 | as |
|
| Judecată [ ju-de-ca-tă ] VEZI SINONIME PENTRU judecată PE ESINONIME.COM definiția cuvântului judecata în mai multe dicționareDefinițiile pentru judecata din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru JUDECATĂ: JUDECATĂ s. 1. deșteptăciune, intelect, inteligență, minte, pricepere, rațiune, spirit, (popular) duh, (Banat, Transilvania și Olt.) pamet, (învechit) înțelegere, (familial) doxă, (figurat) cap, creier. (Are o judecata de nivel mediu.) 2. gîndire, intelect, minte, rațiune, spirit. (Operă a judecata.) 3. gîndire, intelect, înțelegere, minte, rațiune, (figurat) cap. (Are o judecata extrem de limpede.) 4. minte, rațiune, (rar) cunoștință, (popular și fam.) glagore, (învechit) rezon. (O judecata normală.) 5. minte, raționament, rațiune, (învechit) socoată, socoteală, socotință. (O judecata sănătoasă.) 6. concepție, convingere, gînd, idee, opinie, orientare, părere, principiu, vedere, viziune, (livresc) convicțiune. (Are o judecata extrem de sănătoasă.) 7. credință, idee, opinie, părere. (După judecata mea...) 8. chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpăt, cumpătare, înțelepciune, măsură, minte, moderație, rațiune, socoteală, socotință, tact, (livresc) continență, (rar) cuminție, ponderație, temperanță, (popular) scumpătate, (învechit și regional) sfat, (învechit) sămăluire, socoată, tocmeală, (familial) schepsis, (figurat) cumpăneală, cumpănire. (Demonstrează multă judecata.) 9. apreciere, aviz, opinie, părere, verdict. (Așteptăm cu nerăbdare judecata publicului.) 10. (juridic) acțiune, cauză, proces, (livresc) speță, (învechit și popular) price, (popular) dreptate, lege, pricină, (regional) pîră, (prin Transilvania) tărghelaș, (învechit) divan, județ, prigonire, sud, (învechit, în Moldova) delă. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
 Ce inseamna? |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru JUDECATĂ: JUDECÁTĂ, judecăți, substantiv feminin I. 1. Facultatea de a gîndi logic, de a descoperi pe cale rațională relațiile dintre fenomene; minte, rațiune, inteligență. Au covîrșit puterea mea de judecată. CARAGIALE, O. III 248. Critica lui era plină de dreaptă judecată și de bunăvoință. GHICA, S. A. 80. • locuțiune adjectiv Cu judecată = cu bun simț, cu tact, cuminte, serios. Fata cea mai mare era mai tăcută și mai cu judecată. ISPIRESCU, L. 175. 2. (Logică) Legătură riguroasă între două noțiuni, dintre care una (predicatul) definește și lămurește conținutul celeilalte (subiectul). II. Acțiunea de a judeca, dezbatere judiciară; proces. În mijlocul ogrăzii moș Șărban, înconjurat de ceilalți țărani, se sfătuiau ce să mai vorbească mîne la judecată. BUJOR, S. 144. Nu te vîrî în judecăți. NEGRUZZI, S. I 248. • figurat De ce fugi, domnule Nică? C-ai fost la boierul cel bătrîn? Să nu-ți fie rușine și nici rău să nu-ți pară, că s-a apropiat ziua judecății. REBREANU, R. I 298. • Expresia: A da (sau a trage) în (sau a chema la) judecată = a chema pe cineva în fața justiției, a intenta cuiva un proces. (În religia creștină) Judecata de apoi = judecată solemnă în fața căreia se crede că dumnezeu va chema pe toți oamenii cînd va veni sfîrșitul lumii. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru JUDECATĂ: JUDECÁTĂ judecataăți forme 1) Facultate a omului de a gândi logic și de a înțelege sensul și legătura fenomenelor; intelect, minte; rațiune. • Cu judecata a) cu bun-simț; cu chibzuială; b) temeinic. 2) Formă fundamentală a gândirii, exprimată printr-o propoziție în care se afirmă sau se neagă ceva. 3) Gând exteriorizat în care se afirmă sau se neagă ceva; raționament. 4) Punct de vedere (asupra unui lucru sau asupra unei persoane); opinie, părere, considerent; cuvânt. 5) juridic Întrunire a unei instanțe judecătorești pentru soluționarea unor chestiuni de natură penală sau civilă; acțiune judiciară; proces. • A da (sau a chema, a trimite) în judecata (pe cineva) a intenta un proces cuiva; a deferi judecății (pe cineva), judecataata de apoi judecată divină care se crede că va avea loc la sfârșitul lumii. /<lat. judicata Forme diferite ale cuvantului judecata: judecataăți Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru JUDECATĂ: JUDECÁTĂ, judecăți, substantiv feminin 1. Facultatea de a gândi logic; rațiune, inteligență, gândire. • locuțiune adjectiv și adverb Cu judecată = cu bun-simț, cu tact; serios, temeinic. ♦ Părere, idee, socoteală. 2. Formă logică fundamentală exprimată printr-o propoziție în care se afirmă sau se neagă ceva. 3. Acțiunea de a judeca (4); dezbatere judiciară; proces, județ (I 3); soluție dată într-un litigiu. • locuțiune verbala A face judecată = a judeca. • Expresia: A da în (sau a trage, a chema, a trimite etc. în ori la) judecată = a intenta cuiva un proces, a chema în fața justiției. (În unele religii) Judecata de apoi = judecată divină la care Dumnezeu va chema pe toți oamenii, la sfârșitul lumii, pentru a le hotărî soarta (fericirea sau osânda veșnică). – latina judicata (plural lui judicatum). Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru JUDECATĂ: JUDECÁTĂ, judecăți, substantiv feminin 1. Facultatea de a gândi logic; rațiune, inteligență, gândire. • locuțiune adjectiv și adverb Cu judecată = cu bun-simț, cu tact; serios, temeinic. ♦ Părere, idee, socoteală. 2. Formă logică fundamentală exprimată printr-o propoziție în care se afirmă sau se neagă ceva. 3. Acțiunea de a judeca (4); dezbatere judiciară; proces, județ (I 3); soluție dată într-un litigiu. • locuțiune verbala A face judecată = a judeca. • Expresia: A da în (sau a trage, a chema, a trimite etc. în ori la) judecată = a intenta cuiva un proces, a chema în fața justiției. (În unele religii) Judecata de Apoi = judecată divină la care Dumnezeu va chema pe toți oamenii, la sfârșitul lumii, pentru a le hotărî soarta (fericirea sau osânda veșnică). – latina judicata (plural lui judicatum). Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru judecată: * judecátă forme, plural ățĭ (participiu forme despre a judeca). Deciziune, sentență dată de un judecător saŭ arbitru: după judecata luĭ Paride, Venerea a fost considerată ca cea maĭ frumoasă. Părere, opiniune: după judecata tuturor. Inteligență: memoria și judecata. Bun simț: om cu judecată. Daŭ (saŭ trag saŭ chem) în judecată, acuz la tribunal, la judecătorie. Carte de judecătorie (vechĭ), hîrtie care conținea o sentență judecătorească favorabilă purtătoruluĭ. Judecata de apoĭ, cea de la sfîrșitu lumiĭ, cînd Dumnezăŭ va judeca viĭ și morțiĭ. (Ev.) Judecată dumnezeĭască, ordalie. Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru judecată: judecată forme 1. deciziune, sentință rostită de un judecător; 2. justiție, tribunal: a trage în judecată; 3. judecata de apoi, cea dela sfârșitul lumii când D-zeu va judeca vii și morții; judecată dumnezeiască, ordalie; 4. părere, opiniune: după judecata tuturor; 5. Filos.: facultatea inteligenței care compară și judecă; 6. bunul simț: om cu judecată. [latinaJUDICATUM]. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru JUDECATĂ: JUDECÁTĂ substantiv verbal condamnare, jurisdicție, osândă, pedeapsă. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru judecată: judecată substantiv verbal CONDAMNARE. JURISDICȚIE. OSÎNDĂ. PEDEAPSĂ. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru judecată: judecátă substantiv feminin, genitiv dativ articulat judecății; plural judecăți Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru judecată: judecátă substantiv feminin, genitiv dativ articulat judecắții; plural judecắți Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
CUVINTE APROPIATE DE 'JUDECATA' JÚDECJUDECÁJUDECÁREJudecatJUDECÁTĂJUDECĂTOÁREJUDECĂTÓRJUDECĂTORÁȘJUDECĂTOREÁSĂ |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL judecată Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului judecată dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Are o judecată de nivel mediu. Operă a judecată. Are o judecată extrem de limpede. O judecată normală. O judecată sănătoasă. Are o judecată extrem de sănătoasă. După judecată mea. Demonstrează multă judecată. Așteptăm cu nerăbdare judecată publicului. JUDECÁTĂ judecatăăți forme 1 Facultate a omului de a gândi logic și de a înțelege sensul și legătura fenomenelor; intelect, minte; rațiune. • Cu judecată a cu bun-simț; cu chibzuială; b temeinic. • A da sau a chema, a trimite în judecată pe cineva a intenta un proces cuiva; a deferi judecății pe cineva, judecatăata de apoi judecată divină care se crede că va avea loc la sfârșitul lumii. Are o judecată extrem de limpede. O judecată normală. O judecată sănătoasă. |
GRAMATICA cuvântului judecată? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului judecată. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul judecată poate fi: substantiv, adjectiv, adverb
|
CUM DESPART ÎN SILABE judecată? Vezi cuvântul judecată desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul judecată?[ ju-de-ca-tă ] Se pare că cuvântul judecată are patru silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL judecată Inţelegi mai uşor cuvântul judecată dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe locuțiune adjectiv Cu judecată = cu bun simț, cu tact, cuminte, serios A da sau a trage în sau a chema la judecată = a chema pe cineva în fața justiției, a intenta cuiva un proces În religia creștină Judecata de apoi = judecată solemnă în fața căreia se crede că dumnezeu va chema pe toți oamenii cînd va veni sfîrșitul lumii locuțiune adjectiv și adverb Cu judecată = cu bun-simț, cu tact; serios, temeinic locuțiune verbala A face judecată = a judeca în ori la judecată = a intenta cuiva un proces, a chema în fața justiției În unele religii Judecata de apoi = judecată divină la care Dumnezeu va chema pe toți oamenii, la sfârșitul lumii, pentru a le hotărî soarta fericirea sau osânda veșnică locuțiune adjectiv și adverb Cu judecată = cu bun-simț, cu tact; serios, temeinic locuțiune verbala A face judecată = a judeca în ori la judecată = a intenta cuiva un proces, a chema în fața justiției În unele religii Judecata de Apoi = judecată divină la care Dumnezeu va chema pe toți oamenii, la sfârșitul lumii, pentru a le hotărî soarta fericirea sau osânda veșnică |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL judecată |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Autogenă, autogene, adjectiv în sintagma sudură autogenă?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul judecată are forma: judecăți
