată) = persoană care-și pierde verb reflexiv:emea în zadar sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil; persoană care stă absentă, care nu înțelege ce i se spune; gură-de-lup = a) defect congenital de conformație a feței omului, constând dintr-o despicătură la buza și la gingia superioară și în cerul-gurii, și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealtă cu care se îndoaie tabla groasă; gura-leului = plantă erbacee ornamentală cu flori de diverse culori, asemănătoare cu o gură (I

1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = plantă erbacee cu flori vinete-violete, având o margine albă sau gălbuie (Scutellaria altissima).
♦ Sărutare, sărut.

2. Gura (I

1) considerată ca organ cu care cineva se hrănește.
       • Expresia: A pune (sau a lua, a băga) ceva în gură = a mânca (puțin). A i se face gura pungă = a avea o senzație de astringență din cauza unor alimente acre introduse în gură. A da (cuiva) mură-n gură = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fără să facă cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare.
♦ Îmbucătură, sorbitură, înghițitură.
       • Expresia: Nici o gură de apă = nimic.
♦ Membru de familie care trebuie hrănit.

3. Gura (I

1) considerată ca organ al vorbirii; cloanță.
       • Expresia: A tăcea din gură = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva să nu mai vorbească, a pune pe cineva în situația de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gură = a) a spune tocmai ceea ce voia să zică altul în clipa respectivă; b) a întrerupe pe cineva când vorbește. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească; a schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scăpa gura = a destăinui ceva fără voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit să spună. A avea gura (sau a fi gură) spartă = a nu putea ține un secret, a dezvălui orice secret. A fi slobod la gură = a vorbi mult și fără sfială, depășind uneori limitele bunei-cuviințe. A fi cu gura mare = a fi certăreț. A avea o gură cât o șură = a vorbi mult și tare. A-și păzi (sau ține etc.) gura = a-și impune tăcere; a fi prudent în tot ce vorbește. A(-i tot) da din gură (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca o pupăză) = a vorbi repede și fără întrerupere; a flecări. A fi bun de gură = (adesea peiorativ) a vorbi mult și cu ușurință, a se pricepe să-și pledeze cauza, să convingă. A fi rău de gură (sau gură rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rău, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) ține seamă de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumătate de gură (sau cu gura jumătate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotărât, fără convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se ține de cuvânt, sau care se laudă cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gură = a nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l găsi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gură în gură = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generație în generație.
       • Compus: gură-spartă = om flecar, limbut, care nu poate ține un secret.
♦ Ceea ce spune cineva; vorbă, spusă, mărturisire.
       • Expresia: Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoană care născocește) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge să fie vorbit de rău. A te lua după gura cuiva = a acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lângă cineva pentru a-l convinge să facă un lucru; a cicăli pe cineva.
♦ Glas, grai.
       • Expresia: Nu i se aude gura, se zice despre un om tăcut, liniștit, potolit. Cât îl ține (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din răsputeri. A nu avea gură (să răspunzi sau să spui ceva) = a nu avea putința sau curajul (de a mai răspunde sau de a mai spune ceva).
♦ Gălăgie, țipăt, ceartă.
       • locuțiune verbala A sta (sau a sări, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se răsti la cineva.
       • Expresia: A da gură la câini = a striga la câini să nu mai latre.
♦ (Personificat) Cel care vorbește; vorbitor.
       • Expresia: Gurile rele = bârfitorii.

4. Gura (I

1) considerată ca organ al cântării.

II. Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc. Gura vasului. Gura cămășii. Gură de canal. Gura fluviului.
       • Gură de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept și din cea care se petrece pe după gâtul calului. Gură de apă = instalație care servește pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție. Gură de incendiu = gură de apă la care se montează un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gură de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gură artificială = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane.
       • Expresia: A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări. A prins pânza gură = s-a făcut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol.

– latina gula „gâtlej, gât”.

Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a

GURĂ
Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru GURĂ:
GÚRĂ gurai forme

1) (la oameni) Cavitate în partea inferioară a feței, delimitată de buze. * gura-cască a) calificativ dat unei persoane care pierde verb reflexiv:emea, manifestând interes pentru toate nimicurile; b) calificativ dat unei persoane care stă nedumerită, neînțelegând ce i se spune; c) calificativ dat unei persoane nepăsătoare și distrate. gura-de-lup defect congenital al feței omului, constând dintr-o fisură la buza și gingia superioară, prin care cavitatea bucală comunică cu fosele nazale. gura-n gura foarte aproape unul de altul. A fi cu sufletul la gura a) a respira cu greu (de emoție, de oboseală etc.); b) a fi aproape de moarte. A uita de la mână până la gura a uita foarte repede. A da cuiva o gura a săruta pe cineva.

2) (la om și la animale) Organ de alimentare prin care se introduce hrana. * De-ale guraii alimente; hrană. A pune (sau a lua) ceva în gura a mânca puțin. A da și bucățica de la gura a da și puținul pe care-l are. A-i lua pâinea de la gura a lipsi de mijloace de existență. A da (cuiva) mură-n gura a da cuiva totul de-a gata. A se duce (drept) ca pe guraa lupului a dispărea fără urmă. A țipa (sau a striga) ca din gura de șarpe a striga disperat. guraa-leului plantă erbacee decorativă cu flori bilabiate, de diferite culori. guraa-lupului plantă erbacee cu frunze alungite și cu flori violete.

3) Cantitate dintr-un aliment cât se poate apuca cu un asemenea organ de alimentare dintr-o singură dată; îmbucătură.

4) Persoană (membru al unei familii) care trebuie hrănită.

5) Parte a aparatului de vorbire. * A închide (sau a astupa) cuiva guraa a face pe cineva să tacă. A tăcea din gura a nu vorbi. Cu jumătate de gura fără mare dorință. A lua vorba din gura a spune ceea ce verb reflexiv:ea să spună altul, în momentul respectiv. A lua (pe cineva) guraa pe dinainte a destăinui ceva involuntar. A avea (sau a fi) gura spartă a fi prea vorbăreț. A avea o gura cât o șură a) a avea gură mare; b) a fi guraliv. A fi bun de gura a vorbi mult; a fi limbut. A fi numai guraa de cineva a promite fără să se țină de cuvânt. A intra în guraa lumii a fi vorbit de rău. A se pune în gura cu cineva a intra în conflict cu cineva. A se lua după guraa cuiva a acționa după sfatul cuiva. A sări cu guraa la cineva a certa pe cineva. guraile rele bârfitori.

6) Facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; glas.
       • A nu i se auzi guraa a fi tăcut. A striga (sau răcni, a țipa) cât îl ține guraa, a striga (sau a răcni, a țipa) în guraa mare a striga foarte tare, din răsputeri. A nu avea gura (să răspundă, să vorbească ceva) a nu îndrăzni să răspundă sau să vorbească.

7) Deschizătură (a unei încăperi, instalații, a unui obiect etc.) prin intermediul căreia se introduce sau se evacuează ceva. guraa cămășii. gura de canal. guraa beciului.
       • gura de foc armă grea de foc. A lega guraa pânzei a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări.

8) Loc unde se varsă o apă (curgătoare). guraa râului.
       • gura de incendiu gură de apă la care se racordează un furtun pentru a lua apa aflată sub presiune, în caz de incendiu. [G.-D. gurii] /<lat. gula
Forme diferite ale cuvantului gura: gurai

Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române

GURĂ
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru GURĂ:
GURĂ s.

1. (anatomie) (regional) mordă, (învechit) rost, (peiorativ) bot, plisc, rît, (Banat și Transilvania peiorativ) flit, (argotic) mestecău. (Își bagă gura peste tot.)

2. (anatomie) (învechit) rost, (familial și peiorativ) cloanță, fleancă, (Moldova și Bucovina peiorativ) leoapă, leoarbă, (familial și figurat) clanță, clobanț, clonț, fofelniță, hanță, meliță, moară, papagal, plisc, pupăză, rîșniță, trombon, țarcă, (argotic) muie, muzicuță. (Nu-i tace gura toată ziua.)

3. gură-cască = cască-gură, gură-căscată, (popular) căscăund; gură-căscată = cască-gură, gură-cască, (popular) căscăund.

4. (anatomie) bot, (regional) mordă, (Banat și Transilvania) flit. (Cîinele apucă hrana cu gura.)

5. (botanică) gura-lupului (Scutellaria altissima) = (regional) colțul-lupului.

6. sărut, sărutare, (popular și fam.) pupătură, țoc, (familial și în limbajul copiilor) pusi, (familial) pup. (I-a dat o gura.)

7. dușcă, gît, înghițitură, sorbitură, (Transilvania) scopot. (O gura de vin.)

8. îmbucătură, înghițitură, mușcătură, (popular) dumicat, (prin Transilvania) bușcă. (O gura de mîncare.)

9. cuvînt, glas, grai, voce, (livresc) verb, (popular) limbă, (regional) boace, (învechit) rost. (Încă nu i-am auzit gura.)

10. buză, (învechit și regional) usnă. (gura unui pahar, a unui vas.)

11. (regional) pieptar. (gura a hamului.)

Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române



gură
Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru gură:
gură forme

1. cavitatea feței pe unde iese vocea și pe unde se introduc alimentele; a da gură (pe la cineva), a-l înștiința; a face gură, a striga; a trage o gură cuiva, a-l mustra;

2. vorbă, svon din auzite: bun de gură, gura lumii, gura satului; gură de aur, foarte elocvent, supranumele sfântului Ioan:

3. ființă de hrănit: văduvă cu cinci guri;

4. gura unor animale: gura leului;

5. figurat deschizătura unui vulcan, unui tun, unei pivniți, unei rochi sau cămăși;

6. margine, intrare: pe o gură de raiu popular gură de beciu;

7. trecătoare îngustă: gură de văi;

8. partea tăioasă: gura săbiei, gura cuțitului;

9. locul unde se varsă un fluviu sau un rîu: gurile Dunării, gura Ialomiței;

10. nume de plante: gura-leului (gura-mielului), plantă foarte periculoasă pentru animale (Antirrhinum majus); gura-lupului, plantă cu florile viorii (Scutellaria altissima). [latina GULA, înghițitoare (metaforă populară)].

Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

GURĂ
Dicționarul de argou al limbii române dă următoarea definitie pentru GURĂ:
GURĂ aftă, bot, bușon, cățea, cioc, cioclonț, ciocomengo, clanță, clempano, cloanță, clonț, cobză, cutia vorbirii, fermoar, flașnetă, flaut, fleancă, fleoarță, flisc, flit, gingie, goarnă, govie, ială, mijă, morișcă, mozgă, muian, muie, muștiuc, muzicuță, ocarină, papacioacă, papagal, papiț, papiță, plisc, pupătoare, pupăză, rât, scuipătoare, teflu, țarcă, țiu, zotcă.
Definiție sursă: Dicționar de argou al limbii române

GURĂ
Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru GURĂ:
GÚRĂ substantiv verbal afirmație, cuvânt, declarație, margine, mărturisire, relatare, spusă, tăiș, vorbă, zisă.
Definiție sursă: Dicționar de sinonime

gură
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru gură:
gură substantiv verbal AFIRMAȚIE. CUVÎNT. DECLARAȚIE. MARGINE. MĂRTURISIRE. RELATARE. SPUSĂ. TĂIȘ. VORBĂ. ZISĂ.
Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

gură
Dicționarul de argou al limbii române dă următoarea definitie pentru gură:
gură, guri substantiv feminin (argoul lumii interlope) instrument folosit la deschiderea caselor de bani.
Definiție sursă: Dicționar de argou al limbii române

gură
Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru gură:
gúră substantiv feminin, genitiv dativ articulat gúrii; plural guri
Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române

gură
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru gură:
gúră substantiv feminin, genitiv dativ articulat gúrii; plural guri
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat


CUVINTE APROPIATE DE 'GURA'
gúpăGUPEAJĂGÚPPYGUPTA 1.GÚRĂgúră-bogátăgúră-cáscăgúră-căscátăgúră-de-lup

EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL gură
Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului gură dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii
GÚRĂ gurăi forme 1 la oameni Cavitate în partea inferioară a feței, delimitată de buze.
* gură-cască a calificativ dat unei persoane care pierde verb reflexiv:emea, manifestând interes pentru toate nimicurile; b calificativ dat unei persoane care stă nedumerită, neînțelegând ce i se spune; c calificativ dat unei persoane nepăsătoare și distrate.
Gură-de-lup defect congenital al feței omului, constând dintr-o fisură la buza și gingia superioară, prin care cavitatea bucală comunică cu fosele nazale.
Gură-n gură foarte aproape unul de altul.
A fi cu sufletul la gură a a respira cu greu de emoție, de oboseală etc.
A uita de la mână până la gură a uita foarte repede.
A da cuiva o gură a săruta pe cineva.
* De-ale gurăii alimente; hrană.
A pune sau a lua ceva în gură a mânca puțin.
A da și bucățica de la gură a da și puținul pe care-l are.
A-i lua pâinea de la gură a lipsi de mijloace de existență.
A da cuiva mură-n gură a da cuiva totul de-a gata.
A se duce drept ca pe gurăa lupului a dispărea fără urmă.
A țipa sau a striga ca din gură de șarpe a striga disperat.
Gurăa-leului plantă erbacee decorativă cu flori bilabiate, de diferite culori.
Gurăa-lupului plantă erbacee cu frunze alungite și cu flori violete.
* A închide sau a astupa cuiva gurăa a face pe cineva să tacă.
A tăcea din gură a nu vorbi.
Cu jumătate de gură fără mare dorință.
A lua vorba din gură a spune ceea ce verb reflexiv:ea să spună altul, în momentul respectiv.
A lua pe cineva gurăa pe dinainte a destăinui ceva involuntar.
A avea sau a fi gură spartă a fi prea vorbăreț.
A avea o gură cât o șură a a avea gură mare; b a fi guraliv.
A fi bun de gură a vorbi mult; a fi limbut.
A fi numai gurăa de cineva a promite fără să se țină de cuvânt.
A intra în gurăa lumii a fi vorbit de rău.
A se pune în gură cu cineva a intra în conflict cu cineva.
A se lua după gurăa cuiva a acționa după sfatul cuiva.
A sări cu gurăa la cineva a certa pe cineva.
Gurăile rele bârfitori.
       • A nu i se auzi gurăa a fi tăcut.
A striga sau răcni, a țipa cât îl ține gurăa, a striga sau a răcni, a țipa în gurăa mare a striga foarte tare, din răsputeri.
A nu avea gură să răspundă, să vorbească ceva a nu îndrăzni să răspundă sau să vorbească.
Gurăa cămășii.
Gură de canal.
Gurăa beciului.
       • gură de foc armă grea de foc.
A lega gurăa pânzei a a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b a se înstări.
Gurăa râului.
       • gură de incendiu gură de apă la care se racordează un furtun pentru a lua apa aflată sub presiune, în caz de incendiu.
Își bagă gură peste tot.
Nu-i tace gură toată ziua.
Cîinele apucă hrana cu gură.
I-a dat o gură.
O gură de vin.
O gură de mîncare.
Încă nu i-am auzit gură.
Gură unui pahar, a unui vas.
Gură a hamului.
Își bagă gură peste tot.
Nu-i tace gură toată ziua.
Gură a hamului.

GRAMATICA cuvântului gură?
Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului gură.
Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice.
Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul gură poate fi: substantiv, verb, adverb
  • Partea de vorbire împreună cu genul gramatical prin care se grupează părţile de propoziţie fac ca cuvantul gură sa indeplinească rolul de: substantiv feminin,
  • Formarea singularului şi pluralului substantivului se face prin adăugarea numeralelor o / două
  • group icon La plural substantivul gură are forma: guri
    VEZI PLURALUL pentru gură la mai multe forme împreună cu EXERCIȚII

CUM DESPART ÎN SILABE gură?
Vezi cuvântul gură desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul gură?
[ gu-ră ]
Se pare că cuvântul gură are două silabe

EXPRESII CU CUVÂNTUL gură
Inţelegi mai uşor cuvântul gură dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe
Locuţiune adverbiala Gură-n gură = foarte aproape unul de altul
A fi cu sufletul la gură = a a fi cu răsuflarea tăiată de emoție sau de oboseală; b a fi aproape de moarte
A vorbi cu sufletul la gură = a vorbi gîfîind, cu vocea întretăiată de emoție sau de oboseală
A avea sau a-i fi cuiva gura amară sau rea sau a avea fiere în gură = a simți un gust amar
A i se usca cuiva gura = a avea o senzație puternică de sete
A uita de la mînă pînă la gură = a uita repede, a fi uituc
A se duce ca pe gura lupului = a dispărea, a pieri fără nici o urmă, ca și cum nici n-ar fi existat
A scoate sau a scăpa ca din gura lupului = a se salva ca prin minune, în ultimul moment, cînd orice scăpare părea peste putință
A țipa sau a striga ca din sau, mai rar, ca în gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit
A se zvîrcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cumplit, cu desperare
Despre cai A avea gura moale sau tare sau a fi moale sau tare în gură = a fi simțitor sau nesimțitor, a se supune ușor sau greu la mișcările ce i se fac cu frîul
Compuse: cerul-gurii vezi cer2; gură-căscată = gură-cască; gură-de-lup = a defect congenital de conformație a feței omului, constînd dintr-o fisură bilaterală la buza și gingia superioară și în cerul gurii; b marină ochi dublu al unei parîme, prin care aceasta se prinde de cîrligul unei remorci ori al unei macarale, sau prin care se agață de o bară; c tehnică unealtă specială cu care se poate îndoi tabla groasă; botanică gura-leului = plantă erbacee cu florile de diferite culori, asemănătoare cu o gură deschisă, care se cască dacă le apeși la bază Antirrhinum amjus
I 101; gura-lupului = plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina dreaptă și ramificată, cu frunzele ovale alungite și cu florile vinete-violete Scutellaria altissima
A pune sau a băga, a lua ceva în gură = a mînca
A-i sau a i se face cuiva gura pungă = a avea senzația că i se strînge gura, din cauza unor mîncări sau băuturi prea acre în special a fructelor crude
A da cuiva mură-n gură = a-i da cuiva totul de-a gata, fără nici o osteneală din partea lui
De-ale gurii = lucruri de mîncare
Nici o gură de apă = nici cea mai mică cantitate; nimic
A tăcea din gură = a nu mai vorbi, a nu mai spune nimic
A închide sau a astupa cuiva gura = a face pe cineva să nu mai vorbească, să nu mai spună sau să ceară nimic, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor cuiva
A lua cuiva vorba din gură = a a spune tocmai ce voia să zică altul; b a întrerupe pe cineva, nelăsîndu-l să termine ce avea de spus
A i se muia cuiva gura = a nu mai avea curajul să vorbească, a o lăsa mai domol
A-și strica sau răci, rupe, bate gura degeaba = a vorbi fără nici un folos, fără a fi ascultat
A-l lua pe cineva gura pe dinainte sau înainte sau a-l scăpa pe cineva gura = a se destăinui fără voie, a spune ceva fără să fi verb reflexiv:ut și de care pe urmă îi pare rău
A avea gura sau a fi gură spartă = a divulga secretele, a fi indiscret, a nu putea ține o taină
A fi cu gura mare = a fi certăreț
A fi slobod la gură = a spune tot ce gîndești uneori chiar lucruri urîte fără sfială
A avea gură = mai ales în construcții negative a se împotrivi cu vorba, a-și apăra cu tărie punctul de vedere
A avea o gură cît o șură = a vorbi mult și tare, zgomotos
A-și păzi gura = a-și impune tăcere, a fi precaut în răspunsuri
A-i tot da din gură sau cu gura sau a-i umbla sau a-i merge, a-i toca cuiva gura ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca pupăza = a vorbi într-una, repede și fără întreruperi; a flecări, a fi limbut sau gureș
A nu se uita în sau la gura cuiva = a nu ține seamă de ceea ce spune cineva, a nu te lua după altul, a nu crede pe altul
A fi bun de gură = a fi vorbăreț, a pleda bine o cauză
A fi rău de gură sau gură rea = a vorbi pe alții de rău, a fi intrigant, a bîrfi
E numai gura de el = promite, dar nu se ține de cuvînt; se laudă cu multe, dar nu le face
Îmi umblă vorba prin gură = nu găsesc cuvîntul potrivit
A purta sau a trece, a umbla din gură-n gură = a transmite sau a fi transmis de la om la om, de la unul la altul
Rar A se înțelege gură în gură = a se învoi printr-o înțelegere directă, de la om la om
Gura lumii = vorbe, critici, bîrfeli, intrigi care trec din gură-n gură
Gura satului sau a mahalalei = persoană care duce vorbe; persoană care face intrigi care trec din gură în gură
A intra în gura lumii sau a satului = a ajunge să-i fie faptele cunoscute și osîndite de semeni; a fi vorbit de rău, a fi bîrfit
A te lua după gura cuiva = a lucra după vorba sau sfatul cuiva
A se pune sau a sta cu gura pe cineva = a sta de cineva voind a-l convinge cu vorba; a fi insistent
A se pune în gură cu cineva = a contrazice pe cineva, a răspunde la mustrări, la ocări
A striga a răcni sau a țipa cît te ia sau te ține gura sau în gura mare = a striga sau a țipa cît te ajută vocea, din răsputeri, cu glasul ridicat
A nu avea gură să răspunzi sau să spui ceva = a nu avea putința, curajul, îndrăzneala de a mai răspunde ceva, a i se lua cuiva posibilitatea de a mai zice ceva
A face gură mare sau largă = a face gălăgie, a vocifera, a protesta
A se lua în sau de gură cu cineva = a se apuca de ceartă
A sta sau a sări, a începe cu gura pe sau la cineva = a certa, a ocărî pe cineva
A-i da cuiva o gură = a a se răsti la cineva, a certa, a mustra pe cineva
A da gură la cîini = a striga la cîini ca să tacă
Gurile rele = bîrfitorii
Gura cămășii = deschizătura de la gît și de la piept a cămășii, prin care intră capul cînd o îmbraci
A lega gura pînzei = a înnoda capetele firelor de urzeală ultima operație înainte de a începe țesutul; a începe țesutul; figurat a începe să prindă cheag, a se înstări
A prins pînza gură = s-a făcut începutul
B figurat În expresie Gura vîntului = loc prin care suflă mereu vîntul
Gură de apă = instalație care cuprinde în principal un robinet de apă și care servește pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție
Gură de incendiu = gură de apă la care se poate monta un furtun sau o țeavă specială pentru luarea apei sub presiune, în caz de incendiu
Gură de foc = nume care se dă unei arme de foc grele tun, obuzier etc
Expresie A Se afla sau a trimite pe cineva în gura tunului = a fi expus sau a expune pe cineva la un pericol foarte mare
Locuţiune adverbiala Gură-n gură = foarte aproape unul de celălalt
A-i da cuiva o gură = a săruta pe cineva
Cu sufletul la gură = a abia mai putând respira de emoție sau de oboseală; b foarte bolnav, aproape de moarte
A uita de la mână până la gură = a uita repede, a fi uituc
A se duce ca pe gura lupului = a dispărea
A scoate sau a scăpa ca din gura lupului = a se salva dintr-o mare primejdie
ca din sau ca în gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit
A se zvârcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cu desperare
A avea gura moale sau tare sau a fi moale sau tare în sau de gură = despre cai a se supune ușor sau greu la mișcările ce i se fac cu frâul
Compuse: gură-cască sau -căscată = persoană care-și pierde verb reflexiv:emea în zadar sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil; persoană care stă absentă, care nu înțelege ce i se spune; gură-de-lup = a defect congenital de conformație a feței omului, constând dintr-o despicătură la buza și la gingia superioară și în cerul-gurii, și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale; b ochi dublu al unei parâme; c unealtă cu care se îndoaie tabla groasă; gura-leului = plantă erbacee ornamentală cu flori de diverse culori, asemănătoare cu o gură I 1 Antirrhinum majus; gura-lupului = plantă erbacee cu flori vinete-violete, având o margine albă sau gălbuie Scutellaria altissima
A pune sau a lua, a băga ceva în gură = a mânca puțin
A i se face gura pungă = a avea o senzație de astringență din cauza unor alimente acre introduse în gură
A da cuiva mură-n gură = a-i da cuiva ceva de-a gata, fără să facă cel mai mic efort
De-ale gurii = lucruri de mâncare
Nici o gură de apă = nimic
A tăcea din gură = a nu mai vorbi nimic
A închide sau a astupa cuiva gura = a face pe cineva să nu mai vorbească, a pune pe cineva în situația de a nu mai putea spune nimic
A lua cuiva vorba din gură = a a spune tocmai ceea ce voia să zică altul în clipa respectivă; b a întrerupe pe cineva când vorbește
A i se muia cuiva gura = a nu mai avea curajul să vorbească; a schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse
A-l lua pe cineva gura pe dinainte sau a-l scăpa gura = a destăinui ceva fără voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit să spună
A avea gura sau a fi gură spartă = a nu putea ține un secret, a dezvălui orice secret
A fi slobod la gură = a vorbi mult și fără sfială, depășind uneori limitele bunei-cuviințe
A fi cu gura mare = a fi certăreț
A avea o gură cât o șură = a vorbi mult și tare
gura = a-și impune tăcere; a fi prudent în tot ce vorbește
gura ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca o pupăză = a vorbi repede și fără întrerupere; a flecări
A fi bun de gură = adesea peiorativ a vorbi mult și cu ușurință, a se pricepe să-și pledeze cauza, să convingă
A fi rău de gură sau gură rea = a a bârfi, a fi intrigant; b a prevesti cuiva ceva rău, nefavorabil
A nu se uita în sau la gura cuiva = a nu ține seamă de ceea ce spune cineva, a nu crede pe cineva
cu jumătate de gură sau cu gura jumătate = a vorbi sau a zice etc
A-i umbla cuiva vorba prin gură = a nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva dar a fi pe punctul de a-l găsi
A trece sau a umbla, a fi purtat din gură în gură = despre vorbe, cântece etc
Compus: gură-spartă = om flecar, limbut, care nu poate ține un secret
Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli
Gura satului sau a mahalalei = persoană care născocește vorbe, bârfeli, intrigi
A intra în gura lumii sau a satului, a mahalalei = a ajunge să fie vorbit de rău
A te lua după gura cuiva = a acționa în mod greșit după sfatul cuiva
A se pune sau a sta cu gura pe cineva = a insista mult pe lângă cineva pentru a-l convinge să facă un lucru; a cicăli pe cineva
Cât îl ține sau îl ia gura sau în gura mare = foarte tare, din răsputeri
A nu avea gură să răspunzi sau să spui ceva = a nu avea putința sau curajul de a mai răspunde sau de a mai spune ceva
locuțiune verbala A sta sau a sări, a începe cu gura pe sau la cineva = a certa pe cineva, a se răsti la cineva
A da gură la câini = a striga la câini să nu mai latre
Gurile rele = bârfitorii
Gură de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept și din cea care se petrece pe după gâtul calului
Gură de apă = instalație care servește pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție
Gură de incendiu = gură de apă la care se montează un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu
Gură de foc = nume generic pentru armele de foc grele
Gură artificială = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane
A lega gura pânzei = a a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b a se înstări
A prins pânza gură = s-a făcut începutul
A se afla sau a trimite pe cineva în gura tunului = a fi expus sau a expune pe cineva la un mare pericol
Gură-cască = cască-gură, gură-căscată, popular căscăund; gură-căscată = cască-gură, gură-cască, popular căscăund
Botanică gura-lupului Scutellaria altissima = regional colțul-lupului
Botanică gura-lupului Scutellaria altissima = regional colțul-lupului



© 2023 qDictionar.com


SINONIME PENTRU CUVÂNTUL gură

Eşti tare la limba română?

Ce înseamnă expresia: Lac de acumulare?

Apasă click pe răspunsul corect.
corectgreşit
a face o datorie, a se împrumuta
îndemânare în rezolvarea diferitelor chestiuni
lac artificial situat în amonte de o hidrocentrală, care constituie rezerva de apă necesară producerii energiei
una dintre cele trei puteri în care se împarte puterea statului constituțional, care are atribuția de a face legi
VEZI RĂSPUNSUL CORECT










Știi care e înțelesul următoarelor expresii?