 | as |
|
| Judeca [ ju-de-ca ] VEZI SINONIME PENTRU judeca PE ESINONIME.COM definiția cuvântului judeca în mai multe dicționareDefinițiile pentru judeca din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a judeca (forma la infinitiv) A judeca conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru JUDECA: JUDECÁ, júdec, verb I. tranzitiv 1. A-și forma o judecată despre cineva sau ceva, cumpănind motivele, cîntărind argumentele, ținînd seamă de împrejurări sau de urmări; a socoti, a gîndi, a reflecta, a chibzui. Îl judecam drept un om cu totul deosebit. SADOVEANU, E. 101. Căuta să judece lucrurile de-a fir-a-păr. CREANGĂ, P. 223. Trebuie să ne împuternicim și să judecăm care sînt datoriile unui bun patriot. GOLESCU, Î. 108. • absolut Așa se poate înșela omul de multe ori... dacă nu știe a judeca bine. CREANGĂ, A. 61. • reflexiv (Rar) Tot m-am judecat cu mine: Să dau bradului mai bine, Ori iubitei Crezămînt? COȘBUC, P. I 203. 2. A-și forma o părere, o judecată despre valoarea cuiva sau a ceva; a aprecia, a prețui, a califica. Tu să nu mă judeci după aparență. C. PETRESCU, C. vezi 108. Ah! am strigat luînd un aer cît am putut mai melodramatic, poți a mă judeca acest fel? NEGRUZZI, S. I 49. Dar cînd avu toporul o coadă de lemn tare, Puteți judeca singuri ce tristă întîmplare. ALEXANDRESCU, P. 131. ♦ A considera, a socoti drept... Spune că mă iubește ca și cum m-ar întreba ce mai fac: veselă, zburdatecă, judecînd amorul o trecere de verb reflexiv:eme. NEGRUZZI, S. I 55. 3. A trage la răspundere, a mustra, a muștrului, a cere socoteală în mod aspru; a critica, a condamna, a dojeni. Și cînd să-l judeci, întreabă-te cu ce l-ai ajutat să nu greșească. DAVIDOGLU, M. 63. La fîntîna cea de piatră Judecă-un fecior pe-o fată. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 415. • reflexiv Spectator rece, obosit, mă judec azi ca pe-un străin. BART, E. 230. Mă judec și mă frâmînt, Ca frunza galbenă-n vînt. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 189. 4. A cerceta pe cineva în calitate de judecător și a da o hotărîre judecătorească ca urmare a acelei cercetări. (Cu pronunțare regională) Frunză verde de negară, Pe Bujor mi-l giudecară. ALECSANDRI, P. P. 157. • (Complementul indică însăși cauza în discuție) Judecă judecătorul procese. STANCU, despre 257. • Lucru judecat = caz, afacere asupra căreia justiția a dat o hotărîre definitivă care nu poate fi atacată (existînd prezumția că o hotărîre nu poate exprima decît adevărul). Autoritatea lucrului judecat. ♦ reflexiv A apărea în fața instanței judecătorești ca parte, a fi în proces cu cineva. Va trebui... să mă judec cu mama ta, cu rudele tale. CAMIL PETRESCU, U. N. 209. Haide să ne judecăm, și cum a zice judecata, așa să rămîie. CREANGĂ, A. 135. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
 Ce inseamna? |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru judeca: judecá (júdec, judecát), verb – 1. A examina o cauză, a da sentința într-o cauză. – 2. (învechit) A condamna, a da o sentință. – 3. A guverna, a cîrmui, a conduce. – 4. A-și forma o opinie, a chibzui. – 5. A examina, a cerceta. – 6. A aprecia, a valora, a cîntări. – 7. A exprima o părere, a critica, a dojeni, a condamna. – Variante (Moldova) giudeca. Mr. giudic, giudicare, megl. judic, istr. judec. latina iūdĭcāre (Pușcariu 914; Candrea-Dens., 910; REW 4600; DAR), conform albaneză džukoń (Philippide, II, 645), italiana giudicare, prov. jutgar, limba franceza juger, spaniolă juzgar, portugheză julgar. derivat judecată, substantiv feminin (învechit, sentință, hotărîre judecătorească; justiție, rațiune, bun simț; proces), care ar putea de asemenea să fie reprezentant al latina (res)iūdicāta (după Candrea-Dens., 911 și DAR, de la plural de la iūdicātum); judecător, substantiv masculin (funcționar de stat care soluționează procesele, magistrat; arbitru), de la judeca cu sufix -tor; judecătoare, substantiv feminin (tribunal, judecătorie), cu sufix -toare (după DAR, din latina iūdicatōria sedes); judecătorie, substantiv feminin (tribunal; profesiunea de judecător); judecătoreasă, substantiv feminin (soție de judecător); judecătoresc, adjectiv (judicial); desjudeca, verb (învechit, a hotărî, a da o sentință); răsjudeca, verb (a-și schimba prima hotărîre, a-și schimba părerea; a da din nou o sentință); prejudecată, substantiv feminin, pe baza limba franceza préjugé; prejudeca, verb, pe baza limba franceza préjuger; prejudeț, substantiv neutru (învechit, prejudecată) pe baza latina praeiudicium; prejudiciu (variantă prejudițiu), substantiv neutru (prejudecată; pagubă, daună, extorsiune), dublet al cuvîntului anterior, prin intermediul limba franceza préjudice; prejudicia, verb, din limba franceza préjudicier. Forme diferite ale cuvantului judeca: júdec judecá Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru JUDECA: JUDECÁ, júdec, verb I. 1. tranzitiv A-și forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele, luând în considerare împrejurările, urmările etc.; a discerne, a chibzui. 2. tranzitiv A aprecia, a prețui, a califica. ♦ A considera, a socoti drept... 3. tranzitiv și reflexiv (recipr.) A (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra. 4. tranzitiv A examina o cauză sau o persoană în calitate de judecător și a da o hotărâre judiciară; prin extensie a hotărî, a decide ca arbitru, a soluționa un litigiu. • Lucru judecat = caz asupra căruia s-a dat o hotărâre judiciară definitivă. ♦ reflexiv recipr. A fi în proces, în litigiu cu cineva. – latina judicare. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru JUDECA: JUDECÁ, júdec, verb I. 1. tranzitiv A-și forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele, luând în considerare împrejurările, urmările etc.; a discerne, a chibzui. 2. tranzitiv A aprecia, a prețui, a califica. ♦ A considera, a socoti drept... 3. tranzitiv și reflexiv (recipr.) A (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra. 4. tranzitiv A examina o cauză sau o persoană în calitate de judecător și a da o hotărâre judiciară; prin extensie a hotărî, a decide ca arbitru, a soluționa un litigiu. • Lucru judecat = caz asupra căruia s-a dat o hotărâre judiciară definitivă. ♦ reflexiv recipr. A fi în proces, în litigiu cu cineva. – latina judicare. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru JUDECA: JUDECA verb 1. a chibzui, a cugeta, a gîndi, a medita, a raționa, a reflecta, (învechit) a meditarisi, a mîndri, a rezona, a semui. (verb reflexiv:ea să judeca în liniște.) 2. a chibzui, a (se) gîndi, a socoti, (învechit și regional) a sămălui, (figurat) a cîntări, a cumpăni, a drămui. (Să judeca cum e mai bine.) 3. a aprecia, a chibzui, a considera, a crede, a găsi, a gîndi, a opina, a socoti, (popular) a chiti, a cugeta, (învechit) a cunoaște, a număra. (Eu judeca că așa trebuie să procedăm.) 4. (juridic) (învechit și regional) a se pîrî, a se pricinui, (regional) a se pricini, (învechit) a se prici, a se prigoni. (S-au judeca pentru o succesiune.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru JUDECA: JUDECÁ verb vezi comanda, condamna, decide, dispune, fixa, hotărî, ordona, osândi, pedepsi, porunci, stabili, statornici. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru judeca: judeca verb vezi COMANDA. CONDAMNA. DECIDE. DISPUNE. FIXA. HOTĂRÎ. ORDONA. OSÎNDI. PEDEPSI. PORUNCI. STABILI. STATORNICI. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru judeca: judecá verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu júdec, persoana a treia singular: el / ea și plural júdecă Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru judeca: judecá (a judeca) verb, indicativ prezent 3 júdecă Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
CUVINTE APROPIATE DE 'JUDECA' judaismJÚDEjudeásăJÚDECJUDECÁJUDECÁREJudecatJUDECÁTĂJUDECĂTOÁRE |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL judeca Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului judeca dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Verb reflexiv:ea să judeca în liniște. Să judeca cum e mai bine. Eu judeca că așa trebuie să procedăm. S-au judeca pentru o succesiune. Să judeca cum e mai bine. S-au judeca pentru o succesiune. Judecá a judeca verb, indicativ prezent 3 júdecă. |
GRAMATICA cuvântului judeca? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului judeca. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul judeca poate fi: substantiv, adjectiv, verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE judeca? Vezi cuvântul judeca desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul judeca?[ ju-de-ca ] Se pare că cuvântul judeca are trei silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL judeca Inţelegi mai uşor cuvântul judeca dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe Lucru judecat = caz, afacere asupra căreia justiția a dat o hotărîre definitivă care nu poate fi atacată existînd prezumția că o hotărîre nu poate exprima decît adevărul Lucru judecat = caz asupra căruia s-a dat o hotărâre judiciară definitivă Lucru judecat = caz asupra căruia s-a dat o hotărâre judiciară definitivă |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL judeca |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Artist al poporului?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural verbul judeca se conjugă: ei ele júdecă
